Gică-Contra cîrcotaşul… Clipe de viață așternute pe fond muzical! (XXIX)
De când ştiu că mă ştiu am fost Gică-Contra. I-am criticat pe ăia, nu am fost de acord cu ceilalţi, am contrazis în stânga, am…
De când ştiu că mă ştiu am fost Gică-Contra. I-am criticat pe ăia, nu am fost de acord cu ceilalţi, am contrazis în stânga, am…
Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna, Mircea Diaconu, a fost agresat vineri dimineaţă într-o benzinărie din municipiul Sfântu Gheorghe. Agresorii, doi indivizi, pe care nu-i…
A absolvi studiile doctorale într-un anumit domeniu era cândva o onoare, obținută cu multă muncă, mulți ani plini de stres și cercetare. Acum, este doar…
Ieri, Biblioteca A.D. Xenopol a găzduit un eveniment aparte, lăsându-și porțile deschise până la orele târzii ale nopții. Este vorba de evenimentul, devenit deja tradiție, numit „Noaptea
O femeie căsătorită din Saugus, Massachusetts, Statele Unite, este judecată de tribunalul din localitate pentru viol, după ce s-a descoperit că a întreținut relații sexuale cu prietenul fiicei sale, care…
Știri Arad. Comunicat:În 2 octombrie 2015, poliţiştii arădeni au continuat activităţile în cadrul manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, cu tema – Siguranţa rutieră. În cea de-a cincea…
Firmele cu datorii bugetare restante la 30 septembrie 2015 vor putea plăti sumele principale până la 31 martie 2016 fără să mai achite și penalitățile de…
Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite care efectuează raiduri în Siria a cerut, vineri, Rusiei să înceteze imediat bombardamentele în afara zonelor ocupate de reţeaua…
Zilele sunt deja numărate. Ne apropiem cu pași repezi de perioada de preselecție a orașelor din România care vor să obțină titlul de Capitală Europeană a…
Știri Arad. Liniștea celor care locuiesc la blocul 168 din Micălaca, cel de lângă giratoriul dintre străzile Abrud și Miorița, a fost întreruptă brusc, în…
SRI a făcut un anunț care îi vizează pe toți românii – și nu numai – posesori de smartphone. Anunțul a fost postat pe pagina…
Dacă faci o plimbare pe Bulevardul Dragalina și treci pe lângă impozanta clădire părăsită ce a fost cândva Cazinoul Aradului, vei trage concluzia, fără doar…
„Reală nu este forma exterioară a lucrurilor, ci esența lor. Pornind de la acest adevăr, nimeni nu poate exprima realitatea imitând suprafața exterioară a lucrurilor”…
Imediat după meciul cu Olimpia Satu Mare, 2-2, de pe 26 septembrie, Sorin Marin – mijlocașul echipei din Liga 2, Unirea Tărlungeni – se întorcea…
Vineri seara (2 octombrie),de la orele 20:00, librăria Cărturești vă așteaptă cu o seară cu totul specială. Veți auzi „povesti de înțelepciune” spuse de povestitori…
Diana Duckadam este din Arad, are 34 de ani, și trece prin momente foarte grele din cauza unei mari…
Primul pod suspendat din sticlă din China, aflat la 180 de metri deasupra solului şi având o lungime de 300 de metri, a fost deschis…
Luni, 5 octombrie 2015, de la ora 18.30, Filiala Seghedin a Institutului Cultural Român Budapesta organizează la sediul său vernisajul expoziției de artă plastică a…
Pe măsură ce situaţia celor două CET-uri devine tot mai gravă, constatăm lipsa de reacţii pozitive şi de soluţii din partea autorităţilor locale. „Primarul Gheorghe…
Preşedintele PNR Arad, Ion Stan, îi acuză pe parlamentari că încearcă „să calce pe grumaz” justiţia, pentru a se plasa asemeni unor „semizei” deasupra tuturor…
Un filmuleţ şocant cu un copilaş de numai doi ani care se joacă în cadrul ferestrei larg deschise, la etajul opt al unui bloc din…
Uitați-vă la poza asta! Vedeți? – atâta de mult își dorește Doru Sinaci să fie Ferdinand – cât arată cu mânuțele! Acum, deocamdată, e bine…
Două atacuri armate au zguduit în această seară Statele Unite. Cel puţin zece oameni au fost ucişi şi alţi șapte au fost răniţi după ce…
Ştiind că mă ţin toată ziua de bancuri, şeful meu mi-a trimis un sms: – Trimite-mi o glumă bună. – Acum lucrez, şefule, o să-ţi…

Hepatita acută de tip A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, se află în plin sezon epidemic în județul Arad. Potrivit reprezentanților Spitalului...
Dacă ar fi să numesc un singur lucru pe care mi-aș dori să-l învețe fiecare persoană animată de dorința de a obține o formă fizică...
Numărul deciziilor emise de Casa de Asigurări de Sănătate Arad pentru dispozitive medicale solicitate de arădeni a crescut cu peste 20% în primele nouă luni...

Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...
Senatul a adoptat ieri un proiect de lege care vizează acordarea unui sprijin de 2 lei pentru fiecare litru de lapte ecologic produs în fermele...
Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz,...

Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...

Partidul Democrat este pe cale să obțină controlul ambelor camere ale Congresului SUA, în urma alegerilor intermediare din 2026. Potrivit proiecțiilor CNN și relatărilor Associated...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis luni, 2 noiembrie, o atenționare pentru cetățenii români aflați în Belgia, cei care tranzitează această țară sau intenționează să...
Un avion al companiei Wizz Air, care efectua o cursă pe ruta Londra–Sofia, a fost redirecționat luni către aeroportul din Budapesta, în urma unei amenințări...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...
Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....
De la Arad până în China, fotograful arădean Claudiu Negrea și soția sa, cântăreața Geanina Gee, au avut parte de o experiență care le va...
Balul Comunității Arădene a avut loc sâmbătă seara, la Palatul Cultural, reunind elevi cu rezultate deosebite și invitați din mediul academic din Arad, reprezentanți ai...

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cu sprijinul mai multor structuri din cadrul Inspectoratului...
Doi bărbați, în vârstă de 37 și 48 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unor furturi comise în municipiul...
Polițiștii Biroului Rutier au depistat la data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 02:15, un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)