Crăciunul… 

Acum un an, doi, trei, Crăciunul începea de la 1 decembrie. Colindele îmi cântau în mașină si în casă încă de la mijlocul lui noiembrie ca să accelerez puțin trecerea zilelor și parcă lumea era mai fericită știind că urmează sărbătorile de iarnă. Anul acesta în schimb, oamenilor le-a fost tot una că vine Crăciunul sau Revelionul. Toți am stat ascunși în spatele măștilor și n-aveam cum să ne mai dăm seama dacă omul zâmbește sau nu, eventual după ochi, dar parcă nici aceia nu mai sclipesc cum sclipeau altădată. Crăciunul anului 2020 este despre suferință, despre lupta pentru viață, despre supraviețuire.

Îmi amintesc cum în urmă cu mulți ani eram în extaz la gândul că vine Moș Crăciun. Făceam bradul an de an și puneam mai multe globuri și becuri pe partea din față pe care o vedea Moșu`. Așteptam zilnic să văd dacă nu cumva l-am indus în eroare cu bradul meu și îl fac să vină mai repede. Scriam câte o scrisoare și eram în culmea fericirii când ea dispărea de sub brad, apoi s-a întâmplat ceva, am aflat adevărul, mi s-a întâmplat cel mai crunt lucru pentru un copil. În iarna anului 2006, pe vremea când aveam șapte ani, m-am pus să scriu scrisoarea pentru Moș Crăciun care suna cam așa: „Dragă Moș Crăciun, anul acesta aș vrea să primesc un cățel, ciocolată, haine noi, pentru mami ceva frumos, să îi aduci și la tati ceva și dacă poți te rog să îi faci cadou și la buni o floare că îi plac mult.” O împachetez frumos, o pun sub brad taaare încântată și aștept să dispară. A dispărut, apoi a venit ziua în care Moș Crăciun trebuia să apară. Eram cu mama mea, cu o mătușă și o verișoară cu un an și ceva mai mică, amândouă așteptam cadourile care nu mai veneau și noi trebuie să plecăm de acasă. Am bănuit că Moșul întârzie pentru că suntem prea mulți copii și că dacă plec poate o să vină cât timp nu sunt acasă, știam că se ascunde și credeam că eu îi stric planurile dacă mai stau mult pe lângă brad.

Ajunsă acasă, câteva ore mai târziu am găsit sub brad ceva pe care l-am considerat cel mai urât cadou cu putință. Moș Crăciun nu putea să îmi facă așa ceva. El știa că nu îmi place engleză, nu mi-ar fi adus un CD în limba engleză plin cu teme și exerciții. Era imposibil. Moș Crăciun nu ar fi încercat să mă supere, deci era o singură explicație, el nu a venit pentru că el nu există! Cu inima frântă și cu lacrimi în ochi m-am întors spre mama mea care în acel moment mi-a și dat vestea cea proastă. Mi-a făcut sufletul bucăți și nu mi-a mai trebuit Crăciun în acel an, era distrusă sărbătoarea, anul, chiar toți anii dinainte.

Cu același gând trăiesc Crăciunul lui 2020. Moș Crăciun o dă în bară a doua oară de când mă știu și acum chiar a făcut-o lată. Nici măcar barba lui albă nu-l mai scoate din asta, nici „HO, HO, HO”, nici costumul roșu. Moș Crăciun a adormit anul acesta și nu mai ajunge în fiecare casă. Cumva îl înțeleg că a îmbătrânit și el, dar putea să-și pună alarma și să treacă pe la noi, sau măcar să ne lase pe noi să trecem pe la alții. E altfel, totul e schimbat. Aradul nu mai strălucește ca altă dată și aici nu mă refer deloc la bradul cel urât, aici vorbesc despre oameni. Lumea se luptă cu pandemia și uită de Crăciun, mai ales că mii de persoane îl vor sărbători în izolare. Nu doar că nu ne mai vizităm între noi, dar există pretenția să stăm cu masca la masa de Crăciun. Trăim parcă într-un univers paralel, urât și trist.

2021, îți trecem pragul cu frică, împinși de la spate. Nu vrem să fii fratele geamăn al lui 2020 și nici nu vrem să ne mai faci surprize. Cred că am înțeles cu toții că nu totul ni se cuvine, că trebuie să apreciem fiecare zi, că trebuie să ne iubim aproapele și să fim cea mai bună variantă a noastră. Vom încerca, dar te rugăm nu ne mai chinui așa…