„Suntem și noi oameni!”. Strigătul locatarilor din blocurile sociale de pe Tarafului





Traiul în condiții dificile, în apartamentele sociale de proastă calitate, din blocurile de pe Tarafului a fost un subiect intens dezbătut la ședința Consiliului Local Municipal de luni, 7 iulie, deși nu au fost identificate măsuri clare care să fie luate într-un viitor cât mai apropiat.
Consilierul Leontin Aslău a realizat un proiect de hotărâre care prevedea întocmirea unei comisii de evaluare pentru efectuarea unor reparații de urgență a blocurilor 1, 2 și 3 de pe Tarafului și relocarea chiriașilor într-un loc „la un nivel minim de trai”, însă cei de la Primărie i-au explicat că astfel de demersuri sunt în desfășurare, deja fiind evacuați în mare parte cei dintr-unul dintre aceste blocuri. Mutarea se desfășoară lent, din lipsa locurilor disponibile. Cât despre reabilitare, cei de la Direcția Patrimoniu au susținut că se efectuează periodic reparații.
„La subiectul relocare și noi îl avem în desfășurare, doar că nu avem – și nicio primărie nu are – blocuri întregi, sau zeci de apartamente pe care să le țină goale și la un moment dat să poată reloca pe cineva când este cazul(…). Întreaga direcție de patrimoniu e aici, credeți că sunt spații libere în oraș, pe care să le putem ocupa la orice moment? Dacă ar exista, ar însemna o încălcare a legii de către funcționarii noștri (…) Nu există! Cu excepția unora care sunt, din păcate, într-o stare de degradare, alte spații goale sunt doar cele care s-au eliberat și noi ne-am străduit, pe măsură ce s-au eliberat, să le dăm celorlalți”, a explicat primarul Călin Bibarț.
„Nu jignim autoritățile, dar ne spunem durerea!”
Doi locatari de pe Tarafului s-au aflat în sală, iar unul a luat cuvântul, în numele tuturor din blocul 1, relatând consilierilor dificultățile cu care se confruntă, zi de zi, în acele locuințe care au fost făcute din materiale de proastă calitate. El a recunoscut că există și persoane de calitate îndoielnică printre locuitori, însă a subliniat că nu este un motiv pentru care cei care sunt de bună credință să fie ignorați total de ani de zile.
„Sunt un cetățean al Aradului și sunt în comitetul blocului 1. Știu că și celelalte blocuri au reprezentanți, dar vă spun în numele chiriașilor care locuiesc în blocul 1: li frică să vină să-și spună punctul lor de vedere. Dacă spun, se tem că îi țâpă afară (…). Nu jignim autoritățile, dar ne spunem păsul, ne spunem durerea! Să auzim ce face vecinul prin pereți, n-am mai văzut așa locuințe. Nici antifon, ceva… tot se aude! Azi noapte, la 2 jumate, știți ce a fost în Arad? Vijeliile alea. Dumneavoastră poate nu le-ați auzit, că aveți pereți de beton, dar noi tot auzim. Zici că suntem cocoși acolo.
În urmă cu trei ani, domnule primar, ați fost în școala din Sânnicolau Mic. Vă aduceți aminte? Când ați spus că veniți să ne ascultați păsurile și acolo v-ați uitat în dreapta, eram o parte din fondul locativ prezenți, și v-am spus: domnule primar, de trei ani de zile noi nu avem acoperiș (n.red: se referă la copertina de peste casa scărilor), dumneavoastră aveți acoperiș pe casă? Ați spus că da. V-ați uitat către consilieri și le-ați spus: faceți ceva acolo! Au trecut încă doi ani. De cinci ani de zile nu avem acoperiș pe blocul ăla…
Nu mai spun, Poliția Locală în loc să amendeze pe cine trebuie să amendeze, îi amendează tot pe ăștia care-s normali, care lucrează pe două, trei schimburi, dintre care și eu sunt unul care a picat victimă în problema lor. Nu mi s-a făcut dreptate. Ca mine mai suntem câțiva care nu ni se face dreptate. Dumneavoastră știu că aveți în subordine și Poliția Locală și alte autorități. Bine ar fi să nu mai treacă cu vederea așa ușor peste noi. Gândiți-vă: în blocul 1, și acum dimineața am făcut ceva poze, chiar la unele grinzi deja câte 2-3 cm și chiar acolo la cea de pe casa scărilor deja 10 cm a ieșit șurubul. Deci nu exagerez, dacă vreți, vă rog frumos, întreaga asistență care faceți parte la această ședință, să veniți să vedeți. Suntem și noi oameni și avem și noi, cred, niște drepturi, să le spunem în fața dumneavoastră, pentru că nu avem la cine”, a spus locatarul.
@specialarad.ro Blocurile sociale de pe str. Tarafului #tarafului #blocurisociale #asistentasociala #saracie #stiriarad #chirie #specialarad ♬ original sound – Special Arad
Din fotografiile aduse de el, pe care le regăsiți în galeria de la finalul articolului, se observă infiltrații de apă din acoperiș, pe pereții apartamentelor, igrasie intensă, plăci care se desprind din tavan și multe altele prin care se poate concluziona că materialele din care sunt făcute aceste blocuri sunt de calitate inferioară.
Deși proiectul de hotărâre a consilierului Aslău nu a trecut de vot (pe considerentele invocate de primar), mai mulți consilieri au fost mișcați de povestea locatarului și au lăsat de înțeles că se vor apleca asupra problemei mai cu atenție. Rămâne de văzut cât timp va mai trece până când se vor găsi soluții satisfăcătoare pentru a asigura un trai decent oamenilor loviți de soartă.
Citește și:
Comentariile portalului
Cred că aș putea scrie mai bine... Da' ideea era alta, și sincer mă îndoiesc că n-ați înțeles-o.
Corupția...
incet incet orasul "cheleste"bvo primare