Reprezentanții Atrium Mall explică de ce a picat parte din tavanul construcției și nu dau vina pe „Dorei”… ci pe „strategie”
Comunicat. „În această perioadă sunt efectuate o serie de lucrări de modernizare, mărirea zonei de food court, crearea de terase exterioare, îmbunătățirea designului interior și a accesului în cadrul centrului comercial, care presupun inclusiv înlocuirea unor porțiuni de tavan din anumite zone.
În urma lucrărilor de modernizare, în noaptea de 10 ianuarie 2021, în jurul orei 23.00, în afara programului cu publicul, anumite elemente din tavanul de la etajul I al centrului comercial au fost demolate, fără producerea de pagube.
Siguranța clienților este o prioritate pentru noi, iar zonele în care au loc astfel de lucrări sunt îngrădite, securizate și se verifică riguros, iar lucrările au loc în afara orelor de program, când centrul comercial nu este deschis publicului.
Programul cu publicul se desfășoară în condiții normale”.
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==