joi, 10 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Cină pe întuneric. Un eveniment inedit, cu suflet pentru suflet

    de Special Arad | 10 octombrie 2016, 11:43 AM | Sănătate

    0

    Programat în  data de 17 octombrie 2016, la ora 19,  evenimentul organizat de  doamnele care alcătuiesc Clubul Lions „Arad 2007“ , cărora li s-a alăturat și Clubul de domni LIONS CLUB ARAD,  va avea loc la Hotel Leon din municipiul Arad.

    Timp de câteva ore, participanții vor dialoga, vor lua cina și vor sta în întuneric deplin, legați la ochi, experimentând astfel  modul de viață al semenilor noștri care sunt nevoiți în fiecare zi, în lipsa  vederii, să  facă față unor adevărate  provocări pentru a duce o viață normală. La ‘’Cina-dialog în întuneric’’ poate participa orice persoană care poate contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor  nevăzătoare. Banii adunați în urma achitării taxei de participare,  în valoare de 70 de lei de persoană, vor fi donați Asociației Nevăzătorilor, filiala Arad, pentru achizitionarea unei imprimante Braille. În acest moment, în județul Arad, în  evidențele asociației, sunt 2500 de persoane, copii și adulți, cu diferite grade de handicap vizual, cărora filiala le  furnizează servicii sociale, educative şi cultural-sportive, în vederea unei mai bune integrări  sociale, şi  de  creştere a calităţii vieţii persoanelor cu deficienţe de vedere.

    Tot cu ocazia ‘’Cinei-dialog în întuneric’’, Club Lions Arad 2007 va demara, în premieră, și la  Arad, campania  internațională de colectare de ochelari, care se desfășoară cu succes, de ani buni, în toată lumea. Această acțiune vizează colectarea de la populație a ochelarilor de vedere  vechi și folosiți, pe care cei mai mulți dintre noi fie îi aruncăm la gunoi, fie îi păstrăm acasă fără să aibă însă vreo utilitate. După colectare, ramele acestor ochelari sunt recondiționate și  refolosite, fiind trimise apoi în țări mai puțin de dezvoltate, unde vor beneficia de ele  persoane care au nevoie de ochelari, dar nu își pot permite să își cumpere o pereche nouă.

    În speranța că veți fi alături de noi, vă așteptăm în  data de 17 octombrie 2016, ora 19,  la Hotel Leon, situat pe Bulevardul Nicolae Titulescu nr. 5, municipiul Arad.

    Pentru mai multe informații legate de acest eveniment caritabil, o puteți contacta pe  doamna dr. Liliana Balaj, coordonatorul acestui  proiect  și vicepreședinte II  Lions Club Arad 2007, la numărul de telefon 0727763315, sau la adresa de  e-mail  [email protected]

    DONATII / SPONSORIZARI IN BANI IN CONTUL

    RO 37BTRL00201205F6434601 deschis la Banca Transilvania  Arad pe numele ASOCIATIA LIONS CLUB ARAD 2007

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.