Anora (Mikey Madison, nominalizată la Oscar pentru rol), care preferă să fie numită Ani, lucrează într-un club ca dansatoare exotică. Deși regulile clubului sunt stricte în ceea ce privește limitele dansului, Ani nu se sfiește să mai adauge niște servicii în timpul ei liber, contra cost, desigur, mai ales dacă clientul îi este simpatic. Locuiește cu sora ei într-unul dintre acele cartiere new yorkeze unde metroul trece mereu, uruind, pe lângă geamul celor care vor să doarmă. Nu aflăm prea multe despre restul familiei ei, doar că bunica a fost rusoaică, și Ani știe rusă. Nu neapărat să o vorbească, dar o înțelege. Este deci candidata perfectă atunci când în club debarcă Ivan (Mark Eydelshteyn), fiul râzgâiat al unor milionari ruși, liber să-și facă de cap în timp ce părinții își rezolvă stufoasele afaceri prin Rusia. Ivan este un client simpatic, deci Ani este în curând invitată în vila cu vedere la mare din Brighton Beach, cartier cunoscut ca fief al comunității ruse din New York. În timp ce Ivan, trecut de douăzeci de ani dar cu vârsta emoțională a unui preșcolar, se zbenguie cu Ani și se joacă pe telefon, femei de serviciu cu fețe triste deretică vastele spații ale casei. Când nu sunt acasă, cei doi se perindă prin barurile din Brighton Beach, alături de gașca lui Ivan, a cărei membrii sunt cât se poate de fericiți să profite de avantajele financiare aduse de această prietenie. Din una în alta, așa cum se face în lumea lor, ajung pe un avion privat care îi duce spre Las Vegas. Și așa cum se face în Las Vegas, Ani și Ivan se căsătoresc.

Sursa: filmlinc.org

Dacă pe hârtie povestea de sus pare previzibilă, o reluare a temei din Pretty Woman sau a motivului Cenușăresei, reușita extraordinară a filmului este că o spune cu o naturalețe și o onestitate devastatoare, datorate în mare măsură performanței extraordinare a lui Mikey Madison în rolul principal. În orice situație, Ani este convinsă de valoarea sa intrinsecă. Faptul că este dansatoare într-un club nu o pune cu nimic mai prejos decât un milionar rus și prietenii și asociații acestuia. Ani este, de altfel, o dansatoare foarte bună – Madison a lucrat la coreografia dansurilor alături de profesioniste, iar regizorul Sean Baker și-a propus explicit să prezinte cu empatie și demnitate această meserie – putem să o numim eufemistic de dansatoare exotică, dar termenul folosit de Baker este cel de lucrător sexual, cu emfază pe aspectul de muncă, meserie, care este mai întotdeauna eclipsat de stigma legată de natura muncii. Baker s-a afirmat cu filme sensibile despre comunități marginalizate (The Florida Project, Tangerine), Anora, câștigător al Palmierului de Aur de la Cannes în 2024, fiind o culminare a proiectului său. Pe lângă nominalizarea la Oscar pentru regie, Baker a primit câte una și pentru scenariu și montaj.

Sursa: Nimesh Niyomal Perera / Collider

Anora nu este însă, nici pe departe, un film didactic. Povestea curge cu naturalețe, personajele se conturează din ce în ce mai clar, iar după nuntă vine turul de forță al filmului. Livizi la aflarea veștii că odorul lor s-a căsătorit cu o prostituată, părinții lui Ivan apelează la mâna lor dreaptă din Brighton Beach, armeanul Toros (Karren Karagulian) pentru a rezolva problema cum știe el mai bine. Toros, pe lângă rolul de gangster de buzunar, este și un stâlp al comunității armene locale, deci este cât se poate de iritat când trebuie să abandoneze un botez pentru a se ocupa de mizeria făcută de Ivan, prin instrumentarea cât mai rapidă a unui divorț. Ca în orice structură mafiotă, mâna dreaptă are și el niște mânuțe drepte (sau stângi) adiționale care-l servesc, primii care descind la fața locului sunt deci Garnik (Vache Tovmasyan) și, desigur, un Igor (Yura Borisov). Ivan face exact ceea ce te aștepți să facă un puști imatur: o ia la fugă. Singura care nu s-a așteptat la acest gest este Anora. Încrederea Anorei în Ivan este, într-o anumită măsură, naivitate. Dar jocul lui Madison a nuanțează superb: Anora are încredere în Ivan pentru-că are încredere în oameni, în umanitate în general. În prezența lui Ani, Ivan își arăta mereu latura mai bună. Dacă rămâneau împreună poate, în cele din urmă, devenea un adult funcțional și responsabil. De ce ar conta că ea fusese dansatoare, sau să o spunem pe șleau, cum o spun părinții lui Ivan, prostituată? Evident, contează.

Fuga lui Ivan este urmată de o aventură în care comedia spumoasă este combinată cu elemente picarești. La început, Garnik și Igor se descurcă greu cu Anora – primiseră ordine clare să nu o rănească, sau, Doamne ferește, omoare. Vache Tovmasyan este excelent în rolul clasic de ajutor de gangster cam tâmpit dar aproape binevoitor. Mult mai complex este rolul lui Yura Borisov, una dintre revelațiile filmului, recompensat și cu o foarte meritată nominalizare la Oscar pentru actor în rol secundar. Cei mai familiarizați cu cariera lui Borisov vor fi mai puțin surprinși – Igor seamănă în multe aspecte cu Lyokha, personajul interpretat de Borisov în filmul finlandez Compartimentul numărul 6. Igor vine dotat cu fizicul clasic al unui gangster slav, ca să se reveleze, încet dar sigur, ca un personaj mult mai complex – gânditor, sensibil, cu simț al umorului, și cu intuiția clară că persoana care merită să fie ajutată în situația dată este Anora, nu Ivan.

Yura Borisov (sursa: Esquire, captură din film)

Pe parcursul odiseei nocturne în căutarea mielului de aur – Ivan, din ce în ce mai beat în diferite baruri – devine evident că toți cei implicați sunt niște oameni fundamental buni puși în situații imposibile. Dacă nu ar fi implicați în această țesătură toxică de evenimente, probabil ar deveni prieteni. Singurul care nu se salvează este Ivan – găsit în cele din urmă, mahmur și spășit chiar în clubul unde lucrase Ani, se va supune voinței de fier a mamei (Darya Ekamasova) coborâte, toată foc și pară ca o țarină excedată de incompetența slugoilor, dintr-un alt avion privat. Anorei îi rămâne doar victoria morală – pe tot parcursul poveștii, ea nu a trădat pe nimeni, nici pe sine, nici pe cei din jurul ei. O lume în care am fi puțin mai mult ca Anora ar fi mai bună decât o lume în care suntem mai degrabă Ivani. Din păcate, trăim în cea din urmă. Nu ne rămâne decât să ne lingem rănile, eventual, să le alinăm cu răcoarea unui pachet de paste scoase din congelator, asemeni lui Garnik în toiul bătăliei, și să mergem mai departe.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”