Dacă ai răbdarea să parcurgi până la final genericul de la sfârșitul filmului – n-ar trebui să fie greu, muzica este sublimă – vei putea citi titlul în trei limbi: Under Sandet, în daneză, Land of Mine, în engleză și Unter dem Sand, în germană.

Iar dacă te frapează titlul în engleză, ești pe calea cea bună, Land of Mine fiind un joc de cuvinte care  reformulează mesajul filmului, câmp de mine sau pământul meu, cum dorești, interesant, nu-i așa, numai că nu are nici o legătură cu celelate două titluri: Sub nisip sau Sub nisipuri, ca să aibă o rezonanță românească mai puternică.

Fără să aibă intenția, distribuitorul american al filmului, Sony Pictures, a reusit prin această retitrare o trimitere sublimă sau subliminală la problema cea mare a poveștii din film.

Danemarca a fost ocupată de trupele germane în 1940, rezistența danezilor a ținut două zile, după care au acceptat „protectoratul german”, relativ civilizat până în 1943, regele rămânând pe tron, guvernul și parlamentul continuându-și activitatea ca mai înainte.

Având în vedere schimbarea situației strategice, Germania a ocupat militar țara în 1943, regimul a devenit mai strict având în vedere posibilitatea ca aliații să atace Berlinul pe drumul cel mai scurt, adică prin Danemarca.

Pierderile daneze în acești ani au fost nesemnificative, poate două-trei mii dacă luăm în seamă toate evenimentele în care au fost implicați în cei cinci ani.

Este de aceea destul de greu de înțeles scena cu care se deschide povestea: sergentul Rasmussen, echipat destul de ciudat în uniforma de parașutist britanic, conducând un Jeep american, se repede la coloana prizonierilor de război germani, smulgând un steag ascuns în brațele unuia dintre ei, maltratându-l sălbatic pe neamțul surprins, lovindu-l  cu sete cu picioarele în bocanci militari pe nenorocitul căzut la pământ.

În scena următoare îl găsim pe sergent, interpretat perfect de Roland Møller, împreună cu alți militari danezi, preluând un grup de prizonieri nemți, majoritatea copii sub 20 de ani din armata de copii a lui Hitler din ultimele luni ale războiului, învățându-i destul de sumar cum să dezamorseze mine, având în vedere că asta le va fi munca în lunile care urmează.

Da, sunt fapte reale, violând convențiile internationale, danezii, cu supervizarea armatei britanice a lui Montgomery – cu care Roland Møller, într-un mod straniu, seamănă –, au folosit prizonierii germani de război la curățirea plajelor de cele aproape două milioane de mine pe care nemții le-au plantat acolo în așteptarea debarcării aliate care, după cum se știe, s-a produs în cele din urmă în Normandia.

Din cei două mii de prizonieri folosiți la treaba asta, jumătate au murit, cifrele sunt aproximative, istoria daneză și europeană neinsistând pe asemenea fapte mai puțin semnificative după îngenuncherea Germaniei naziste.

Este ușor de înțeles de ce a fost favorizat acest film la Oscarul pentru cel mai bun film într-o altă limbă decât cea engleză, cu toate că Møller, pe lângă daneză și germană, vorbește foarte bine și engleză în film pentru un scurt timp: tensiunea este asigurată din momentul în care plutonul de tineri nemți, comandați de sergentul danez, încep operațiunea pe plaja cu nisip fin care le-a fost repartizată.

Așteptăm cu înfrigurare explozia următoare, chiar dacă scriitorul-regizor, Martin Zandvliet, secundat de soția sa la aparatul de filmat, este destul de reținut în exhibarea rezultatelor unor explozii, până și aruncarea în aer a cățelului sergentului de către o mină uitată sub nisipul plajei curățate fiind tratată cu distanța necesară.

Miza este de asemenea previzibilă: cruntul sergent Rasmussen, cel care era să omoare pentru nimic un neamț în bătaie la început, devine din ce în ce mai marcat de suferințele prizonierilor săi pe jumătate copii, fiind cel care, în ultimele cadre ale filmului, îi eliberează, contrar ordinelor șefului său dar în conformitate cu promisiunea inițială, pe cei patru rămași în viață, lângă granița cu Germania.

O structură narativă previzibilă care funcționează însă până la sfârșit, chiar și împotriva clișeelor uzate, datorită subiectului mai bizar, la marginea horrorului, și a jocului actoricesc la fel de previzibil de bun precum povestea.

Pe lânga Møller, din grupul prizonierilor se remarcă trei-patru actori germani tineri foarte promițători, impresia fiind întărită și prin aparițiile foarte scurte ale celorlalte personaje din jurul poveștii.

Un film de vizionat mai ales pentru cei interesați de întâmplările istorice acoperite de nisipurile propagandei și uitării orientate, realizat în tradiția reținută și sobră a filmelor scandinave, cu șanse însă mici pentru Oscar, chiar și în situația în care filme mult mai bune, precum Elle, n-au fost selectate de către academicienii americani ai filmului.

Nota autorului:

Citește și:
• Oscar Special: #SpaceSoBlack vs. #OscarsSoWhite – sau „figurile ascunse” în negura timpului…
• Oscar Special: Tanna – Romeo și Julieta în Vanuatu
• Oscar Special: Captain Fantastic, Captain Idiot
• Oscar Special: Un om numit Ove sau despre imposibilitatea singurătății
• Oscar Special: Elle, o nouă provocare a lui Paul Varhoeven pe lângă care Basic Instinct pare o joacă de copii
• Oscar Special: Allied, filmul care a pus cireașa pe divorțul dintre Jolie și Pitt
• Oscar Special: Nocturnal animals, un exercițiu de stil plus Michael Shannon
• Oscar Special: Lion – un film superb și o dilemă ciudată…
• Oscar Special: Florence Foster Jenkins – O legendă pe invers și una pe bune: Meryl Streep
• Oscar Special: Jackie, stil și rafinament, dar nu pentru oricine
• Oscar Special: Gardurile dintre noi și Denzel Washington în Fences
• Oscar Special: „Manchester by the sea” este BRILIANT… și e „acum ori niciodată” pentru tânărul Affleck! 
• Oscar Special: Mântuirea după Gibson – Hacksaw Ridge
•  Oscar Special: Dacă-i Moonlight (lumina lunii), stinge becul și culcă-te!
•  Oscar Special: „Arrival” – Nu chiar primul contact cu tralfamadorienii lui Vonnegut…
•  Oscar Special: Iadul sau viitura
•  Oscar Special: Va străluci încă o dată musicalul în „orașul stelelor”? Cronică de film: LA LA LAND