„În campanie electorală toți arată bine! Cui dăm primăria?”
„În campania electorală toți arată bine” – acesta este subiectul unui spot-pamflet lansat anul trecut, în Republica Moldova, de Asociația Promo-LEX. Având în vedere că pe 5 iunie 2016 vom avea alegeri locale și noi, arădenii, filmulețul este cât se poate de actualitate.
Spotul făcea parte din Campania „IEȘI la VOT”, iar obiectivul principal al acestuia a fost promovarea și încurajarea votului informat și conștient în rândul alegătorilor din Republica Moldova, în cadrul Alegerilor Locale Generale din 2015.
Campania „IEŞI la VOT!”a fost realizată de Asociația Promo-LEX în cadrul Programului Consolidarea Alegerilor Transparente în Moldova şi beneficia de asistență tehnică din partea National Democratic Institute / Moldova și asistență financiară din partea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)