Ah, da, și acadeaua muzicală tristă de păpușă Barbie cu vise de American Idol, „What Was I Made For?”, care, după toate probabilitățile și pronosticurile criticilor, va câștiga premiul Oscar în categoria „Cea mai bună melodie”.

Ca în fiecare an însă, valoarea muzicală adevărată se manifestă în categoria „Coloană sonoră”.

N-am să lungesc introducerea nici acum, menționez doar explicația notelor (notele autorului, evident) de mai jos:

Zero stele – Execrabilă
1 stea – Proastă
2 stele – Slabă
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bună
5 stele – Bună
6 stele – Foarte bună
7 stele – Capodoperă

Cea mai bună coloană sonoră

Nominalizările:

American Fiction (compozitor: Laura Karpman)

Pentru cei care nu au un cont Spotify, piesele pot fi ascultate în întregime pe YouTube, AICI.

„Ceea ce tratează filmul este viața unui artist. Tratează rasa în America. Tratează o poveste de familie într-o clasă superioară de mijloc, de negri. Deci, atinge cu adevărat o mulțime de probleme, dar cea mai sugestivă temă muzicală, desigur, este numele personajului principal, Thelonious Ellison, și porecla lui, Monk. Deci, evident, urma să fie o partitură de jazz!”, a spus compozitoarea Laura Karpman.

Este prima ei nominalizare Oscar și prima coloană sonoră realizată pentru un film de Oscar, cele mai cunoscute colaborări ale ei de până acum fiind pentru filmul „The Marvels”, serialul „Lovecraft Country” și serialul de animație Marvel „What if…?”.

Din suita de piese simfonico-jazz destul de repetitive și melancolice nu prea multe ies în evidență. Senzația generală este că ai mai auzit undeva această coloană sonoră, dar nu te-a impresionat nici atunci. Totuși, dacă majoritatea sunt de umplutură, merită atenție piesele jazz chiar reușite „Bookstore”, „Lunch Break”, „Winner”, „[Laura’s] Stagg R. Leigh” și „(Laura’s) Fever Dream”.

Indiana Jones and the Dial of Destiny (compozitor: John Williams)

Pentru cei care nu au un cont Spotify, piesele pot fi ascultate în întregime pe YouTube, AICI.

Ei bine, John Williams! Steven Spielberg a spus cândva: „Fără John Williams, bicicletele nu zboară”, referindu-se, desigur, la scena-cheie din „E.T.”. Câștigător a cinci premii Oscar și nominalizat de nu mai puțin de 54 ori deja, printre care pentru alte 3 din seria „Indiana Jones”, maestrul muzicii de film, activ în continuare și la venerabila vârstă de 92 ani, nu putea fi lăsat afară din simplul motiv că se numește John Williams. Cum spuneam și în anii anteriori, peste sute și mii de ani, vom vorbi despre el precum despre clasicii Beethoven și Mozart, chiar dacă numele lui va fi asociat, în primul și în primul rând, cu franciza Star Wars (pentru care a fost nominalizat la Oscar de 6 ori) și chiar dacă, lucrând pe aceleași francize în repetate rânduri (ar mai fi „Home Alone” și „Jaws”), uneori, sau de mai multe ori, nu vine în mod deosebit cu nimic nou, decât cu variațiuni pe aceleași teme.

Nu întâmplător menționez Star Wars aici. Piesa „Germany, 1944”, de exemplu, sună ca o combinație de Star Wars și Indiana Jones, respectiv Luke Skywalker transpus în Germania nazistă. Merită, pe de altă parte, atenție piesele „Auction at Hotel L’Atlantique”, „Perils of the Deep”, „The Grafikos”, „The Airport” și, în mod special, „Water Ballet”. Per ansamblu, un album de coloană sonoră care nu te plictisește, iar pentru fanii Indiana Jones, un real deliciu muzical.

Killers of the Flower Moon (compozitor: Robbie Robertson)

Pentru cei care nu au un cont Spotify, piesele pot fi ascultate în întregime pe YouTube, AICI.

Aparent, Scorsese a dat în 2023 lovitura cu o tematică bună din punct de vedere politically correct, diversitate și multiculturalitate, și anume cu o poveste cinematografică gangster-western concentrată pe indieni americani indigeni. Muzica lui Robbie Robertson (decedat, din păcate, chiar anul trecut la 80 de ani) n-avea cum să facă notă discordantă, așadar. Fostul chitarist al lui Bob Dylan în anii ’60-’70 a lucrat cu Scorsese pe departamentul de muzică din 1982, la filmele „The King of Comedy”, „Casino”, „Gangs of New York”, „Shutter Island”, „The Wolf of Wall Street” și „The Irishman”.

Coloana sonoră începe (în playlistul YouTube, cel puțin) cu piesa de rezistență numită „Wahzhazhe (A Song for My People)”, interpretată de cântăreți tribali din Osage, nominalizată și în categoria „Cea mai bună piesă”, dar albumul conține o sumedenie de alte genuri care se potrivesc de minune westernului scorsesian: „Metropolis (A Blue Fantasie)” – o piesă jazzy de gangster-TV Maci, sunete jucăușe cu pianină de tip saloon în „The Gallop, Chasse, Pas de Bourree”, atmosferă de circ-carnaval cu „Livery Stable Blues” sau o piesă country clasic dansabilă la o paranghelie nebună, „Tupelo Blues”, apoi blues („Still Standing”), rock, cu riff-uri old school de chitară electrică („Salvation Adagio”) și nelipsita muzicuță de western de la Ennio Morricone încoace („Once Upon a Time in the West”), combinată aici ingenios cu tobă tribală specifică americanilor nativi, dar și cu chitara electrică a lui Robbie Robertson, în piesa „Shame on Us”, sau cu fluier în piesa „Heartbeat Theme / Ni-U-Kon-Ska”. Apoi ar mai fi western-horror-ambientala „Tulsa Massacre Newsreel”, poate cea mai interesantă dintre toate. Ar fi de scris câte ceva despre fiecare piesă, de fapt.

Ideea e că, una peste alta, albumul muzical al filmului „Killers of the Flower Moon” are tot ce-i trebuie, aș spune că surclasează chiar filmul. Este cea mai diversă și interesantă coloană sonoră dintre cele nominalizate – chiar de colecție! – și, din acest motiv, cel mai probabil, câștigătorul hotărât încă de pe acum. Nu în ultimul rând, și datorită faptului că ar fi primul și ultimul premiu Oscar (post mortem) pentru Robbie Robertson, categoric pe merit.

Este doar o singură problemă….

Oppenheimer (compozitor: Ludwig Göransson)

Pentru cei care nu au un cont Spotify, piesele pot fi ascultate în întregime pe YouTube, AICI.

Singura „amenințare” reală pentru coloana sonoră a filmului „Killers of the Flower Moon” este cea a filmului care este o amenințare reală în general, la premiile Oscar din acest an, inclusiv pentru Scorsese, la toate categoriile în care sunt nominalizate ambele filme, asta însemnând mai ales premiul cel mare, „Cel mai bun film”. Este vorba, desigur, de „Oppenheimer”-ul lui Nolan, iar în cazul de față despre (deja) ilustrul tânăr compozitor Ludwig Göransson.

Statistic vorbind, șansa unui Oscar pentru muzica filmului „Oppenheimer” scade pentru că suedezul – care a compus și muzica memorabilă a serialului de succes „The Mandalorian” – a câștigat deja un premiu Oscar pentru coloana sonoră a filmului „Black Panther” recent, în anul 2019.

O scuză slabă din punct de vedere obiectiv, în schimb. Göransson s-a autodepășit încă o dată, iar coloana sonoră nominalizată acum este cea care, dincolo de artificiile lui Nolan, ridică cu adevărat filmul „Oppenheimer” la statutul de film epic.

Cele mai notabile piese: „Destroyer of Worlds”, „Something More Important”, „Kitty Comes to Testify”, „Trinity”, „Theorists”, „American Prometheus”, „Manhattan Project”… de fapt, cu riscul unei supradoze plăcute de coarde de vioară în urechi, toate.

Poor Things (compozitor: Jerskin Fendrix)

Pentru cei care nu au un cont Spotify, piesele pot fi ascultate în întregime pe YouTube, AICI.

Coloana sonoră care nu este absolut deloc neglijabilă (cum nu e de neglijat nici filmul, de altfel) este cea compusă de Jerskin Fendrix, „Jolly Joker”-ul abstract printre nominalizări… precum filmul, de altfel.

Disonanța trilulilu care caracterizează întregul film și album soundtrack începe excelent cu(cu) piesa „Bella”, continuă cu „Wee” (care în film înseamnă „Pee”, adică pipi) și comiterea muzicală frankensteinian-criminalistică „Victoria” (muzică perfectă de „what the actual fuck”) sau piesa cu un titlu nimerit, „I Just Hope She’s Alright” (Sper doar că se simte bine), care te face să te întrebi dacă personajul principal din film, Bella, precum și compozitorul englez Jerskin Fendrix, se simt bine sau e ceva chiar foarte mare bai.

Ce bai să fie? Este chiar extraordinar! Pentru Jerskin Fendrix este primul album de coloană sonoră creat și, din primul șut, prima (să sperăm, nu și ultima!) nominalizare la Oscar! Mai mult, este și primul său rol într-un film, în „Poor Things”. Mă rog, actorie ar fi mult spus, deoarece apare într-un rol minor, este muzicianul într-un restaurant lisabonez.

Albumul de coloană sonoră „Poor Things” categoric nu e pentru oricine, decât celor excentrici care sunt în căutare vehementă de muzică nouă și deosebit de inedită… ori celor care merită o vizită la Spitalul 9. Se potrivește perfect filmului, dar în sinea lui este – în cel mai bun caz – un fundal sonor de speriat mâțe.

Cele mai notabile piese: pentru caracterul lor bizar-inedit, și aici: toate. Chiar dacă, după un timp, aiureala greek UFO wierdo devine repetitivă și zgârietoare de creier. Eventual, pentru o ușoară diversitate și note, totuși, mai pământenești, sunt de menționat piesele „Portuguese Dance I”, „London” și balada spaniolă „O Quarto”. Favorita personală: „Alexandria”.

Cea mai bună piesă muzicală

Nominalizările:

Becky G – The Fire Inside (din filmul „Flamin’ Hot”)

Începe bine, până să își deschidă gura tipa, adică după 10 secunde. Din ciclul „Bravo Hits 2024”… deși doar cei care cumpărau pe vremuri casete înțeleg gluma. Deci nu cei din Generația Z, pentru care, probabil, piesa e agreabilă.

Ryan Gosling – I’m Just Ken (din filmul „Barbie”)

Ryan Gosling-darling, surprinzător, are voce. Am aflat asta din filmul „La La Land” și piesa chiar superbă „City of Stars”. Cu filmul „Barbie” și-a încercat din nou norocul. Din păcate pentru el, tot ce aflăm de aici e că ar trebui să se lase naibii de cântat.

Jon Batiste – It Never Went Away (din filmul „American Symphony”)

Deja altceva. Jon Batiste este un cântăreț remarcabil, iar balada compusă pentru documentarul Netflix „American Symphony” este tot așa, remarcabilă. Nu e ceva ce ai vrea să asculți non-stop în căști, dar măcar și-ar găsi un loc în playlist.

Jon Batiste are deja un Oscar, pentru coloana sonoră a animației Disney „Soul”.

Osage Tribal Singers – Wahzhazhe (A Song for My People) (din filmul „Killers of the Flower Moon”)

Cum spuneam mai sus, „Wahzhazhe” este piesa de rezistență în povestea cinematografică gangster-western cu indieni americani indigeni a lui Scorsese și chiar dacă este foarte posibil ca melodia să nu fie deloc nouă și nici să fi fost neapărat nr. 1 în topul tribului din Osage în 700 î.Hr., pentru noi, cei din ziua de azi, sună al naibii de exotic și inedit, fără doar și poate. Fundal sonor bun de Halloween pentru cei care se îmbracă în amerindieni.

Billie Eilish – What Was I Made For? (din filmul „Barbie”)

Nu este cea mai proastă piesă a simpaticei și, de altfel, foarte talentatei Billie Eilish, dar nici cea mai bună. Toți cei care fac pronosticuri cu privire la Premiile Oscar cred că ea va câștiga, cu această piesă, și adevărul e că nu prea are concurență, cu excepția lui Jon Batiste. Nu de parcă Billie-baby nu ar merita și acum, menționez doar în treacăt că și ea, precum Jon Batiste, ar câștiga acum cel de-al doilea premiu Oscar, deci va fi un meci de care pe care. Ea a câștigat Oscarul pentru „No Time to Die” în 2022. Apropo de o piesă mult mai bună!

Citește și recenziile de film Special Arad, în rubrica „Oscar Special”