Are 10 la sută şanse de supravieţuire. Atât avea şi duminică seara, atât are şi acum. O spune chiar fiul său. E internată la Spitalul Judeţean din Arad, iar şansele sale la viaţă sunt extrem de mici. Dar nu de aceea ne-a contactat Horațiu Bogdan Mârza, nu pentru a-şi plânge durerea, ci pentru a ne spune că există speranţe, poate nu pentru mama sa, dar pentru spital, cu siguranță. Că este pentru prima dată când crede asta, după ce şi-a petrecut ore bune la Spitalul Judeţean din Arad, mai întâi la Unitatea de Primire Urgenţe, mai apoi pe holurile spitalului.

Mai există speranţă chiar şi pentru sistemul sanitar, crede familia Mârza, iar povestea lor, pe care am acceptat să o scriem, fără a o privi doar ca alte zeci de dorințe de a aduce mulţumiri doctorilor pentru că pacienii au ieşit din spital pe picioarele lor sau ca aplauze pentru cineva care şi-a făcut datoria, sună cam aşa:

„Medicii tineri m-au făcut să cred că poate fi bine aici. Sunt altfel. Au altă abordare. Au entuziasm, empatie, vor să facă bine, vor să muncească, să salveze tot ce se poate salva, chiar dacă șasele sunt mici. Au vorbit frumos cu noi şi la ora 11:00 noaptea şi la ora 12 la amiază şi erau aceiaşi medici. Nu au schimbat nimic din tonul vocii, în pofida faptului că au stat în operaţie 7 ore şi că, mai apoi, i-am văzut pe saloane. Aceeaşi dispoziţie să ne vorbească, să ne lămurească, să ne fie aproape”. Aşa ne-au relatat soţii Mârza interacţiunea lor cu medicii şi asistentele Spitalului Judeţean Arad în noaptea de duminică spre luni, iar mai apoi în timpul zilei de luni.

Să dai sau să nu dai telefon la… Spitalul Judeţean din Arad

Duminică seara, atunci când soții Mârza sărbătoreau ziua băiatului lor, au primit un telefon și o veste tristă: mama lui Horațiu se simțea iar rău și trebuia internată de urgență în spital.

Mama, Livia, are 62 de ani, 165 de kilograme și mai multe boli asociate obezității (diabet, hernie, ulcer, anxietate bipolară) și a mai fost de câteva ori la Spitalul Județean, pentru operații și tratamente.

Amintirea modului în care au fost tratați acum 8 ani ca aparținători, atunci când mama fusese internată la spital, faptul că nu au reușit să primească informații decât când cadrele medicale au fost cadorisite, dar chiar şi atunci informațiile au fost spuse tot pe un ton superior şi iritat, de parcă i-au deranjat pe medici din treburile lor importante (un cadru medical era preocupat atunci cu cititul, de pildă), i-au pus din nou în alertă şi cu gândul la cunoștințele care ar trebui sunate pentru ca mama să aibă o șansă în spital, să i se acorde atenția cuvenită unui pacient sosit de urgență şi cu urgenţe aici, iar obezitatea să nu îi îndepărteze din prima pe medici.

Nu au sunat pe nimeni (au fost și momente în care au sunat și a ieșit, cred ei, mai rău), s-au riscat, iar acum sunt absolut șocați că la spital au fost tratați ca la carte deși erau, poate, niște necunoscuți, cu siguranță nu „niște nume”. Nu au fost puși nici să cumpere nimic de la „farmacia de peste drum” sau de pe unde găsesc medicamentele respective și nici nu au fost tratați ca și cum mai ei mai lipseau de pe capul spitalului.

Tinerii care (mai) pot salva sistemul sanitar românesc

„Eram la petrecere de ziua băiatului, care azi (luni -n.r.) împlinește 3 ani. Am primit un telefon și am plecat cu gust amar către Spitalul Județean din Arad, știind cum funcționează sistemul sanitar românesc. Mama a făcut ocluzie intestinală, pe lângă alte complicații, şi trebuia internată și operată. La 165 de kg, șansa să reziste unei operații e 5-10% pentru pacient ca dânsa și așa ni s-a şi spus, dar altă șansă nu avea. Am convins-o, pentru că inițial nici nu a vrut să audă de operație, să-și dea acordul. A intrat în operație la 23:30 și a ieșit de dimineață din operație, la 06:28.

7 ore în operație și o mulțime de complicații. Eu mereu mă așteptam ca medicii aceia tineri, care au intrat în operație, să o abandoneze, pentru că sunt prea multe boli, pentru că erau prea puține șanse de supraviețuire. Dar nu au făcut-o, au stat acolo 7 ore să încerce să o salveze. Când au ieșit din operație, noi eram șocați și bucuroși totodată, deși ne-au spus că șansele de supraviețuire sunt tot pe acolo, la 10%. Dar eram bucuroși oricum că au luptat, că au vrut să lupte pentru mama mea. La 10:40, am văzut aceleași cadre medicale care au fost în sala de operație cu mama mea lucrând mai departe în spital, ca și cum nu au avut nicio intervenție și vorbind cu noi cu aceeași deschidere și același ton al vocii. Nu vreau decât să le mulțumesc, în numele familiei, că au încercat tot ce se putea face, că au dat dovadă de empatie. Mie, tinerii aceștia, pentru că doctorul era sub 50 de ani, iar medicul rezident părea că nu are nici 20 de ani, mi-au creat speranța că și la noi se poate! Că sistemul sanitar se poate face bine cu oameni ca ei, care sunt interesați să-și facă meseria cât de bine pot, din tot sufletul”, ne-a povestit fiul Horațiu Mârza.

Despre şocul normalităţii din Spitalul Judeţean Arad

„După atâția ani petrecuți în țara asta și prin spitale – pentru că avem și experiența născutului în timpul pandemiei, când soțul era cu COVID, iar la Genesys nu ne-au mai primit, și am născut prematur la Matern, iar mai apoi fiul meu a fost transferat la Timișoara și doar mai apoi eu –, atitudinea asta a medicilor tineri de la Județean, care probabil trebuie să fie normalitate, mi s-a părut uluitoare. Ne-au dat speranțe. Tot ce a ținut de actul medical au făcut, dar au fost şi alături de noi, empatici, calzi. Nu ne-au cerut nimic, nu am dat nimic şi a părut aşa firească această relaţie medic-pacient-aparţinător. Dar eu trebuie să recunosc că am avut această senzaţie de bine şi normalitate dar, şi şoc comparativ cu tot ce am mai trăit şi auzit legat de spitale, şi când am născut la Matern. Asistentele de acolo au toată aprecierea mea”, ne-a povestit şi soţia lui Horaţiu, Anamaria.

Scrisă de mână, lista celor care pot schimba imaginea sistemului

Am purtat discuţia cu soţii Mârza, pe viteză, la o cafea, luni seara, în timp ce copiii îi aşteptau să vină totuşi acasă, iar mama era internată la ATI, tot cu 10 la sută şanse de supravieţuire, pentru că au vrut neapărat să spună şi povestea asta despre spital. „Tot ce a ţinut de ei (de medici – n.r.) au făcut, mai departe ne rugăm la Dumnezeu”, ne-au spus la despărţire soţii Mârza.

În mână, Horaţiu ţineau un bileţel pe care stătea scris numele medicilor şi asistentelor care au făcut tot ce s-a putut pentru mama sa. Bileţelul îl scrisese, convins cu greu, unul dintre angajaţii spitalului, după ce s-a asigurat că nu se va vorbi de rău despre ei. Pe bileţel erau trecuţi toţi medicii şi asistentele care au fost în operaţie, pe două echipe: echipa chirurgicală în frunte cu dr. Dan Goldiş (de la Chirurgie Generală 1) şi echipa de la Anestezie, în frunte cu dr. Cristian Sabău (de la ATI 1).

Am intrat pe siteul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pentru a vedea chipurile medicilor pe care familia Mârza i-a lăudat, pentru a vedea cum arată faţa umană a sistemului sanitar. I-am identificat pe site pe șefii celor două echipe, dar în dreptul numelor lor nu era urcată nicio fotografie. În fapt, pe siteul spitalului sunt trecuți zeci de doctori, dar doar doi pot fi identificați cu ajutorul fotografiilor.

Niciun medic rezident sau asistent nu se regăsește pe siteul Spitalului Județean de Urgență Arad, așa că numele rezienților şi asistenţilor pe care Horațiu Mârza și soția sa i-au apreciat îl puteți afla doar descifrând scrisul de pe biletul de mai jos, bilețel redactat de către unul dintre angajații unităţii sanitare.

(Bileţel cu medicii de la Spitalul Judeţean pe care soţii Mârza i-au lăudat)

Când începi să mai speri?

Mai e mult (foarte mult) de făcut în Spitalul Județean Arad, de la actul medical la cel uman, de la condiții la materiale, de la eliminarea birocrației până la reducerea pilelor, dar uneori ai nevoie doar de o poveste pozitivă (cât de pozitive pot fi poveștile din spital), una pe care să o crezi şi în dreptul căreia să nu suspectezi neapărat relaţii şi încrengături, ca să începi să mai speri.

Update:

Din păcate, în pofida eforturilor medicilor de la Spitalul Județean Arad și a speranțelor pe care familia și le-a pus în credință, mama lui Horațiu Mârza a decedat în spital.

Citeşte şi:

Harta șpăgii în spitale, în luna august: Aradul, din nou peste media pe ţară la șpagă, cu 2.44%

Aradul, în prima parte a clasamentului şpăgii din Sănătate – un „top” de Alex Nedea

„Mi-au spus să-mi pregătesc sufletul pentru înmormântare” – povestea cutremurătoare a unei tinere arădence, Lorena, „paralizată” de un sistem medical putred

Acces interzis! Prima regulă la Spitalul Județean Arad