Oscar Special (14) Dincolo de nebine și de nerău

    de Iulia Notaros | 2 martie 2018, 2:03 PM | Film | Oscar Special

    0

    (foto: The Calvert Journal)

    Există filme pe care nu le uiți niciodată și există filme despre care știi exact când și cum le-ai văzut, pentru că ele nu se termină în momentul în care ai ieșit din sală. În primăvara anului 2004, într-o sală micuță și cu ușor iz de aer uitat acolo de câteva zile a cinematografului Művész (Arta) din Budapesta, am văzut primul lung metraj al rusului Andrei Zvyagintsev, Întoarcerea. Îl descoperisem recent pe Tarkovsky, mă înscrisesem la un curs de istoria filmului sovietic la facultate, și neavând încă foarte mulți prieteni în noul meu oraș, mă duceam frecvent la filme singură. Ca să fiu onestă, îmi cam sucisem deja gustul în materie cinematografică și la Arad, pe cât îți permiți într-un târg de provincie, și tot singură mă duceam la filmele mai stranii. Ca acel film la care am cumpărat trei bilete, la Arta locală de astă dată, ca să mi-l ruleze doar mie, singura interesată. Era un film românesc, se chema Marfa și banii, cu el a pornit Noul val care ne-a adus atâția Palmieri, Urși si alte cele și e tot un film pe care nu am să-l uit vreodată.

    Dar să ne întoarcem acum la Zvyagintsev: l-am ales pentru că era rus și pentru că afișul părea destul de tarkovskian. Tarkovskiene erau și imaginile, epurate și onirice, natura atât de inconfundabil rusească, privirile enigmatice ale oamenilor. Ceva lipsea însă, o lipsă paradoxală, pentru că tocmai ea îl face pe Zvyagintsev să iasă din umbra maestrului și să vorbească în nume propriu. Îi lipsește speranța. Și în cele mai întunecate momente ale sale, despărțit de nevastă și fiu, în exil, bolnav incurabil, Tarkovski rămânea încrezător în viață, în viața de apoi, în transcendența sufletului înțeleasă printr-o ortodoxie neinstituționalizată, aproape panteistă.

    Foto: European Film Awards

    Zvyagintsev nu mai are iluzii. Devenit regizor într-o Rusie post-sovietică, dar la fel de înfricoșătoare, el este artistul în pragul – sau poate chiar pe culmile – disperării, care a înțeles că detaliile se schimbă, dar crucea pe care o purtăm, cu sau fără credință, rămâne aceeași. Cel mai recent film al său se numește, în rusă, Nelyubov, adică neiubire. Neiubire este nepovestea lui Alioșa, un băiat de 12 ani, nedorit de părinți și nelalocul lui în viața acestora. Pe Alioșa nu-l cunoaște nimeni, nu ajungem să-l cunoaștem nici noi, e un băiat tăcut, care se strecoară nevăzut prin cenușiul suburbiilor din Sankt Petersburg și ajunge acasă unde părinții lui sunt preocupați de nefericirile personale cauzate de un divorț survenit la finalul unei căsnicii nereușite. Alioșa e rodul accidental al neiubirii lor, un suvenir neplăcut al unui trecut pe care doresc să-l uite, el deja viitor tată al unui nou copil cu care este însărcinată noua parteneră foarte tânără și foarte blondă, ea investind emoțional într-o relație cu un bogat om de afaceri, tată, la rândul lui, al unei fiice adulte și plecate în străinătate, de unde-l sună distrată, pe Skype.

    În toiul unui violente certe deja ne-conjugale, îl vedem pe Alioșa, ascuns înspăimântat în baia apartamentului pe cale de a fi vândut, plângând tăcut, un ultim sfâșietor strigăt mut înainte de aparent inexplicabila-i dispariție. Părinții pleacă amândoi în căutarea iluzorie a fericirii, tatăl ascultând știri despre panica stârnită de profeția mayașă a sfârșitului lumii, panicându-se apoi la rândul lui, deasupra unui bol de borș, că șeful super-ortodox va afla de iminentul divorț și-l va da afară, pe motiv că nu e destul de habotnic și familist. O cunoaștem și pe mama noului copil, naivă, speriată, plină de bănuieli și temeri nu întru totul nefondate.

    Foto: IMDb

    Mama lui Alioșa se conversează cu prietenele la salonul de înfrumusețare unde lucrează, hotărâtă să nu fie ea cea care rămâne cu odrasla pe cap, cinează apoi cu noul partener, nu înainte de a-și fotografia friptura pentru Instagram. Ajunsă acasă târziu, se culcă liniștită și observă cu stupoare lipsa copilului abia a doua zi dimineața. Sună deci la poliție, care poliție sosește, și în persoana unui agent sictirit scrijelește niște notițe, apoi o sfătuiește pe Zhenya să apeleze la o organizație non profit specializată în căutarea minorilor dispăruți – bine organizați, profesioniști, neguvernamentali -, poți avea deci încredere în ei.

    Pe baza descrierii de mai sus, am putea concluziona fără preget că avem de-a face cu doi monștri dezumanizați, dar felul în care Zvyagintsev îi filmează, se concentrează pe micile detalii ale poveștii, pe pulsațiile aparent neimportante ale vieții cotidiene ne pune într-o situație din ce în ce mai neconfortabilă: din când în când, într-un gest, o replică, o privire, ne recunoaștem. Zhenya sunt eu. Boris sunt eu. Iar neiubirea este între noi, suntem legați și despărțiți de neiubire. Căutarea lui Alioșa, organizată militărește de specialistul organizației non profit, este o călătorie inițiatică prin neiubire.

    Foto: The Moscow Times

    Traducerea englezească a titlului, Loveless, a cărui model a fost urmat apoi în alte limbi, spaniolul Sin amor, maghiarul Szeretet nélkül, turcescul Sevgisiz, implică absența totală a iubirii, ori rusescul Nelyubov, creat artificial asemeni românescului neiubire pare mai degrabă o expresie a unei imposibilități, a unei incapacități de a iubi, în pofida dorinței aproape disperate de a o face. Tăcut, liniștit, inocent, Alioșa pare întruparea umană a unei șanse irosite. Zhenya și Boris s-au lăsat purtați de valurile distrugătoare ale vieții, au răspuns fiecărei lovituri prin lovituri date altora, au acceptat să fie unelte ale unui sistem pervers care îți spune mereu că fericirea este în altă parte, fericirea sunt alți oameni, fericirea e un alt apartament, fericirea e încă o mașină, fericirea e o manichiură nouă.

    Iar atunci când fericirea e altundeva, cei care sunt aici cu noi, în nefericire, în neiubire, devin victime colaterale – în mod subversiv, Zvyagintsev juxtapune nefericirii personale, domestice a lui Boris, scene din războiul din Crimeea, prezentate în știrile propagandistice ale televiziunii ruse, în care locuitorii din zona afectată se simt și ei victime inocente ale unui lupte care nu îi privește. Neiubirea este deci cosmică și mătură tot ce îi stă în cale. În condițiile unei dezagregări totale ale existenței, faptul că-ți torturezi fosta nevastă cu o sinistră melodie a trupei Bring Me The Horizon când o doare capul e în fond o găinărie inocentă. Totul poate părea o găinărie inocentă până în momentul catastrofal când devine lege a firii.

    Nelyubov este un film mare, poate prea mare, un film greu, poate prea greu. Un film care în pofida luminilor sticloase ale Sankt Petersburgului invernal este negru, prea negru. De ce m-aș uita la un asemenea film? – ar putea spune unii și, în fond, întrebarea e justificată. Dar răspunsul e simplu: pentru că trebuie, pentru că, revenind puțin și la Tarkovsky, Zvyagintsev ne obligă să ne uităm, pentru două ore, într-o oglindă nemiloasă. E pesimistul care se sacrifică pe altarul exasperării și pentru noi. În peisajul înzăpezit al parcului unde s-a jucat Alioșa a rămas o panglică, o panglică dungată, ca aceea folosită de criminaliști pentru delimitarea spațiului unde a avut loc o infracțiune, pe care băiatul a agățat-o pe o ramură, iar acum ea flutură în vânt. Poate că briza care o poartă e o ultimă fărâmă de speranță care încă tremură în întunericul unei săli mici cu ușor iz de aer uitat acolo. Sau poate că nu.

    Nota autorului:


    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.