Recunosc spășit, m-a tentat pentru o fracțiune de secundă ideea să țip aici un text confecționat de ChatGPT, căci o străduință de a redacta o recenzie onestă despre oribilitatea pseudo-cinematografică numită „Emilia Pérez” e mult prea multă muncă pentru nimic. M-am răzgândit rapid, dar i-am cerut celui mai celebru chatbot să-mi dea, totuși, un banc pe ideea de „efect întârziat” și chiar mi-a dat unul bun: Premiul Oscar pentru efect întârziat merge la… DiCaprio! A jucat extraordinar în „Titanic”, dar a primit statueta abia când aproape ajunsese și el pe fundul oceanului.

DiCaprio să fie sănătos, n-avem treabă cu el și, spre norocul lui, nu are nicio legătură cu filmul-minune din rândurile de mai jos, dar am insistat pe efectul întârziat pentru că e o caracteristică specială a Premiilor Oscar, cel mai recent exemplu fiind implementarea regulilor privind diversitatea şi incluziunea drept criterii de selecție, anunțate încă din 2020, dar care – așa cum s-a hotărât încă de atunci – abia din acest an au intrat în vigoare. Taman acum, când mișcarea Anti-Woke mătură deja voios pe jos cu mișcarea Woke. Căci nu ar trebui să existe niciun dubiu, acest mizerabil „B-movie” n-ar fi trebuit să capteze cu nimic atenția juriului, în mod normal, doar că a fost imperativ musai deoarece filmul e, în primul rând, multiculti-español, sí, patrón și, nu în ultimul rând, e despre schimbare de sex (Ay, ay, ay!), în rol principal fiind un actoriță (sic!) transgender, primul/a din istorie nominalizat/ă la Oscar pentru rol principal feminin, Karla Sofía Gascón (fost/ă Carlos Gascón). Și e musical, pe deasupra, con canción, adică cu cântec. De cea mai joasă speță posibilă, cu dialoguri lălăielizate parcă de cel mai debil și ieftin AI.

În toată splendoarea-i lamentabilă, „Emilia Pérez” a ajuns să primească un număr aproape record de nominalizări, 13, asta în condiția în care doar trei filme au primit maximul de 14 nominalizări de-a lungul istoriei, „All About Eve” (1950), „Titanic” (1997) și „La La Land” (2016).

Karla Sofía Gascón, fost Carlos Gascón (foto: The Wrap / Netflix)

În SUA și mai în occident-așa, cel puțin în presa mainstream, tre’ s-ai sânge serios în p*ță ca să desființezi filmul, existând teama de a fi judecat/ă de lipsă de empatie și sentimente d-astea incluzive, deși filmul oferă tone de motive să nu-ți placă, chiar dacă n-ai absolut nimic împotriva schimbării de sex, respectiv împotriva filmelor pe această temă.

Apar, totuși, destul de mulți care au curajul să arunce cu roșii stricate în film pe Rotten Tomatoes: Matt Brunson de la Film Frenzy îl descrie ca un film neîndemânatic și simplist (a clumsy, simplistic movie), Adam Olinger se minunează în podcastul Adam Does Movies că filmul a primit 13 nominalizări la Oscar în loc de 13 la Zmeura de Aur, în timp ce Vera Wylde din podcastul Council of Geeks (care, neîndoielnic după aspect, pare și ea/el un mascul feminin), este de părere că scenariul filmului e „de categoria B care se crede profund”.

Două dintre recenziile negative (pe Cinencuentro și pe La Jornada) sunt chiar în limba vorbită și în film, spaniolă (mexicană), dintre care în cea din urmă, autorul susține că „filmul poartă povara unei suspiciuni constante de neplauzibilitate din cauza modului său inconsecvent și simplist de a aborda probleme atât de delicate precum tranziția de gen într-o societate sexistă sau adevărata tragedie a violenței din lumea drogurilor”.

Zoe Saldaña (foto: Shanna Besson / Page 114, Why Not Productions, Pathé Films, France 2 Cinéma)

Alții „castrează” muzica filmului, ceea ce am făcut deja și eu în „Oscar Special Music”, astfel că nu pot decât să mă repet cu privire la piesa cântată de Zoe Saldaña și Karla Sofía Gascón, „El Mal” (care, cel mai probabil, va și câștiga, căci în acea categorie mai mereu câștigă cea mai proastă piesă), despre care am scris că e ceva „pop sau k-pop sau naiba știe ce mizerie auditivă, din ciclul actualului superșlagăr cu target 3+ «Apațiâpațiî». Dacă ai rămas la stadiul «Înger Sălbatic», «Marimar» sau «Soñadoras», vei găsi această piesă revigorantă. Peste 10 ani o vei uita cu vârf și îndesat, neavând nici calitatea unui «guilty pleasure»”. În plus, „Emilia Pérez” concurează în categoria Cel mai bun cântec original cu încă o piesă și chiar și cu întreaga coloană sonoră (deplorabilă).

Asocierea cu telenovele nu e întâmplătoare și nici măcar nu are nimic de-a face cu limba vorbită. Pur și simplu, calitatea filmului e la acel nivel. Și e distribuit de Netflix, era să uit să precizez, serviciul de streaming politically correct de serviciu care a „creolat-o” pe Cleopatra.

Selena Gomez (foto: adelaidefilmfestival.org)

Dacă filmul are o singură calitate (singurul aspect care a contribuit și la nota de mai jos), aceea ar fi distribuția (adică castingul), americancele Zoe Saldaña și Selena Gomez nefiind chiar rele în roluri și, de altfel, nici Karla Sofía Gascón (cea sau cel care, la începutul filmului, apare în rol masculin). Dar nu sunt nici excelente/ți, e de precizat. Că sunt de Oscar sau nu, asta e deja o treabă mai mult decât relativă, deorece e din ce în ce mai evident că la Premiile Academiei contează orice în afară de valoare artistică.

Karla Sofía Gascón, în schimb, a pulit bela, rău de tot.

Probabil din motive politically correct, în prima săptămână de la multitudinea de nominalizări la Oscar, filmul avea o șansă estimată pentru câștig destul de ridicată, fiind cotat imediat după „The Brutalist” în cea mai importantă categorie, Cel mai bun film.

Însă la scurt timp după, au ieșit la iveală niște postări cu „hate speech” făcute de Gascón între 2019 și 2021, printre care una în care numea islamul „un focar de infecție pentru umanitate” și una în care, colac peste pupăzoi, s-a întrebat dacă Premiile Oscar au devenit „un festival afro-coreean”, o „demonstrație Black Lives Matter” sau Ziua Internațională a Femeii. Gascón a șters tweet-urile și și-a cerut scuze, iar a doua zi și-a dezactivat contul X, dar degeaba. Tal cosa no está permitida!

Drept urmare, a fost exclus/ă din turneul de promovare a filmului, i-au interzis și prezența la gale de premiere și i-au eliminat de pe rafturi până și cartea ei („Karsia, Una historia extraordinaria” – un memoriu în stil realism magic). Gascón e supărată foc, firește, se consideră o victimă a mișcării „Cancel Culture”.

Cotele filmului „Emilia Pérez” cu șansele la Oscar au luat-o și ele la vale, de aceea spun – inspirat de titlul Iuliei Notaros la recenzia despre filmul lui Sean Baker („Anora merge mai departe” – citește aici) – că Emilia Pérez NU merge mai departe.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”

Citește și:

Oscar Special 2025: Sebastian Stan e Donald Trump cel tânăr sau actorul și sălbaticul

Oscar Special Music 2025: Sunete „brutaliste”, ecouri ale suspansului teribil la Vatican și compoziții de grădi

Oscar Special 2025: Omul care nu și-a ținut gura și alte povești scurte pentru Oscar

Oscar Special 2025: Anora merge mai departe