Tralfa-ce și Vonne-cum?
Mă bucur că ai întrebat….

și îți spun imediat despre ce e vorba, dar mai întâi să ne oprim acolo unde au ajuns „Ei”, extratereștrii heptapozi, cu intenții necunoscute și voci bizare. Au ajuns pe planeta Pământ, chiar în mai multe colțuri-cheie ale Lumii noastre înguste, iar filmul – căci despre asta e vorba (nu e cazul să te panichezi) – a ajuns să fie nominalizat la nu mai puțin de 8 premii Oscar, printre care la categoria „Cel mai bun film”.

Extratereștrii din filmul „Arrival” sunt complet diferiți de E.T.-ul cu degețica șugubeață gândit de Spielberg și nu au nimic în comun nici măcar cu monștrii odioși și sângeroși ai lui Ridley Scott. Dacă ai auzit câte ceva despre acest „ultim răcnet în ale SF-urilor”, ai aflat probabil că filmul lui Denis Villeneuve tratează extrem de serios experiența primului contact uman cu niște creaturi venite din altă galaxie, ba mai mult, explorează filosofia timpului într-un mod care o să-ți creeze mici explozii nucleare și artificii neuronale în mintea ta… dar numai dacă nu ai avut șansa să te „întâlnești” cu această idee în prealabil 🙂

Abordarea regizorului e lăudabilă, cu picioarele (relativ) pe pământ. Dacă mâine ne-am trezi pe cer cu niște obiecte misterioase, în formă de ouă gigantice tăiate-n două, și ar sta acolo pur și simplu… cum ar reacționa lumea? În mod cert, televizoarele ar bubui neîncetat numai despre asta, oamenii ar intra în panică sau direct în buncărul ascuns sub pat, câțiva ar saluta venirea lui Mesia, în timp ce majoritatea ar protesta pe străzi și pe internet, că „ce vor ăștia de la noi? Au venit să ne distrugă, e clar!”. Dar ce ar face superputerile lumii? Ar face greșeala să declare război acestor oale celeste sau ar trimite la înaintare o păsărică (ceva „cipciricioaică” micuță dacă chiar ducem lipsă de porumbei albi), ca să le arătăm cât suntem noi de prietenoși și deschiși la discuții transcendentale?

Sursa foto: Variety

Breaking News-urile inserate în film încearcă să creeze sentimentul că ceea ce se petrece pe marele ecran e pe bune, se-ntâmplă în lumea reală, vorba vine… filmul greșește în schimb cu prezentarea stării generale. E o mult prea prelungită „liniște dinaintea furtunii”, o atitudine calmă, nemaipomenit de curajoasă, mai degrabă curioasă. Ori, într-un asemenea caz, nu cred că oamenii nu s-ar căca pe ei de frică, oricât de bazați ar fi cu tancuri, avioane militare și pistolașe cu apă. I-a tremurat mâna cuiva, la un moment dat. Extraordinar.

Problema e că pentru eroii noștri toată faza asta e așa, o acțiune militaro-științifică din ciclul „m’em să-i întrebăm pe motherfuckers care-i șpilu’ și dacă ne arată colții, detonăm bombele și cu asta basta”. Pentru că America, ca de obicei, salvează omenirea! Și nu e un clișeu deja plictisitor, deloc. Da’ de unde!

Sursa foto: Engadget

Filmul marșează prea mult pe ideea de a „descifra” intenția necunoscuților neînțeleși, respectiv pe trăirile emoționale ale eroinei, dar nu reușește să împingă tensiunea până la limită și dincolo de ea… și asta pentru că devine clar destul de rapid că extratereștrii au venit cu intenții pașnice. De vină sunt actorii, categoric. Poate nu atât de mult Amy Adams, actrița principală, însă mă așteptam la mai multă expresivitate și din partea ei. Chiar nu mi-a crescut în ochi deloc doar pentru că are atâta sânge-n p*ță.

Un lucru de nota 10, în schimb, care rezolvă oarecum minusurile filmului… este muzica! Jóhann Jóhannsson a făcut o treabă minunată și, așa cum am scris aici, melodia „First Encounter” trebuia să fie nominalizată la Oscar, fără discuții. Exact cum am preconizat: nu s-a nominalizat.

Nici măcar la coloană sonoră per ansamblu, ceea ce e o rușine. E mai greu să asculți piesa ca tot omu’, deoarece compozitorul vrea să facă bani din ea (și hey! E dreptul lui!), așa că ori o cumperi de pe Spotify, Last.fm sau Amazon, ori îți faci o idee după câteva secvențe din acest trailer (melodia apare la secunda 32):

Să nu fiu înțeles greșit.

Sunt câteva secvențe WOW în film, dar elementul de surpriză e tăiat din start. Nu știu alții cum au „simțit” filmul (am înțeles că în general toată lumea e leșinată), dar pe mine m-a plictisit la un moment dat, fiind 100% convins că, până la urmă, totul va fi bine. Ăăăă… aproximativ bine, dacă luăm în calcul și „perechea de vis de la capătul tunelului”, Louise și Ian (Amy Adams și Jeremy Renner), căci viitorul lor a fost pecetluit odată și pentru totdeauna, dintotdeauna. SPOILER ALERT întârziat. Ăsta era momentul în care trebuia să scap o lacrimă. Nu am reușit, dar probabil pentru că-s un nesimțit ordinar, venit, la rândul meu, dintr-o altă dimensiune.

Sursa foto: Daily Mail

Dar poate că toată surpriza rezervată mie a fost împușcată de un individ numit Kurt Vonnegut…

Nenea ăsta urâțel a fost un scriitor genial, considerat astăzi un clasic, unul dintre cei mai influenți scriitori americani ai secolului trecut. Faimos datorită stilului său caracteristic de a combina satira, umorul negru și științifico-fantasticul, cele mai celebre opere ale sale sunt „Abatorul cinci” (Slaughterhouse-Five, 1969) – citește recenzia Special Arad AICI, „Leagănul pisicii” (Cat’s Cradle, 1963), sau „Mic dejunul campionilor” (Breakfast of Champions, 1973).

Kurt Vonnegut Jr. a inventat tralfamadorienii – o specie extraterestră care există în a patra dimensiune și pentru care timpul e o simplă fleșcăială colorată, arhicunoscută de la un capăt la altul. Pentru ei nu există trecut, prezent sau viitor, totul e vizibil dintr-odată, singura nedumerire a lor fiind – în aceste condiții – semnificația unei „chestii” pe care oamenii o numesc „voință proprie”. Desigur, Vonnegut tratează extratereștrii săi cu un ton mai amuzant, de exemplu, Billy Pilgrim (personajul principal din „Abatorul 5”) află de la ei că Universul se va sfârși din simplul și absolut previzibilul motiv că un tralfamadorian va apăsa un buton greșit și bum. Dar asta nu înseamnă că Vonnegut nu-i dă importanța cuvenită acestei specii interesante. De fapt, Vonnegut îi iubea atât de mult pe tralfamadorienii săi încât i-a inclus nu numai în romanul „Slaughterhouse 5”, ci și în „The Sirens of Titan”.

Vă recomand și ecranizarea după „Slaughterhouse 5”, din 1972. Un film foarte reușit dar care, din păcate, nu a prins nici măcar o nominalizare la Oscar. Înseamnă că filmul n-are valoare? Mă-ndoiesc, din moment ce a primit, în schimb, Premiul Special al Juriului la Cannes, fiind singurul film american onorat în acel an.

Astea fiind zise, notate și recepționate, tragem concluzia că

„Arrival” duce lipsă de ceva elementar în cazul unui SF respectabil: originalitatea

Ce-i drept, nu e de vină regizorul Denis Villeneuve pentru asta.

Scenariul se bazează pe o carte numită „Story of Your Life” de Ted Chiang, câștigătoare a premiilor „Nebula Award for Best Novella” în 2000 și „Sturgeon Award” în 1999. Temele principale ale acestei povestioare sunt determinismul, limbajul și Ipoteza Sapir–Whorf.

De aceea regăsim „Arrival” printre filmele nominalizate la categoria „Cel mai bun scenariu adaptat”. Rămâne de văzut dacă juriul va considera că e mai tare decât „Fences”, „Hidden Figures”, „Lion” și „Moonlight”.

Are șanse mari, în schimb, la categoriile „Mixaj de sunet” sau „Editare de sunet”, oricare ar fi diferența dintre ele.

Ca un fan al SF-urilor, în special al filmelor care explorează spațiul și viața extraterestră, mă bucur că genul e în continuare pe trend (exemplele din ultimii ani fiind „The Martian”, „Gravity”, „Interstellar” – recenzie aici), dar nominalizarea în categoria „Cel mai bun film” este, orice ar spune lumea, o exagerare.

E de ajuns să ne gândim că „Odiseea Spațială 2001” al lui Kubrick nu a prins această nominalizare importantă, câștigând doar un amărât de premiu pentru „Cele mai bune efecte speciale”…

Nota autorului:

Citește și:
• Oscar Special: #SpaceSoBlack vs. #OscarsSoWhite – sau „figurile ascunse” în negura timpului…
• Oscar Special: Tanna – Romeo și Julieta în Vanuatu
• Oscar Special: Captain Fantastic, Captain Idiot
• Oscar Special: Un om numit Ove sau despre imposibilitatea singurătății
• Oscar Special: Land of Mine, un film despre ce a fost, dar nu e istorie
• Oscar Special: Elle, o nouă provocare a lui Paul Varhoeven pe lângă care Basic Instinct pare o joacă de copii
• Oscar Special: Allied, filmul care a pus cireașa pe divorțul dintre Jolie și Pitt
• Oscar Special: Nocturnal animals, un exercițiu de stil plus Michael Shannon
• Oscar Special: Lion – un film superb și o dilemă ciudată…
• Oscar Special: Florence Foster Jenkins – O legendă pe invers și una pe bune: Meryl Streep
• Oscar Special: Jackie, stil și rafinament, dar nu pentru oricine
• Oscar Special: Gardurile dintre noi și Denzel Washington în Fences
• Oscar Special: „Manchester by the sea” este „briliant”… și e „acum ori niciodată” pentru tânărul Affleck! 
• Oscar Special: Mântuirea după Gibson – Hacksaw Ridge
•  Oscar Special: Dacă-i Moonlight (lumina lunii), stinge becul și culcă-te!
•  Oscar Special: Iadul sau viitura
•  Oscar Special: Va străluci încă o dată musicalul în „orașul stelelor”? Cronică de film: LA LA LAND