Enola Day – Simpatii pentru Diavol și nostalgii coloniale în hermeneutica politică a lui Andrei Marga

    de Lajos Notaros | 22 septembrie 2022, 7:30 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    15

    Îmi permit să mă bag și eu ca musca având în vedere antecedentele.

    Andrei Marga mi-a fost profesor la facultate. Chiar din primul an, atunci când, lector universitar fiind, ne-a predat cursul de logică formală. Nu era domeniul lui, a recunoscut de la început, se pregătea evident pentru fiecare curs și nu se supăra dacă după o vreme cei mai talentați studenți îi atrăgeau atenția asupra unei inexactități sau abordări interpretabile. Era tânăr încă, un pic mai în vârstă ca studenții săi, arăta bine, chiar dacă se mișca oarecum straniu, de parcă era sub controlul unei forțe nevăzute și era evident altfel decât veteranii profesori de la filozofie, unii aduși direct de la șaibă ca să predea socialism științific sau alte asemenea aberații.

    Dar mai era ceva la Andrei Marga. Ceva care ne făcea să fim atenți cu el. Avea o anumită superbie față de colegi care nu provenea doar din studiile sale serioase făcute inclusiv în Germania. Mai precis, chiar si asta ne punea pe gânduri: nu oricine și nu oricum primea, pe vremea aceea, bursă pentru universități occidentale. Un coleg de al său care a predat puțin la universitate la Cluj și cu care am devenit mai târziu colegi în învățământul liceal din Arad, mi-a povestit la un pahar la restaurantul de la Parc, cum a fost cu bursa lui. Tot în Germania și cam tot pe atunci.

    Bineînțeles, înainte de plecare a trebuit să se prezinte undeva. După explicațiile de rigoare, a primit un plic cu sarcina de a-l preda la München cuiva care știa exact de ce și cum. Ajuns acolo, amicul s-a dus până la clădirea Europei Libere și s-a pus pe o bancă. Cântărea șansele sale. Ce ar fi dacă nu s-ar duce la adresa indicată de acasă, ci s-ar prezenta la redacția radioului cel mai ascultat în România și ar preda plicul? Asta presupunea să nu se mai întoarcă în țară, să aleagă așadar exilul.

    „Crezi sau nu, am stat așa vreo două ore până m-am decis, mi-a povestit amicul în timp ce își lua sticla de bere de la gură. Decisiv a fost că pe undeva bănuiam că în plic nu este nimic important, poate chiar o foaie goală pe care scrie: vezi că ți-am tras-o! Era doar așa pentru control, un obiect simbolic prin care băieții erau prezenți în viața mea, o atenționare că suntem cu ochii pe tine”.

    Bineînțeles, din moment ce în anii optzeci beam bere împreună la Parc, amicul nu a intrat la Europa Liberă. S-a dus unde trebuia, și-a făcut treburile pentru care s-a dus la München, după care a revenit în țară. Însă nu era omul sistemului, după o scurtă perioadă universitară s-a trezit în învățământul liceal.

    Nu și Andrei Marga, cel care și-a văzut visul cu ochii după căderea lui Ceaușescu. Socializat în anii comunismului biruitor, dar marginalizat sub aberația ceaușistă, în fine, prin Iliescu și ai săi, a dat de cei care erau ca el: deștepți, pregătiți, gata să joace cartea comunismului reformat și cu față umană. A devenit în scurt timp rector, apoi, sub țărăniștii reformați și ei, ministru al învățământului, iar în cele din urmă ministru de externe. După dizolvarea PNȚCD în neantul pregătit de specialiștii din umbră a intrat în PNL-ul deja forjat pe imaginea convenabilă băieților deștepți și descurcăreți nevoie mare.

    Cariera sa însă s-a frânt oarecum după ce a fost stabilit la începutul deceniului trecut că atât el cât și soția au colaborat cu Securitatea. Eu cred că asta explică multe, inclusiv ieșirea sa cu referire la războiul din Ucraina care a produs scandal atât în lumea politică românească, cât și în Ucraina. În fond e vorba de un fost ministru de externe al României.

    Ceea ce știu mai puțin cei care acum sunt oripilați de ideile lui Andrei Marga este că omul nu se dezminte: pornește direct din filozofie, chiar din Jürgen Habermas, filozoful german al cărui discipol se consideră și care în iunie a scris, la 93 de ani, un articol în Süddeutsche Zeitung care, de asemenea, a produs reacții vehemente în Germania și în lumea care știe cine este Habermas.

    Filozoful legat de școala de la Frankfurt nu merge atât de departe ca și discipolul său, nu vorbește de împărțirea Ucrainei între țările vecine, dar susține că singura cale este o înțelegere între Occident și Rusia, altfel pacea rămâne o iluzie. Cam cu asta a început și Andrei Marga la Alba Iulia, în fond vechile convingeri legate de lumea colonială sovietică nu se transformă în apă așa de ușor, mergând chiar până la a obtura pădurea de copaci. Adică până la orbirea hermeneutică, ar zice cineva care se pricepe. Numai că, spre deosebire de Habermas, Marga a fost socializat în România lui Ceaușescu, naționalismul implicit, arma secretă dintotdeauna a serviciilor secrete românești, nu i-a fost străin niciodată, așa că merge mai departe, văzând șansa păcii în corecțiile teritoriale ale Ucrainei în favoarea vecinilor, fie că e vorba de Rusia, Polonia, Ungaria sau România.

    Și pentru că domeniul de expertiză filozofică al lui Marga este știința interpretării, hermeneutica mai pretențios spus, trebuie să realizăm că din acest punct de vedere fostul rector de la Cluj este imbatabil.

    E simplu: cei care nu sunt de acord cu el, nu îl înțeleg, deci sunt proști, nu sunt în stare să interpreteze realitatea, textele și comportamentele.

    După toate acestea mai rămâne doar o singură întrebare: interpretarea situației după Domnul Marga cum poate fi înțeleasă?

    Nostalgie după vremurile trecute, simpatie pentru Diavol sau o obligație care trebuia plătită?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Copil într-a XII-a, în 1989, mă întrebam ce urmează pentru mine … poli nu, că nu mi-a plăcut niciodată matematica, medicina nu că era prea mult de tocit și concurența uriașă, dreptul nu că era cu economie politică (dialectica marxist leninistă și cu citate din Ceaușescu la greu, complet tembelă și infectă și tot cu toceală). Deja mă gândeam la lucru în fabrici și uzine.
      Noroc cu revoluția că s-au schimbat multe printre care și oferta educațională.
      Alții însă au intrat la filozofie pe vemea lui Ceașcă promovând cu note maxime (toceală la greu) materii absolut cretine (alea cu trăiască și înflorească) și au reușit să și termine prin aprofundarea mizeriilor comuniste grețoase. Ba mai mult au reușit să devină profesori și apoi ziariști – făuritori de conștiință, repere morale, lupătători pentru democrație, civilizație, justiție și pentru țărișoara lor (care o mai fi și aia pentru unguri!?). Au devenit deontologi. Apoi, deontologi și răspândaci prin ziare fiind își desființează colegii și-i acuză de mizeriile pe care și ei le-au trăit și promovat.
      Hermeneutică – pentru cine știe cine este Habermas, nu pentru mine că eu sunt mai prost, așa cam ca 99,99% din populația proastă, spre deosebire de marele cugetător prin ziare?

      +2 voturi
      +1
      -1
      • Aș zice că v-ați sculat cu stângul, dar nu, este evident din toate intervențiile Dumneavoastră că aveți un dinte împotriva mea, vă deranjează modul meu de a pune problema, textele mele. Nu intru în amănunte, nu merită, miza este prea mică, îmi pare rău pentru Dumneavoastră, umorile pe care le exhibați, nu fac bine la sănătate. Nici la cea sufletească, nici la cea trupească.
        Doar atât vreau să vă spun, nu aveți de unde știi ce se învăța la filozofie în vremea când eu eram student, iar Marga lector.
        Vă spun totuși, să aveți habar măcar: istoria filozofiei, patru ani, din antichitate și până astăzi, logică formală și simbolică, sociologie, metode de investigație sociologică și psihologie, individuală și socială, epistemologie, ca să rămân la cele mai importante. De fapt am avut noroc, fiindcă prin desființarea facultăților de sociologie și psihologie în 1977, toate acestea se predau la filozofie până la începutul anilor 90. Care era de fapt filozofie-istorie, astfel încât se învăța și istorie universală și românească, plus toate cele necesare aprofundării studierii istoriei. A, da, uitasem, opțional se studia latina și greaca veche.
        Este evident că aveți frustrări și vă exhibați amestecând sezonul cu fazonul. Stați liniștit: și atunci existau oameni lucizi care știau ce este filozofia și ce este propaganda, atât printre profesori, cât și printre studenți, existau oameni care nu se vindeau, așa cum se vând unii totdeauna și mereu, inclusiv în zilele noastre
        Dar, ce să spun, îmi dau seama că este greu pentru Dumneavoastră. Cu atâtea frustrări și pretenții, este evident că ceilalți pentru Dumneavoastră sunt niște proști veleitari și egali cu zero. Îi iubiți doar pe cei care vă aprobă. Rețineți, asta nu ține de politică, ci de educație și inteligență. Ceea ce este sau nu, indiferent de societatea în care trăiți și pe care aruncați vina pentru limitările proprii.
        Era să uit: nu trebuia să fii membru de partid ca să intri la filozofie. Ajungea să iei o notă peste barem. Adică cel puțin un șapte cincizeci acolo…

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Ati fost liber sa alegeti:
          1. Pot sa intervin sau pot sa nu intervin?
          1.1 Ati ales sa interveniti si ati putut sa-l sustineti sau sa-l combateti.
          1.1.2 Ati ales sa-l combateti. Puteati sa-l combateti pe el sau ce a spus.
          1.1.2.1 Ati ales sa-l combateti pe el si nu ce a spus.
          Dar recunosc ca sunteti liber sa alegeti ce vreti.
          Si eu puteam, am fost liber, sa aleg sa nu vad ca va faceti vinovat exact de vinile lui Marga. Am ales liber sa nu o fac.
          Puteam sa nu intervin. Puteam sa intervin sustinandu-va dar n-aveam ce sustine ca nu ati discutat despre ceva ci despre cineva.
          Sunt frustrat? Da. Sunt liber sa fiu frustrat? Da. Imi pare rau ca eu, spre deosebire de dvs. nu sunt frustrat pe Marga.
          Recunosc ca m-am lasat manipulat si in loc sa-mi bat capul cu Marga m-am concentrat pe ce a spus.

          +1 voturi
          +1
          -1
          • Problema cea mare e că susțineți, cu o fervoare demnă de o cauză mai bună, niște idei fără acoperire, greșite ca să o spunem pe aia dreaptă:
            1. Chestia cu alesul, e o figură de stil. Bineînțeles că trebuia să intervin din moment ce am informații și cunoștințe pe care alții nu le au, plus că sunt și jurnalist, ca să nu spun publicist.
            1.1.2 Bineînțeles că îl combat, că doar să îl perii nu merită efortul publicistic, plus că aia mere la altceva, nu la jurnalism.
            1.1.2.1 Nu ați citit atent, ia reluați. Nu, pe el nu îl combat, dimpotrivă, am depănat câteva amintiri care îl pun în lumină bună. Îi combat exact ideile, firesc de altfel în cazul unui filozof. E vorba de ideea păcii cu rușii, a împărțirii Ucrainei sau nu despre asta a vorbit?
            Și ca să vă convingeți, citiți și comentariul anterior al Domnului Schwartz, ca să vedeți unde sunt ideile…

            --2 voturi
            +1
            -1
            • Nu, nu aveti nimic cu ideea unor concesii, inclusiv cu o solutie care sa implice cedarea de teritorii catre Rusia. Nu, nu ne spuneti nimic nici despre granitele nefiresti ale Ukrainei.
              Vad o parte a planetei foarte vehemente in a sustine Ukraina. Foarte bine, Mai vad că exista cateva provincii ocupate deja de rusi. Cine isi imagineaza ca Putin isi permite sa renunte la ele? E ca si cum ar iesi in public si ar recunoaste cu modestie ca o are mica si bleaga. Nu se va intampla.
              In ordinea asta de idei ar fi mai util sa se negocieze ceva realist. Ca ucrainienilor nu le convine, ca altora nu le convine … este de inteles. Propunerea sustinatorilor ucrainienilor ce presupune ca sa fie totusi ceva realist si nu doar gargara belicoasa?
              Romania ce interese are? Cine reprezinta Romania? Asta ar fi interesant de aflat fiindca nu vedem decat ca altii au niste interese, investitii, resurse de castigat sau de pierdut. Altii, nu noi.

              0 voturi
              +1
              -1
            • Subiectul articolului nu este conflictul Rusia-Ucraina, ci atitudinea unei personalități culturale românești, fost până și ministru de externe.
              Punctul meu de vedere privind conflictul l-am prezentat deja în articole precedente. Doar ca să vă reamintesc: chestia cu hotarele este o prostie. Hotarele țărilor, chiar și a celor cu vechi state au fost stabilite relativ recent, până prin secolul XVII nu existau granițe naționale, ci doar vămi puse de cei care stăpâneau diferitele teritorii. Germania, dacă îi vorba până acolo, există în această formă de 150 de ani, până atunci era un învălmășag de zeci de principate. Primele pașapoarte de tip modern au fost eliberate la începutul secolului XX.
              Însă definirea agresorului e de când este lumea: e cel care ridică parul să îl lovească pe celălalt. Având asta în față, restul e vorbărie…

              0 voturi
              +1
              -1
            • OK. De acord. Eu vorbeam de soluții și nu de stabilirea vinovaților. De soluții realiste care să rezolve ceva.
              Și în subsidiar apare întrebarea: cine și ce vrea să rezolve și implicit problema noastră: noi ce vrem, care este interesul nostu, cine ni-l reprezintă și care sunt soluțiile alternative?
              Privind soluțiile alternative ar fi de marcat că procesul intelectual corect metodologic presupune identificarea tuturor soluțiilor și abia apoi se trece la selectarea, prin decizii (apanajul politrucilor noștri) a soluțiilor care sunt cele mai benefice pentru noi.
              Insist pe ideea că este important să identificăm soluțiile pentru noi și nu pentru Ucraina. Noi fiind totalitatea populației din țara asta, nu din alta – că mi se pare că este important să stabilim despre cine este vorba. Oricum, discuțiile privind cine este de vină sunt din ciclul ”ba pe-a mătii!” adică dincolo de rațional.

              0 voturi
              +1
              -1
    2. Este cineva din România care poate să spună că, de exemplu, Cernăuți nu face parte din leagănul spiritualității românești? Este cineva care, pornind de aici, s-ar opune revenirii Cernăuților la patria mamă? În România, acum, s-a ajuns ca orice afirmație care contravine declarațiilor Ministerului de Externe este catalogată drept pro Putin…

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.