Ar fi fost chiar ciudat ca papa filmului independent american, Jim Jarmusch, să fie invitat la gala Oscar chiar dacă a făcut cel mai bun film din 2016.

Ar fi fost chiar o jignire la adresa Hollywoodului.

Cum să premiez un film care n-are nevoie nici de un sfert din banii necesari unei producții ieftine a fabricii de vise, cum să accepți că filmul este a șaptea artă, ceea ce înseamnă că nu banii, ci originalitatea și creativitatea asigură valoarea până și aici, nu doar în picturile pe care le cumpără producătorii din Los Angeles pentru vilele lor cu vedere la ocean?

Jarmusch e tipul acela care avea părul alb deja la naștere și a reusit să introducă filmul indie în conștiința cinefililor din întreaga lume, ajungând ca marile vedete să se bată între ei pentru un rol minor într-unul din filmele sale.

După studii sporadice de artă, muzică și literatură, a început să facă filme în 1980, cel din 1984, Stranger Than Paradise, aducându-i succesul și faima de cel mai independent, nonconformist și original creator de cinema din SUA, Jarmusch – numele e de origine cehă -, declarând fără emfază că se uită la America și la americani cu ochii unui străin, filmele sale inspirându-se, spre deosebire de Tarantino, din cinematografia neamericană, nici măcar de limba engleză, ci din cea continentală, înainte de toate franceză și nu în ultimul rând japoneză.

A făcut în total, în 36 de ani, 14 filme, ceea ce pentru un regizor de filme comerciale ar fi un dezastru, Jarmusch însă este un autor de filme în sensul cel mai propriu al termenului, chiar dacă, spre deosebire de europeni, câteodată, având în vedere că actorii cei mai tari joacă în filmele sale și pe gratis – nu e cazul, totuși -, se aventurează distanțându-se astfel, și în genuri clasice – thriller, mistery, film cu vampiri, western -, Broken Flowers, din 2005, cu Bill Murray, Tilda Swinton, Jessica Lange si Sharon Stone, fiind un succes de cincizeci de milioane, bani făcuți mai mult la cinematografele din afara SUA.

Dar și filmele sale mai puțin populare sunt profitabile: Stranger Than Paradise fiind realizat cu 100000 de dolari, încasările trecând de un milion, Jarmusch reușind să rămână independent păstrându-și cool-ul de Manhattan în plină dominație a Los Angelesului aflat sub controlul strict al lui Moloch.

Ultimul său film, Paterson, este o capodoperă. Fără dubii și făra rest.

Jarmusch a atins o culme a subtilității artistice dintre cele mai rare, reușind să creeze acel Magnum Opus la care visează toți creatorii de la alchimiști încoace.

Scris și regizat, gândit de fapt, de Jarmusch, Paterson este un film filozofic la care nu te plictisești nici chiar dacă ești habarnist în filozofie. Condiția este să ai totusi ceva lecturi, o fărâmă de preocupare intelectual-spirituală, nu foarte multă, să fi trecut măcar de nivelul manelelor și al serialelor sud-americane.

Dacă ai reușit să ajungi la acest nivel, îi vei urmări aproape două ore săptămâna lui Paterson, șofer de autobuz în orașul Paterson, oraș în care a copilărit Allen Ginsberg și a trăit William Carlos Williams, medic și poet la fel de deosebit, unul dintre primii reprezentanți ai imagismului, școală literară de sorginte americană care se originează în fenomenologia filozofică.

Nu e nimic sofisticat în toate astea: ideea este că imaginea este mai aproape de real decât cuvântul, artistul sau gânditorul trebuie să redea imaginea lucrului, nu să descrie sau și mai dezarmant: să rescrie lucrul, obiectul, fenomenul în opera sa.

Vei afla astfel că Paterson trăiește în profundă iubire cu soția sa, Laura, și câinele acesteia, un bulldog englezesc, Marvin, modest, dar foarte mulțumit cu tot ce are. Se trezește în fiecare dimineață la semnalul silențios al ceasului său clasic Casio, își ia micul dejun frugal după care pleacă la slujbă cu gentuța sa metalică în care păstrează fotografia Laurei, o reproducție a lui Petrarca și o prăjiturică (cupcake) confecționată de inepuizabila și creativa sa soție, cea care, împreună cu Marvin, evident gelos pe Paterson, îl așteaptă credincioasă să se întoarcă acasă la terminarea lucrului.

Sosit acasă, Paterson va îndrepta de fiecare dată cutia poștală care, inexplicabil până la un moment dat, se înclină mereu la stânga, va lua cina cu Laura și Marvin, încântat, chiar dacă nu îndestulat, de creativitatea soției în materie culinară.

După care, ca doi porumbei, discută împreună problemele importante ale familiei lor restrânse, înainte de toate dorința ei de a deveni cântăreață country și necesitatea ca Paterson să facă o copie după caietul său secret în care își scrie poeziile.

Pentru că, da, Paterson este de fapt poet. Înainte de toate și peste toate, este poet chiar dacă se crede și își câștiga existența ca șofer de autobuz.

S-ar putea scrie multe despre usurința cu care Jarmusch pune pe ecran concepte și idei fără să ofenseze sensibilitatea și inteligența celor care nu sunt familiarizate cu ele, căldura și firescul cu care sunt prezentate relațiile dintre oameni, jocul actorilor până la identificare, imaginea unei Americi așa cum nu vezi în alte filme americane.

Adam Driver, cel care îl joacă pe Paterson, este sublim, aducând pe ecran o performanță comparabilă doar cu cea a lui Casey Affleck din Manchester by the Sea, toți sunt de fapt perfecți în rol, inclusiv cățelușa Nellie, cea care a luat post mortem un Palm Dog la Cannes pentru interpretarea bulldogului Marvin, cel care declanșează drama din film.

Închei cu o replică a lui Jarmusch, după acest triumf artistic nu se poate altfel: decât să fac un film despre împăratul Chinei, mai bine fac despre un om care își plimbă cățelul.

N-a spus-o degeaba, i-a ieșit la perfecție…

Nota autorului:

Citește și:
• Oscar Special MUSIC: Detaliul care face diferența într-un film, fără să ne dăm seama
• Oscar Special: #SpaceSoBlack vs. #OscarsSoWhite – sau „figurile ascunse” în negura timpului…
• Oscar Special: Tanna – Romeo și Julieta în Vanuatu
• Oscar Special: Captain Fantastic, Captain Idiot
• Oscar Special: Un om numit Ove sau despre imposibilitatea singurătății
• Oscar Special: Land of Mine, un film despre ce a fost, dar nu e istorie
• Oscar Special: Elle, o nouă provocare a lui Paul Varhoeven pe lângă care Basic Instinct pare o joacă de copii
• Oscar Special: Allied, filmul care a pus cireașa pe divorțul dintre Jolie și Pitt
• Oscar Special: Nocturnal animals, un exercițiu de stil plus Michael Shannon
• Oscar Special: Lion – un film superb și o dilemă ciudată…
• Oscar Special: Florence Foster Jenkins – O legendă pe invers și una pe bune: Meryl Streep
• Oscar Special: Jackie, stil și rafinament, dar nu pentru oricine
• Oscar Special: Gardurile dintre noi și Denzel Washington în Fences
• Oscar Special: „Manchester by the sea” este BRILIANT… și e „acum ori niciodată” pentru tânărul Affleck! 
• Oscar Special: Mântuirea după Gibson – Hacksaw Ridge
•  Oscar Special: Dacă-i Moonlight (lumina lunii), stinge becul și culcă-te!
•  Oscar Special: „Arrival” – Nu chiar primul contact cu tralfamadorienii lui Vonnegut…
•  Oscar Special: Iadul sau viitura
•  Oscar Special: Va străluci încă o dată musicalul în „orașul stelelor”? Cronică de film: LA LA LAND