marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Judecătoria Gurahonț funcționează cu un singur judecător. Pe avarii sunt și celelalte instanțe arădene. Ce soluții are ministrul Justiției?

    de Ioana Costaș | 12 august 2023, 9:00 AM | Știri Arad

    1

    Avem judecătorii care funcționează cu un singur judecător, cum ar fi exemplul Judecătoriei Gurahonț, însă ministrul Justiției, Alina Gorghiu, spune că în urma vizitei de vineri, 11 august, la Arad, nu a identificat probleme de amploare, spre deosebire de alte județe din țară.

    „De exemplu, deficitul de personal este o problemă, într-o anumită măsură însă aici schemele sunt mult mai bine populate ca în alte județe”, a declarat ieri Alina Gorghiu în cadrul unei conferințe de presă, subliniind totodată faptul că „Aradul este un județ unde instanțele, parchetele și avocații – de ce nu? – au găsit soluții să depășească împreună problemele legate de provocările pe care le-au avut și să identifice soluții astfel încât să avem justiția ca pe un serviciu public eficient care să vină în întâmpinarea cetățenilor”.

    Și acum să vorbim despre instanțele arădene în cifre.

    Judecătoria Gurahonț are un singur judecător din schema de patru. Însă și acest judecător este delegat de la Tribunalul Arad.

    Judecătoria Arad are un minus de șapte judecători.

    Judecătoria Ineu are trei judecători din schema de cinci. Unul din cei trei judecători se află în momentul de față în procedura de promovare la Tribunalul Arad, astfel că la Ineu vor rămâne, cel mai probabil, doi judecători.

    Judecătoria Chișineu-Criș are în prezent doi judecători. Totuși, aici sunt speranțe că va ajunge un al treilea judecător. Este vorba despre o fostă doamnă procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Noua care s-a transferat ca judecătoare, doar că plecarea ei la Judecătoria Chișineu-Criș este contestată de procurorul general doarece prin plecarea acesteia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă rămâne fără procuror.

    Judecătoria Lipova stă cel mai bine la capitolul judecători. Aici, schema de personal este completă, cu precizarea că unul dintre judecători se află momentan în concediu de creștere a copilului.

    Așa cum se poate observa, problema reală de personal este la instanțele mici însă acest lucru nu înseamnă că nu există amenințări și la Tribunalul Arad.

    De exemplu, la Tribunalul Arad, 32 de judecători sunt pe schema de personal. Dintre aceștia, opt judecători au deja deciziile de pensionare în buzunare și pot pleca oricând din sistem. Anul viitor, alți șapte judecători din cadrul Tribunalului Arad vor îndeplini condițiile de pensionare.

    Așadar, de unde și când vor veni alți judecători la Judecătoria Gurahonț și la celelalte instanțe arădene care duc lipsă de magistrați?

    Ministrul Justiției, Alina Gorghiu a spus că o soluție temporară o constituie delegările, ceea ce ar însemna o soluție destul de rapidă într-un termen relativ scurt, comparativ cu stagiul de pregătire al celor care sunt pregătiți la Institutul Național de Magistratură (INM).

    „Se poartă acum discuții de delegare a unor colegi. De asemenea, există un examen la INM, sunt 300 de locuri care, sper eu, se vor ocupa în scurt timp și încă 250 de locuri pentru cei cu cinci ani vechime care s-au scos la concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii și sperăm să avem infuzie de magistrați. Cei cu cinci ani vechime vor intra rapid în sistem, cei care intră în INM știți că durează stagiul de pregătire, însă, CSM împreună cu colegii din teritoriu gândesc de fiecare dată soluții din acestea temporare, delegări, astfel încât să suplinim acest deficit de personal”, a explicat Alina Gorghiu.

    Citește și: Alina Gorghiu, la Arad: „Această ordonanță pe care o vedeți dezbătută în spațiul public de câteva zile ar putea să afecteze domeniul justiției”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.