Haine și parfumuri Dior, Chanel, Versace, Ghivenchy false, oferite spre vânzare în Arad prin Facebook și Whatssapp
Peste 1.300 de produse vestimentare și sute de parfumuri Dior, Chanel, Versace, Jean Paul Gaultier, Giorgio Armani, Givenchy, Yves Saint Laurent, Lancome etc. false au fost descoperite în urma celor șase percheziții efectuate astăzi în Arad, în cadrul operațiunii Jupiter. Hainele și parfumurile erau oferite spre comercializare de către două persoane, în Arad, prin platforma de socializare Facebook și prin aplicația de mesagerie Whatsapp, și erau prezentate ca produse originale.
„În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că numita T.D., utilizator al contului de Facebook S.L. oferă spre comercializare prin intermediul contului de Facebook menționat mai sus, parfumuri și articole de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute, care sunt purtătoare de semne distinctive ale mărcilor înregistrate Jean Paul Gaultier, Carolina Herrera, Giorgio Armani, Dior, Givenchy, Chanel, Versace, Yves Saint Laurent, Lancome, Hugo Boss, Tom Ford, Montale, Sosprio, Paco Rabanne, Thierry Mugler, Marc și altele, iar numitul T.D. oferă spre comercializare prin intermediul aplicației de mesagerie Whatsapp, la secțiunea «Starea mea», produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii contrafăcute, care sunt purtătoare a semnelor distinctive ale mărcilor înregistrate Tommy Hilfiger, Hugo Boss, Calvin Klein, Versace, Michael Kors, Nike, Guess, Armani, Adidas, Puma, Valentino, Karl Lagerfeld și altele, astfel inducând în eroare clienții prin prezentarea ca fiind originale a produselor menționate mai sus.
Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost identificate un număr de 1655 de produse, dintre care 307 parfumuri și 1348 articole vestimentare, despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcute, fiind ridicate de organele de urmărire penală, acestea având legătură cu comiterea infracţiunilor pentru care se efectuează cercetări în dosar”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Reamintim că astăzi, 3 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Arad, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în executare șase mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Arad, în două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată și a infracțiunii de înșelăciune.
Menţionăm că acţiunea face parte din cadrul „Operaţiunii Jupiter” derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a beneficiat de sprijinul, Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Arad şi a lucrătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Arad.
Citește și: Operațiunea Jupiter: Șase percheziții domiciliare la Arad într-un caz de contrafacere de bunuri | Video
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)