Bosoarce. O lume minunată în care vei găsi… nuuuuumai bosoarce. Sau cotoroanțe, vrăjitoare, cum doriți. Despre asta ar fi, pe scurt, vorba în producția Universal Pictures, „Wicked”, pe care producătorii au socotit-o de un succes răsunător, gândind-o și executând-o direct în două părți, partea a doua fiind programată pentru toamna acestui an.

Prea mult nu au greșit cu intuiția, filmul a performat binișor la box office și, fiind un prequel-sequel (adică și continuare, dar și – mai degrabă – un prolog) al clasicului „The Wizard of Oz” din 1939 și bazat pe romanul din 1995 scris de Gregory Maguire, se poate face lejer o întreagă franciză din această poveste arhicunoscută. De asemenea, romanul fiind pus în scenă inițial pe Broadway ca un musical, adaptarea cinematografică tot în forma unui musical nu ar fi neapărat o decizie proastă. Asta dacă filmul nu ar fi, efectiv, tragic de infantil.

S-ar putea să fiu puțin subiectiv în privința musicalurilor. Am spus asta și în recenzia despre „La La Land”, în care, poate, m-am exprimat cam haotic și tot ce a reieșit e că urăsc filmul, deși nu e chiar așa, chiar am menționat acolo că, la urma urmei, începând cu piesa „City of Stars”, a început să-mi placă.

Diferența însă e majoră. „La La Land” e pe un complet alt nivel artistic, imaginea (cinematography) e captivantă, în timp ce „Wicked” e un parc de distracții cinematografic și un videoclip extins pentru copii.

Și nici cu asta, vreau să subliniez, nu e nimic în neregulă neapărat. Ceea ce-mi dă cu virgulă, din nou, este supradoza de nominalizări la Premiile Oscar („decât” zece, ce-i drept), inclusiv în categoria principală, Cel mai bun film. Sunt perfect de înțeles nominalizările în categoriile tehnice precum sunet, design de producție, efecte speciale, costume ș.a.m.d. (în care are mari șanse să și câștige, binemeritat), dar în rest… există Kids’ Choice Awards pentru această nișă!

Cynthia Erivo și Ariana Grande în „Wicked” (foto: Rotten Tomatoes / Universal Pictures)

Adică nu cred că sunt copii între 7 – 12 ani în juriul Academiei (poate doar la capitolul inteligență emoțională), cred, așadar, că nominalizarea la Cel mai bun film e mai degrabă la cacialma, doar pentru că i s-a făcut lobby în asemenea hal și pentru că – ce-i drept – au fost prea puține filme remarcabile în 2024. Ar fi fost, de fapt, dacă scormoneau mai bine printre filmele independente, dar la Oscaruri prevalează producțiile cu marketing puternic.

Revin însă la problema indigerabilă – din punctul meu de vedere – a filmului: muzica. Parcă e mai mult cântec în acest film decât film per se și cred că până și extra-mega-fanii genului sunt de acord că piesele nu sunt cătuși de puțin reușite, darămite memorabile.

„Wicked” e o lălăială de două ore, din care tot ce înțelegi e că e această academie de acadea sau facultate facultativă de vrăjitori și (mai ales) vrăjitoare, un fel de Hogwarts cu flamboianță hollywoodiană în locul conservatorismului britanic, iar personajele și lumea vizuală a acestui Land of Oz sunt rupte, parcă, din Barbieland, cu o varietate mai mare de culori și accent pe verde în locul rozului opulent.

Și-apoi, e o mică problemă inclusiv cu scenariul. În „Vrăjitorul din Oz”, vrăjitoarea cea verde era diabolică și dusă cu pluta. În „Wicked”, același personaj, numit Elphaba și interpretat de Cynthia Erivo, este prezentat într-o cheie deosebit de simpatetică, este un suflet minunat într-o lume prea cruntă, o tinerică victimă a bullying-ului și a diverselor manipulări machiavelice.

Jeff Goldblum și Michelle Yeoh în „Wicked” (foto: NBC / Giles Keyte / Universal Pictures)

E adevărat, este o abordare drăguță și chiar firească, în ideea că niciun antagonist nu este în mod inerent rău de la bun început (ca și în cazul filmului „Joker”), ci anumite circumstanțe sau persoane reușesc să îi sucească mintea și să-l transforme în răufăcător. Pentru copii, filmul este chiar o lecție bună despre efectele negative ale intoleranței, despre importanța prieteniei, despre empatie și acceptarea diversității. Din acest punct de vedere, filmul bifează cu brio criteriul de selecție politically correct al Premiilor Oscar, cu învățături morale chiar de bun simț.

Ceea ce nu pușcă nicicum este această bunătate sufletească inițială a vrăjitoarei verzi (The Wicked Witch of the West), exacerbată în mod contradictoriu și nonsensicalicious (ca să folosesc un stil de joc de cuvinte des întâlnit în film), pentru că astfel, tranziția spre inevitabila demență va putea fi atinsă în mod cât de cât credibil, în partea a doua, numai dacă personajul va trece printr-o reală tragedie, ceea ce este puțin probabil să fie în plan, la doar un an distanță, și ar fi chiar o strategie de marketing extrem de inoportună. Imaginați-vă o sală de cinema plină cu fetițe de maxim 10 ani și cu mămici (căci targetul și fanbase-ul e cam acolo), care vor plânge în hohote, dezamăgite nevoie-mare de chinuirea și coruperea prea brutală a (până acum) prea-simpaticei vrăjitoare!

În „Vrăjitorul din Oz” (care, în cronologia poveștii, vine după „Wicked”), Dorothy o omoară accidental pe sora Elphabei, The Wicked Witch of the East, strivind-o cu casa luată pe sus de o tornadă, care aterizează în Munchkinland chiar la începutul filmului. Elphaba, astfel, avea destule motive să o urască. E de notat, însă, că personajele din filmul original erau unidimensionale, aidoma basmelor, în cazul cărora suntem obișnuiți ca cei răi să fie pedepsiți. Dar odată ce ești pus în situația de a empatiza cu personajul negativ, tragedia se accentuează.

Și nu în favoarea poveștii. Pentru că, dintr-odată, roata magică se-nvârte alandala: Dorothy devine antagonista.

The Wizard of Oz (foto: Jacob Burns Film Center)

Umanizarea unui personaj stereotipic are niște limite, cu alte cuvinte, mai ales într-un film care se inspiră dintr-o poveste tipică de basm și este, până la urmă, tot un basm, chiar dacă unul mai modern, cu efecte vizuale mult mai desfătătoare.

Ca să nu mai spunem de faptul că la finalul filmului „Vrăjitorul din Oz”, aflăm că totul s-a petrecut doar în visul lui Dorothy, adăugând încă o lopată în nonsensul poveștii…

…iar un alt „plot twist” (răsturnare de situație) interesant dar în același timp un „plot hole” (incoerență narativă) stupid este că vrăjitoarea verde, Elphaba, alături de prințul Fiyero, salvează un pui de leu, nimeni altul decât viitorul Leu cel laș, pe care va încerca să-l distrugă dimpreună cu echipa veselă a lui Dorothy.

Trecând însă peste aceste hibe multiple lăsată-n aer ca o mătură zburătoare dezorientată, cele – în total – 20 de minute ale filmului în care nu se cântă sunt, strict vizual, bine făcute, aproape chiar fermecătoare, iar despre actrițe și actori putem spune că joacă bine pe măsură ce joacă voit clișeic ca-ntr-o comedioară de duzină. Cynthia Erivo este nominalizată la Oscar acum pentru a doua oară pentru rol principal și are niscai mai multe șanse de câștig decât cu „Harriet”, chiar dacă și acum pare să fie doar o nominalizare de umplutură, Ariana Grande în rolul Galinda / Glinda este copilăroasă, dar fabulicious-acceptabilă și, cu siguranță, este o atracție pop culture în plus, Jeff Goldblum (Oz) nu se străduiește deloc, e doar omulețul potrivit p-acolo, Michelle Yeoh (Madame Morrible) e deja o vedetă, este suficient deci s-o auzim cu engleza ei stâlcită și să ne placă de ea, iar Ethan Slater nu a ieșit încă prea mult în față cu nimic, dar a se observa că personajul său, Boq, este un Munchkin, adică un pitic în povestea originală, dar din motive evidente politically correct, aici este mai puțin pitic, doar mai mic de statură cu vreo doi centimetri.

Aia e, nici piticii din povești nu mai sunt ca pe vremuri, se pot plânge unii și alții, dar asta nu schimbă faptul că „Wicked” e tot un film de pici. Pentru cei mici, adică.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”

Citește și:

Oscar Special 2025: Cu sau fără cojones… Emilia Pérez nu merge mai departe

Oscar Special 2025: Anora merge mai departe

Oscar Special Music 2025: Sunete „brutaliste”, ecouri ale suspansului teribil la Vatican și compoziții de grădi

Oscar Special 2025: Sebastian Stan e Donald Trump cel tânăr sau actorul și sălbaticul