N-am întâlnit un om care să fie atât de devotat dăruirii. Pentru Horia Medeleanu „a dărui” este o menire. Cred că asta este şi una dintre marile lui dezamăgiri, aceea că foarte puţini au înţeles dragostea şi voinţa lui de a împărtăşi toate acumulările lui intelectuale, după ce le-a trecut prin patul lui Procust al logicii şi după ce le-a pictat cu suflet. De fapt, cred că asta îi şi enervează pe mulţi dintre cei pentru care este o personalitate controversată. Unii nu ştiu să primească în dar, iar alţii n-au cum să primească în dar, fiindcă n-au în ce.

Nu-mi mai amintesc cum ne-am cunoscut. Poate că ne-am cunoscut înainte de a-mi aminti eu vreo întâmplare. Însă ştiu că de la Horia Medeleanu am învăţat să admir sâmburele ăla pe care îl scuipau toţi. Şi nu pentru că sâmburele ar avea vreo frumuseţe de admirat, ci pentru că a ajunge la el trebuie să cauţi, iar căutarea aia este de fiecare dată unică şi irepetabilă. Şi, nu întâmplător, dintr-un sâmbure întotdeauna răsare ceva. Cel puţin o idee, ori o trăire, de exemplu.

Pentru el istoria este o ştiinţă precisă, dar şi o analiză profundă. Argumentele lui sunt documentele puse în contextul timpului istoric, dar mai ales puse în contextul vieţii societăţii şi a personalităţilor vremii.

Pentru artă nu are ochi. Are privire. O privire albastră cât un înalt de cer, dacă are pentru ce să fie senină.

Nu ştiu câţi artişti a lansat, dar a impus vernisajul ca eveniment cultural. Nu ştiu despre câţi artişti a scris, dar cronicile lui divulgă, pentru cel mai novice iubitor de artă, cel mai lăuntric gând şi cel mai ascuns sentiment ale artistului.

De multe ori îmi spune că vorbele lui au ajuns folclor. Aşa este, fiindcă nu poţi uita un adevăr, chiar şi atunci când este deranjant.

„De la mama am moştenit logica, iar de la tata temperamentul”, îi place să spună. Acurateţea cred că a dobândit-o, iar dragostea şi devotamentul pentru semeni cred că i-au fost educate.

Horia Medeleanu e un vulcan viu. Irumpe continuu prin idei şi trăiri şi lasă să curgă din el toată lava fierbinte de gânduri. Ori fugi din calea lui, ori îl contemplezi.

De la el am învăţat să iubesc limba română şi concizia în scris.

De-aia, Coane Medeleanu, mi-am făcut timp mai lung, ca să scriu scurt. Să ne trăieşti sănătos cât mai mulţi ani. Atât de mulţi încât să nu mă mai satur să înţeleg ce înseamnă să iubeşti să dăruieşti.

Ovidiu Balint

P.S.  Horia Medeleanu s-a născut în aceeaşi zi, printre alţii, cu poetul francez  Charles Baudelaire şi cu scriitorul român Camil Petrescu. Dar şi în aceeaşi zi şi în acelaşi an cu actorul francez Jean Paul Belmondo. De fapt, cred că ei s-au născut în aceeaşi zi cu Horia Medeleanu.