vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update 322 tineri morți în explozia din Manchester, printre care o fetiță de 8 ani. Dintre cei 59 răniți, 12 sunt copii. Atacatorul sinucigaș a fost identificat | VIDEO

    de - | 23 mai 2017, 7:52 AM | Internaţional | Topic special

    0

    O puternică explozie s-a produs luni seara în timpul unui concert al cântăreței Ariana Grande care avea loc la Manchester. Deflagrația s-a soldat cu 22 morți și zeci răniți. Dacă ipoteza teroristă se confirmă, este cel mai grav atentat pe teritoriul britanic de la atacurile din 7 iulie 2005 de la Londra, când 52 de oameni și-au pierdut viața și aproape 700 au fost răniți, porivit Digi24.ro.

    UPDATE 20:00 – Oficialii americani l-au identificat marţi după-amiază pe atacatorul sinucigaş, care şi-a detonat centura cu explozibili în mulţimea de la Manchester Arena, susţinând că este vorba despre Salman Abedi (23 de ani). Potrivit politico.eu, unul dintre bărbații reținuți în cursul acestei zile este chiar fratele lui Salman Abedi, scrie Vocea.biz.

    Explozie la Manchester. 20 de morți și alți zeci de răniți

    UPDATE 18:23 – Trei suspecţi au fost arestaţi. Oficialii au anunţat că teroristul care s-a aruncat în aer a fost identificat, dar poliția nu a dat detalii despre identitatea lui. Între timp, premierul Theresa May a ajuns la Manchester, în condiţii de maximă securitate.

    Zona din jurul arenei unde a avut loc explozia este izolată de forţele de ordine, în timp ce criminaliştii încearcă să adune cât mai multe probe.

    Locul în care a avut loc atentatul. Sursa: BBC

    Locul în care a avut loc atentatul. Sursa: BBC

    UPDATE 15:30 – 12 copii sub vârsta de 16 ani se numără printre cei 59 de răniți care au fost transportați la mai multe spitale din Manchester, în urma atacului, a precizat directorul Serviciului de Ambulanță din Manchester, David Ratcliffe, transmite Digi24.

    Georgina Callander, o studentă de 18 ani, se numără printre cele 22 de persoane ucise în urma exploziei de la Manchester. De asemenea, a fost confirmată și moartea unei fetițe de opt ani, Saffie Rose Roussos (foto), potrivit BBC.

    Saffie Roussos (8 ani) și Georgina Callander (18 ani, potrivit unor surse), printre cei care au murit în urma exploziei

    Saffie Roussos (8 ani) și Georgina Callander (18 ani, potrivit unor surse), printre cei care au murit în urma exploziei. Foto: BBC


     

    În prezent, vedeta americană este într-un turneu european. A concertat deja la Birmingham și Dublin și urmează să aibă spectacole miercuri și joi la Londra, pe O2 Arena.

    Ministerul Afacerilor Externe anunță că până în acest moment nu au fost identificați români printre victimele exploziei de la Manchester.

    Andy, un supraviețuitor, era în holul de la intrarea în arenă și își aștepta soția și fiica. El a povestit la BBC că a fost ca într-o scenă dintr-un film de război. A fost aruncat la pământ de forța exploziei. „Când m-am ridicat și am privit în jur, erau numai corpuri peste tot. Cred că 20-30 de corpuri. Nu știu dacă erau lipsite de viață, dar păreau morți. Erau pline de sânge, cu răni grave”, a spus bărbatul.

    „Primul lucru pe care l-am făcut – m-am năpustit pe stadion încercând să-mi găsesc familia. Nu i-am găsit, asa că m-am dus în zona unde erau tratați răniții și tot căutându-i am dat o mână de ajutor serviciilor de urgență” a povestit bărbatul. În cele din urmă, și-a găsit familia teafără, dar spune că erau mulți adolescenți întinși la pământ, care țipau.

    Serviciul de Ambulanţă anunţă că au transportat la spitalele din oraş 59 de victime şi că a tratat numeroase persoane la faţa locului. La ora 5:00, ora României (3:00, ora Londrei), Poliția spune că cei 50 de răniți sunt tratați la șase spitale și anunță numerele de urgență la care populația poate primi informații despre victime. De asemenea, poliția pune la dispoziție un număr de telefon la care oamenii pot raporta autorităților antiteroriste orice mișcare suspectă.


    Încă nu a fost identificată oficial natura exploziei, dar premierul Theresa May a spus că incidentul este tratat de poliție ca un „oribil atac terorist”. Informații neconfirmate, care vin din surse americane, sugerează că atacul este opera unui kamikaze. La Londra se va reuni cabinetul de securitate COBRA și este așteptată o conferință de presă. Un bărbat surprins în imagini în zona Manchester Arena, care avea un rucsac, este posibilul terorist sinucigaș, potrivit CNN.

    Cântăreața americană Ariana Grande și-a exprimat profundul său regret pentru moartea a 19 persoane într-o explozie la Manchester, la finalul concertului său, informează BBC News, Daily Mail și DPA.

    Premierul conservator Theresa May și liderul opoziției laburiste Jeremy Corbyn și-au suspendat marți campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate de la 8 iunie după atentatul de luni seară de la Manchester, transmite AFP.

    Surse: Digi24.ro, Agerpres



    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.