miercuri, 12 februarie, 2025

Special Arad Logo

    O casă din Mâsca a fost mistuită de flăcări marți noaptea

    de Andrada Bobiș | 8 ianuarie 2025, 8:55 AM | Știri Arad

    0

    Nenorocire mare la început de an nou pentru o familie din localitatea Mâsca din județul Arad. Casa lor a fost cuprinsă de flăcări în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:15.

    La fața locului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri (ISU) Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD, iar în sprijinul forțelor de intervenție au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Șiria.

    În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp cu posibilitatea propagării atât în interiorul locuinței, cât și la casa învecinată.

    La scurt timp de la intervenția promptă a pompierilor, incendiul a fost localizat și s-a acționat în continuare la stingerea lui.

    Conform primelor informații de la fața locului, din fericire nu au fost înregistrate victime.

    Cauza probabilă a incendiului, stabilită de pompierii ISU: coș, horn, burlan sau canal de fum amplasat necorespunzător față de materialul combustibil.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.