„Să ne prefacem că nu există un elefant roz în cameră” – e o zicală englezească, folosită de regulă pentru situații în care lumea se face că nu vede ceva extrem de evident… iar dacă noi am trece cu vederea un mic eveniment, organizat astăzi, 10 mai, în holul Consiliului Județean, cam exact asta am face!

Am pornit entuziasmați către sediul de pe strada Corneliu Coposu, având afișul evenimentului în minte: o prezentare a costumelor de epocă din Arad, în organizarea Complexului Muzeal – ca parte a seriei de evenimente dedicate împlinirii a 30 de ani de existență a Consiliului Județean. Acolo, un grup mare de elevi au fost aduși să descopere o parte ilustră din istoria Aradului: perioada „la belle epoque” – anii de glorie, de maximă dezvoltare a urbei noastre ajunsă acum semiurbană. Iar ca să nu ne faceți cârcotași, vă vom descrie exact cum s-a petrecut evenimentul cvasicultural, ca să înțelegeți că apelativul folosit e chiar blând. Pe marginile holului, în vitrine, expuse obiecte personale, fotografii, aparate de fotografiat, un gramofon, o cutie de bijuterii, porțelan valoros și chiar două toalete de epocă, o rochie și un costum. Toate vechi de mai bine de o sută de ani, din patrimoniul muzeului arădean. Însă elevii au aflat sporadic despre ele, din gura directorului Complexului Muzeal, nu înainte să primească o invitație de la președintele Cionca de a deveni cândva „partenerii Consiliului Județean”. Apoi, odată ce a început parada modei prezentată drept „a costumelor de epocă la belle epoque”, elevii au fost nevoiți să se înghesuie cu spatele către creațiile autentice, pentru a aplauda niște haine din materiale sintetice, de o calitate mai mult decât îndoielnică, create fără pic de documentare, în zilele noastre, o foarte proastă reimaginare a unor haine din perioada 1871 – 1914. Stiluri combinate, croi nespecific, culori țipătoare, frizuri necorespunzătoare, eventual ai crede maxim că au fost purtate în vreo casă de toleranță din vechiul Arad și nicidecum pe stradă ori la o serată. Iar apoi… când parada a fost gata, țușt acasă!, n-are rost să mai privim cu atenție exponatele din vitrine…

(rochie din parada modei versus rochia autentică din muzeul arădean)

Ce am încercat să-i învățăm pe elevi, prin acest eveniment? Să întoarcă spatele valorilor, să privească o reproducere stângace, să se mulțumească cu puțin. Ori să înțeleagă că așa-i prezentul, că Aradul acelor vremuri e demult apus și că n-are rost să ne mai întoarcem privirea către el niciodată?

Nici măcar decența de a proteja singurele obiecte vestimentare autentice n-au avut-o, măcar să le delimiteze cu un cordon, ca elevii să nu cumva să distrugă fragilele materiale. În timpul prezentării de modă, umbrela unei eleve, agățată de ghiozdanul pe care-l ținea pe spate, se freca insistent de broderiile firave ale rochiei – obiect de patrimoniu. Nimeni nu părea deranjat. Toți erau fascinați de kitschurile de pe „scenă”. A trebuit să strigăm noi, presa, către colegii fetei, să o atenționeze să se îndepărteze. O precauție care a durat doar câteva minute, desigur, căci în acea înghesuială, imediat s-a găsit altcineva să se frece din nou de material.

Repetăm nelămurirea: Pentru ce acest eveniment? Doar încă un prilej pentru discursuri sterile, microfoane și mulțumiri false, plecăciuni și aprecieri pentru mărinimoșii conducători care parcă își iau mâncare de la gură pentru a ne da și nouă, amărâților, câte-un sfanț, iar noi să fim atât de umili și recunoscători pentru efortul lor titanic?

Poză de grup, atenție, click!  Aplauze!