luni, 4 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    Povestea Mihaelei și drama lui Iris… O dimineață cu soare și multe lacrimi (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 16 octombrie 2017, 10:07 AM | Povești despre oameni | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Oamenii mari mi-au arătat ieri, la Timișoara, o poveste urâtă. A fost urâtă întru totul. Niște băieți plătiți cu bani mulți își băteau joc de meseria din care își câștigă pâinea. Vorbesc aici despre jucătorii echipei UTA. Alți băieți, veniți pe acea arenă ca să-și încurajeze echipa, ne-au prezentat un spectacol grotesc împărțindu-și pumni cu grupul de bătăuși de la Timișoara.

    A fost o poveste tristă, o poveste în care a lipsit dăruirea, a lipsit ambiția și motivația, a lipsit valoarea și dincolo de toate a lipsit civilizația. Asta doare poate cel mai tare, că a lipsit civilizația, că în anul 2017 am văzut scene desprinse parcă din Evul Mediu, o scenă care din păcate s-a desfășurat sub privirile a zeci de copii care asistau de pe margine și filmau cu telefoanele. Puterea exemplului… Un exemplu trist, un exemplu de neurmat, un exemplu care poate crea monștri.

    Eram la o zi distanță după o poveste extrem de frumoasă, o poveste despre suflete curate, despre inocență și despre dorința de a face mai mult. Am fost la Chișineu Criș, unul dintre orașele județului, un oraș care spre deosebire de Arad are un stadion cochet unde oamenii se pot relaxa la un meci sau la alergare. A fost Crosul Chișineului Criș, o competiție pentru amatori și pentru copii.

    Aici și povestea oamenilor mari este una deosebită. Sunt amatori, fac sport pentru ei, pentru sănătatea lor, pentru familiile lor. Sunt acei oameni care săptămânal încearcă să își depășească propriile limite, sunt acei oameni care investesc pentru ei și nu cer nimic în schimb. Nu se duc la aceste concursuri nici pentru premii și nici pentru glorie. O fac pentru ei, pentru a întâlni alți oameni cu același hobby, pentru a schimba păreri și pentru a se simți bine. Aici nu vezi niciodată nici înjurături, nici bătăi și nici indolență. Ei au alergat câte 3,5 kilometri, iar cei mai îndrăzneți, mai pregătiți, au parcurs 10,6 km. Nici nu a mai contat ierarhia.

    Povestea frumoasă ne-au oferit-o copiii. După concursul oamenilor mari a urmat proba „family”. Mămici și tătici sau chiar bunici și-au luat de mână copilul sau nepotul pentru a parcurge, în ștafetă, mai multe ture de stadion. Mi-a sărit în ochi Iris, fetița lui Costi Brescan, unul dintre oamenii faini din Criș stabilit de ani de zile în Catalunia, la Barcelona, dar care se întoarce de câte ori are ocazia cu mare drag acasă. Pentru el „acasă” este mereu Chișineu Criș. Iris Brescan a fost prima la start și a plecat ca din pușcă în timp ce Anca, mama ei o aștepta să-i preia ștafeta. Costi alerga pe gazonul terenului de fotbal strigând: „Iris! Iris! Mai încet că o să te sufoci”. Iris încă era prima, dar la intrarea pe a doua turnantă a simțit o puternică durere care a dus-o în pragul abandonului. S-a oprit și plângea. Erau lacrimile deznădejdii, a nereușitei, a faptului că la cei poate 8 ani ai ei simțea responsabilitatea că din cauza sa familia ei pierde concursul. A trăit o dramă. Tatăl ei a luat-o în brațe, acolo pe pistă și împreună au pornit spre finish. Iris nu a mai putut alerga, dar în cele din urmă a ajuns la pas la finish pentru a-i da ștafeta fratelui său mai mare. Apoi a urmat Anca, mama celor doi. Evident, familia lui Iris nu a câștigat concursul, dar Iris ne-a oferit o lecție despre ambiție, despre dăruire și drama ei interioară în urma faptului că a pierdut acest concurs. Aseară, cei de la UTA nu aveau lacrimi. Ei parcă s-au obișnuit cu înfrângerile.

    Mai jos vezi trei fotografii cu drama lui Iris. Apoi urmează povestea Mihaelei. 

    IMG_5416 IMG_5418 IMG_5421

    A urmat concursul copiilor. Era „open”, deschis atât băieților cât și fetelor sub 12 ani. Printre ei la start era și Mihaela Giurgiu, un copil extraordinar în vârstă de 10 ani, o fetiță frumoasă și de un bun simț extrem care are 1,34 m și doar 28 de kilograme. Este un copil din Sânnicolaul Mic care în urmă cu două săptămâni era foarte bucuroasă că a fost dusă pe o pistă de atletism să alerge. Acolo, pe pista de pe Gloria, l-a cunoscut pe Sorin Mîneran, cel care ieri a devenit pentru a patra oară campion național la maraton și pe Mircea Andrei, cel care s-a ocupat de ea în cele cinci ședințe de antrenament pe care le-a avut până acum ca sportivă, încă nelegitimată. „Mimi Mică”, cum i se spune Mihaelei, este fiica lui Florin și Violeta, Inu și Eta, și nepoata lui Mimi, cea mare, ei fiind cei trei oameni din viața copilei care îi călăuzesc pașii. Mimi mică este acel copil zburdalnic pe care îl poți vedea pe stradă alergând continuu, sărind garduri sau urcând în pomi, acel copil cum tot mai rar vedem care mereu încearcă să facă altceva, să găsească un nou procedeu de dans, să încerce să treacă obstacole după modelul parkour, acel talent nativ care e descoperit tot mai greu în ultimii ani, un copil care dacă va avea șansa să continue în acest sport voi avea și eu plăcerea de a scrie la superlativ despre ea. Da, recunosc, pentru Mimi mică mă aflam la Chișineu Criș, pentru a o duce la primul ei concurs din viață, alături de Inu și de verișoara ei preferată, Andreea „Deea”. La start au fost aproximativ 30 de copii, toți cu ambiții. Mihaela se afla la start în mijlocul grupului, în inima acestuia, iar la plecare a fost împinsă și îmbrâncită de mai mulți băieți. Nu a cedat. Inu, tatăl ei, o încuraja de pe margine: „trage tati de tine, hai că poți!”. Știe și el cum e pentru că a fost boxer medaliat la naționalele de juniori în urmă cu mai bine de 20 de ani. Pe turnanta a doua, deși era cam pe locul 15, a început să depășească unul câte unul. Era a patra la intrarea în a doua buclă, în urma a trei băieți, dar la „finish” Mimi a ajuns a treia, după doi băieți mai mari, și detașat prima în concursul fetelor. „A alergat extraordinar. A scos un timp de 1,22 pe 400 de metri, un timp excelent pentru primul ei concurs. Pregătită, această fetiță s-ar putea să nu aibă adversari în țară”, spunea Mircea după concurs. Inu, tatăl ei, avea lacrimi în ochi. Și-a văzut pentru prima dată copilul într-o competiție pe care a și câștigat-o.

    IMG_5459 IMG_5467 IMG_5471

    Iris și Mimi, ca și toți ceilalți copii de altfel, nu au alergat nici pentru diplomă, niic pentru dulciurile pe care le-au primit, pixurile sau șepcile roșii, ci au făcut-o pentru a arăta că pot, pentru a arăta părinților lor de ce sunt în stare, pentru a câștiga. Și au dat totul. Până la durere, până la epuizare. Pentru nimic…

    De la ei trebuie să învățăm. Ei sunt cei puri, cei inocenți, care mereu ne dau câte o lecție de viață.

    Bravo Iris, felicitări Mimi și laude tuturor celor care au participat la acest cros al Chișineului Criș, o competiție despre care mulți niic nu au știut dar care poate să ne dea lecții de viață.

    A fost o dimineață cu soare și cu multe lacrimi… Superbă dimineață.

    IMG_5352 IMG_5353 IMG_5354 IMG_5355 IMG_5356 IMG_5357 IMG_5358 IMG_5359 IMG_5361 IMG_5362 IMG_5363 IMG_5364 IMG_5365 IMG_5366 IMG_5367 IMG_5368 IMG_5369 IMG_5370 IMG_5371 IMG_5372 IMG_5373 IMG_5374 IMG_5404 IMG_5405 IMG_5406 IMG_5407 IMG_5408 IMG_5409 IMG_5410 IMG_5411 IMG_5412 IMG_5413 IMG_5414 IMG_5415 IMG_5416 IMG_5417 IMG_5418 IMG_5419 IMG_5420 IMG_5421 IMG_5422 IMG_5425 IMG_5426 IMG_5427 IMG_5428 IMG_5429 IMG_5430 IMG_5431 IMG_5432 IMG_5435 IMG_5436 IMG_5437 IMG_5438 IMG_5439 IMG_5440 IMG_5441 IMG_5442 IMG_5443 IMG_5444 IMG_5446 IMG_5447 IMG_5448 IMG_5449 IMG_5450 IMG_5451 IMG_5453 IMG_5454 IMG_5455 IMG_5456 IMG_5457 IMG_5458 IMG_5459 IMG_5460 IMG_5461 IMG_5462 IMG_5463 IMG_5465 IMG_5466 IMG_5467 IMG_5468 IMG_5469 IMG_5470 IMG_5471 IMG_5472 IMG_5473 IMG_5474 IMG_5475 IMG_5480 IMG_5482 IMG_5489 IMG_5494

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.