Nod în spațiul kimæra-ei. O (cos)mică contracție | Video





Himera kinema ikon continuă să evolueze chiar dacă a fost mutată din Muzeul de Istorie (Palatul Cultural), spațiul inițial în care electro-dihania – acea struțocămilă viu-virtuală numită kimæra – „s-a născut” și chiar dacă, în loc să crească, s-a micșorat de fapt, odată ce componentele-instalații au ajuns în noua sală kinema ikon din incinta Muzeului de Artă.
Noua expoziție din cadrul „kimæra” reflectă, într-un fel, tocmai efectul acestei contracții: acel „HĂU” colosal de la debutul expoziției Kimæra, realizat de Alex Halka, s-a diminuat și a căpătat o formă sferică, similară cu o gaură neagră cosmică, devorând simbolic din spațiul himerei și al muzeului, dar prezentând totodată semne de erupție blocată în timp. Proiectul „kimæra” se apropie, de altfel, de finalul premeditat, final care va fuziona însă cu un alt eveniment, festivalul MAFA. Căci nimic în acest mic univers kinema ikon nu se pierde, doar se transformă.
Rămășițele instalației „HĂU” sunt denumite acum „NOD” și reprezintă penultimul modul din instalația colectivă „kimæra”. Urmează ultimul modul în august, după care totul va fi conectat la computerul central aflat deja în expectativă în sala kinema ikon. Nu în ultimul rând, proiectul kimæra va culmina cu un „monument” de realitate augmentată, care își va face apariția mai întâi la festivalul Ars Electronica din Linz, Austria, după care la Timișoara (întregul proiect, extins pe un an întreg, este finanțat de municipiul vecin, ca parte a programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023) și, în cele din urmă, la Arad, în cadrul festivalului Media Art Festival Arad (MAFA).
Citește și:
• Un haos viu la Muzeu. Himera kinema ikon evoluează într-un spațiu afectiv și în organe hibride
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)