„Azi mi s-a împlinit un vis din copilărie, primul meu anime s-a concretizat și este online”, a scris ieri Alex Halka pe Facebook. Nu vă gândiți, însă, la un desen animat din ciclul Pokémon sau Dragon Ball Z! Scurtmetrajul de animație regizat și creat de artistul arădean este mai degrabă un produs audiovizual abstract-experimental similar cu un episod „Love, Death + Robots”, care abordează o temă sensibilă, problematica violenței fizice și psihice pe care o suportă copiii în mediul de învățământ sau în cel domestic. Titlul este sugestiv, cu un potențial crescut de a aduce la suprafață amintiri neplăcute din copilăria multora: „RiGLA”.

„O parte dintre noi și-a luat rigle peste degete când eram lipsiți de apărare. Acum nu mai e dezirabil. A rămas violența psihică în relațiile de muncă «artistice». Depinde de noi”, se arată în descrierea filmulețului.

„Aducerea în discuție a unei «metode» clasice de «educație» la școala din perioada comunistă – lovirea copiilor cu rigla peste palme sau corp – «metodă» aplicată de cele mai multe ori cu încurajarea din partea părinților în celebrele «ședințe cu părinții» deschide un arc peste timp al chestionării metodelor de parenting și educație – din secolul trecut până în zilele prezente”, spune Alex Halka.

Scenariul este semnat de Cătălina Bălălău, vocea aparține actriței Marina Palii, iar muzica și sound design-ul poartă semnătura lui Vlaicu Golcea.

Animația „RiGLA” se găsește pe site-ul Teatrului Postnațional Interfonic, interfonic.ro – o „meta-organizație” artistică, o comunitate interdisciplinară pentru varii forme de expresie în artele performative, o platformă virtuală, dar și un teatru cu spectacole în spațiul fizic. Teatrul Postnațional Interfonic are patru așa-zise „Companii” artistice, denumite după membrii pricipali: fondatorul – muzicianul Vlaicu Golcea, actrița clujeancă Kinga Ötvös, artistul vizual arădean Mihai Păcurar și compozitorul / artistul vizual Alex Halka. Alături de cei patru, Teatrul Postnațional Interfonic mai are 51 de artiști membri / colaboratori, printre care și actrița Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, Marina Palii.

În linii foarte mari – operele audio-vizuale prezente pe interfonic.ro se inscriu în cinci subiecte curatoriale majore:

• amintiri din copilărie – o re-evaluare a felului în care adulții de azi își reconsideră copilăria – de cele mai multe ori traumatică – din perspectiva vocabularului pe care îl avem azi;

• introspecție onirică și singurătate cosmică;

• identitate (de orice tip) – mai ales în România care se află la începutul luptei împotriva discriminărilor – oricare ar fi ele;

• lumea digitală, inteligență artificială și multe subiecte ce se învârt în jurul tehnologiei și a internetului;

• violența psihică din mediul artistic din instituțiile de cultură finanțate de stat sau independente;

Despre Alex Halka

Alex Halka este compozitor, artist vizual, actor și artist de date. „Estetica mea are o coloană vertebrală interdisciplinară, creând un limbaj de expresie autogenerativ-expansiv, care estompează granița dintre artă și tehnologie, dintre om și algoritm, dintre folclor și cyborgi” – este descrierea proprie despre munca sa artistică. Face parte și din grupul arădean de artă experimentală kinema ikon.

Alex Halka la o expoziție kinema ikon.

„Pentru un timp, cariera mea s-a împletit cu cea de actor, profesând în cadrul Teatrului German de Stat Timișoara. Am debutat ca și compozitor de muzică de scenă în 2009, de atunci am expus ca și artist audio-vizual în multe expoziții de grup dar și de autor iar arta mea sonoră se poate auzi în peste 60 de producții teatrale sau instalații performative, în România și în restul Europei”, spune despre sine artistul.

Compania Alex Halka din cadrul interfonic.ro este descrisă în felul următor: „este o comunitate interdisciplinară unde exprimarea liberă, cercetarea și chestionarea se află în siguranță. Tot într-un loc sigur se află și Formele noi: experimentale, necompromise și defrișate de idealuri comercializabile/consumeriste. Creațiile născute aici sunt suflete vii care reflectă simbioza dintre natura umană și cea artificială, un corpus atemporal unde doar estetica unei noi cinetici contează și se auto-conține. Iar ăsta poate să fie primul pas spre un tip de vindecare plauzibilă…”.