Oamenii așa sunt „construiți” încât să ia de bună tot ce au. La fel stă situația și cu sănătatea. Înțelegem cât de important e ceva doar atunci când nu îl mai avem, astfel că de cele mai multe ori ignorăm complet cât de vitală ne este vederea și, poate, tocmai de aceea ignorăm și importanța pe care o are oferirea de facilități de calitate persoanelor cu această dizabilitate.

La Arad, pe foaie, situația arată „roz”. Coborând în stradă, însă, dacă chiar încerci să te pui în locul unei persoane care și-a pierdut simțul vederii, începi să realizezi că nu tot ce sună bine e și funcțional. Primăria și-a exprimat, de-a lungul timpului, dorința de a veni în sprijinul nevăzătorilor, însă cât de eficient a făcut-o?

Tendința actuală, în țările civilizate, e să se ofere persoanelor cu dizabilități posibilitatea să se descurce singure. Să poată duce o viață independentă, fără să fie nevoite să apeleze mereu la ajutorul altor oameni.

Ca să ne facem o impresie despre numărul persoanelor care ar avea nevoie de facilități optime la Arad, menționăm că la nivelul județului există 2000 de persoane cu deficiență de vedere, iar în municipiu circa 700, dintre care 40 minori.

Până în această toamnă, toți copiii nevăzători care învățau la Școala Specială „Sfânta Ana” trebuiau să străbată, cu mari emoții, o stradă din pământ. Ne închipuim cum se descurcau în zilele ploioase! Au trecut 5 ani de când părinții lor au înaintat o petiție Primăriei, ca strada să treacă la asfaltat abia anul acesta. Încă nu este gata, se estimează că șantierul se va încheia maxim la finalul acestui an.

Apoi avem mult lăudatele covoare tactile. În 2015, municipalitatea a cumpărat (cu aprox. 160.000 lei) 200 de astfel de marcaje, pe care le-a amplasat la treceri pentru pietoni. Ignorând faptul că încă de la început nu au fost extrem de utile, dat fiind faptul că nu se întindeau pe întreaga latură a trecerii, iar dacă o persoană nevăzătoare ar fi avut ghinionul să se afle la 20 de cm mai la stânga, nici nu ar fi realizat că marcajul se află acolo… acum, după doar câțiva ani, majoritatea sunt deja mâncate de vreme. Mai mult, numeroasele spărturi în trotuar pentru diferite lucrări, de canalizare, de introducere a cablurilor de internet, le-a stricat complet pe unele. Dăm exemplu trecerea de pietoni de la intersecția Bulevardului Revoluției cu I.C. Brătianu. Priviți cum a fost „readusă la starea inițială” porțiunea respectivă. Vorbele sunt de prisos.

O altă măsură pentru a veni în sprijinul acestei categorii de persoane a fost cumpărarea a 125 de dispozitive sonore care au fost montate la semafoarele din centru și o parte înspre Gara CFR și UTA. Aici avem un exemplu concret al lucrului care „dă bine pe foaie”, însă întrebați o persoană nevăzătoare cât de ușor se poate orienta după sunetele lor pentru a trece strada. Avem situații în care, la o intersecție, două dispozitive pentru direcții diferite sunt montate pe același stâlp. Cum va ști această persoană că trebuie să treacă strada la stânga sau înainte? Unde e verde și unde e roșu? La fel e și în cazul trecerii de pe o parte pe alta a Bulevardului, unde sunt dispozitive care anunță „verde” la tramvai, dar mașinile trec. Cum va putea distinge diferența? Sunt întrebări la care așteptăm răspuns…

O măsură care chiar ar fi fost utilă a fost însă abandonată. În 2016, au fost cumpărate difuzoare care au fost montate pe tramvaie, pentru a anunța numărul liniei în momentul în care tramvaiul ajungea în stație, astfel persoanele nevăzătoare să știe care e tramvaiul așteptat, fără să fie nevoite să întrebe alți oameni. Din varii motive însă, n-au mai fost folosite decât în primele trei săptămâni și, peste doi ani, încă o săptămână, abia după ce Special Arad a semnalat problema. Difuzoarele sunt montate pe tramvaie și astăzi, tot ce ar trebui ar fi ca vatmanii să aibă și bunăvoința să apese pe un buton.

Și ajungem la cel mai nou exemplu, din 25 septembrie, cu două zile înainte de alegerile locale, când am fost chemați în holul Palatului Administrativ, unde primarul ales Călin Bibarț a prezentat 6 imagini tactile, mai exact 6 fotografii cu câte o clădire emblematică a Aradului a cărei contur era în bazorelief. Banii, nici măcar din bugetul local. Inițiativa, nu a Primăriei. În fapt, imaginile tactile au fost realizate în cadrul Proiectului „Orașe Europene Tinere, Accesibile și Sustenabile II” (European Accessible Sustainable Young TOWNS II) al Comisiei Europene. Ni se pare cel puțin trist să consideri necesară organizarea unei conferințe de presă, la care să chemi toate publicațiile din oraș, pentru a te mândri cu 6 afișe de tip A2, cu cladiri frumoase în relief, în condițiile în care aproape nicio instituție publică din oraș nu este accesibilizată tactil. La ora actuală, în Primărie există șase poze frumoase, însă nu există niciun panou informativ, cu ajutorul căruia nevăzătorii să poată afla despre taxe, despre „harta” instituției, despre proiecte de hotărâri etc.

Poate că singurul proiect cu adevărat util pentru persoanele cu deficiențe de vedere a fost cel din 2018, prin care a fost construit un centru multifuncțional (pe strada Heim Domokos), care vine în ajutorul integrării pe piața muncii a acestor persoane, le oferă oportunitatea să se califice în meseria de maseur și, chiar mai mult, le ajută să devină cât mai independente în viața de zi cu zi. Aici pot învăța cum să utilizeze eficient bastonul, sau cum să folosească cele mai noi aplicații de pe telefon sau calculator, care le dă posibilitatea să se folosească cu ușurință de internet, de exemplu. Firește, proiectul acestui centru a fost realizat din finanțare strict privată.

Cam aici am dorit să ajungem cu subiectul. Proiectele cu adevărat utile sunt cele care au și un rezultat. Degeaba afirmi că ești alături de un grup vulnerabil, dacă acțiunile tale arată altceva. Din păcate, orașul nostru este, în acest moment, un loc destul de ostil pentru o persoană aflată în astfel de dificultăți.

În încheiere, reamintim de o acțiune deosebită realizată de Clubul „Lions Arad 2007”, numită „cina-dialog în întuneric”. Timp de câteva ore, arădenii au putut lua cina și sta de povești între ei, în întuneric deplin, legați la ochi, descoperind astfel cum e viața semenilor noștri care trebuie zilnic să se străduiască să ducă o viață normală. Am propune autorităților locale să încerce același lucru, însă nu într-un restaurant frumos, la cină, ci direct pe stradă, să vadă cum e.

Citește și:

Sunete în beznă… Ziua în care mi-am pierdut vederea. Lumina mi-au arătat-o chiar cei care nu au văzut-o niciodată (Foto)