Filmările care au însemnat în trecut o pacoste pentru kinema ikon au devenit materia primă pentru o nouă proiecție nostalgico-experimentală, joi seara, în sala mică a cinematografului Arta, de la etaj. „kinema ikon: Nemaivăzut” a fost primul din noul sezon de evenimente sub genericul „Ne vedem joi”, care va continua cu alte proiecții inedite până la sfârșitul anului, în ultimele seri de joi din fiecare lună.

Sala mică a cinematografului s-a umplut de arădeni curioși de imagini „nemaivăzute” cu Aradul din anii ’70-’80, însă aceștia nu au fost întâmpinați cu o simplă proiecție a filmulețelor vechi. La kinema ikon nu e niciodată atât de simplu, atât de comun, banal și plictisitor. S-au proiectat simultan patru filmulețe diferite, cel principal pe pânză și celelalte pe trei ecrane TV, iar peste toate acestea s-a suprapus un „dans” haotic al luminilor laser, care au „atentat” în mod (in)egal la distrugerea și recompunerea simbolică, respectiv la colorarea imaginilor alb-negru. În plus, proiecția a mai beneficiat de un fundal sonor nou, cu inspirații „comunisto-disco-poetice”. Rezultatul a fost un amalgam de imagini și sunete scăpate parcă de sub control, care au depășit limitele normale ale unui ecran de cinema, luminile – și chiar o parte din imaginile video – fiind împrăștiate inclusiv pe pereți și pe tavan.

Toată această intervenție experimentală a fost realizată de artistul Alex Halka. El a mixat muzica/sunetele de fundal, iar pentru acele lumini „perturbatoare” a folosit un proiector laser, un dispozitiv mult mai complex și complicat decât pare după denumire. Mi-a explicat că această mașinărie emite luminile în timp real în funcție de impulsurile sunetelor care-i trec prin circuite, carevasăzică e o agitație impusă și o auto-excitare supusă a senzorilor electronice la mijloc… cel puțin așa mi s-a spus, m-am prefăcut, deci, că înțeleg și am dat din cap aprobator și recunoscător pentru această iluminare. I-am spus, în schimb, că denumirea de „proiector laser” nu mi se pare interesantă, este prea obișnuită, lipsită de originalitate. Propun denumirea (cu riscul asumat de a inventa un cuvânt aparent fără sens) „Extabulator de Lumini Pseudo-Electrice”.

Revenind la filmulețele vechi, trebuie spus că aceste documentare revizuite și revalorificate recent, făcute în regimul comunist la comandă de către vechiul „Atelier 16” (predecesorul kinema ikon), au o semnificație decisivă și contradictorie totodată pentru istoria grupării/atelierului. Deși membrii atelierului de atunci, în frunte cu Gheorghe Săbău, nu au suportat ideea de a produce astfel de filmări propagandiste, adevărul e că existența Atelierului 16 (și a viitorului kinema ikon) a depins tocmai de acest compromis. „A fost o eludare. Noi avem 62 de filme documentare și 62 de filme experimentale, o chestie care nu-i o coincidență. Am acceptat să facem filme documentare, medalioane despre personalități, Goldiș, Cicio-Pop, chestii de-astea care ne-au înnebunit, filme etnografice, folclorice, despre artă naivă… și ne-au întrebat: «Câte role ne trebuie pentru un astfel de film?». «Păi, 20 de role»… și foloseam, de fapt, zece. Celelalte zece mergeau (în secret – n. red.) spre băieții care voiau să facă filme experimentale”, mi-a explicat Gheorghe Săbău într-un interviu Special Arad.

Iată, în schimb, că în ajunul semi-centenarului kinema ikon (va împlini 50 de ani anul viitor), filmulețele „expirate” despre gloriile locale ale regimului comunist – cum ar fi Întreprinderea Județeană de Transport Local (IJTL), Întreprinderea de Vagoane Arad (IVA), Întreprinderea Textilă Arad (ITA), Fabrica de păpuși „Arădeanca”, Cooperativa Agricolă, precum și documentarea video a Serbărilor Municipale „Primăvara Arădeană” și a inundațiilor din 1970 – pot fi transformate în ceva cu adevărat inedit, nemaivăzut. Cu alte cuvinte, până și o colecție renegată, o arhivă video de tristă amintire, poate servi pentru o nouă modalitate unică, marca kinema ikon, de a privi o parte din istoria acestui oraș.