Nu cred că voi putea uita vreodată ziua de 23 octombrie 2018. O zi plină de lumină petrecută lângă oameni care trăiesc într-un întuneric perpetuu. Paradoxal, în momentul în care, deliberat, mi-am pierdut vederea, lumina mi-a apărut tocmai de la cei care nu au văzut-o niciodată.

Am participat la un festival de muzică, unul special, dedicat nevăzătorilor din toată țara, un spectacol desfășurat pe scena Filarmonicii din Arad. M-am întâlnit cu Florin Atimuț, președintele Asociației Nevăzătorilor din Arad. După ce ne-am strâns mâna, acest domn mi-a spus „sunt încântat, vă citesc domnule Lucian”… Este orb de zeci de ani, dar duce o viață normală: citește, ascultă muzică, socializează, călătorește, mânâncă, se bucură de tot ceea ce îl înconjoară. „Nu există nimic ce nu se poate rezolva”, a fost concluzia lui. Și are mare dreptate.

Pe lângă Florin Atimuț și artiștii festivalului eram noi, cei care știm ce sunt culorile, formele,contururile, cei care vedem frumosul cu ochii și de multe ori punem prea mult accent pe acest lucru. Acești oameni văd frumosul, esteticul, cu sufletul, cu inima, sau îl simt din cuvinte, din gust, din simțul tactil. Juriul era format din Adi Igrișan, solistul trupei Cargo, folk-istul Daniel Julean de la Trupa de serviciu și directorul Filarmonicii, Doru Orban, iar prezentatoarea a fost bloggerița Corina Tamaș. Alături de ei, Liliana Bălaj și echipa de la Lions Club 2007 Arad, Lili fiind „principala vinovată” pentru desfășurarea acestui eveniment.

Am văzut lacrimi și ropote de aplauze în momentul în care o fată extraordinară din Arad, Emanuela Rump, a interpretat piesa „Je t’aime” a Larei Fabian. Mi s-a făcut pielea de găină atunci când Sabina Farcaș ne-a cântat „Vreau să am steaua mea” a regretatei Laura Stoica… Am petrecut trei ore în incinta Filarmonicii și am văzut ce înseamnă ajutorul, am văzut cum acești oameni se ajută între ei, cum acești oameni se bucură împreună de tot, cum se emoționează, cum râd și cum trăiesc fiecare moment.

Seara a fost specială. M-am întors la Hotel Ibis Style, un loc în care m-am simțit bine primit tot timpul. Până marți era simplu pentru că puteam să văd totul. Marți nu a mai fost așa. Am participat la „Cina, dialog în întuneric”, un experiment social care îți poate schimba brusc perspectiva despre viață, un eveniment aflat la a cincea ediție, organizat de aceeași Liliana Bălaj. Împreună cu aproape o sută de persoane am renunțat deliberat la vedere. Iar ce a ieșit a fost pe cât de amuzant, pe atât de dureros. Ne-am pus fiecare babețică, precum la bebeluși, iar la ochi ne-am legat cu o eșarfă. Eram încă afară și urma să luăm cina. Nu e simplu atunci când tot ce trebuie să faci este să asculți vocile care te ghidează și să-ți urmezi pașii ținându-te de umărul celui din față. Nici măcar așezatul pe scaun nu a mai fost un lucru banal, ci doar după atingeri repetate ca să fii sigur că nu te prăbușești pe covor.

Brusc, degetele, limba și nasul ne-au devenit ochi. Nu ne mai puteam bucura fizic de nimic pentru că nu mai vedeam. Totul era doar o imagine în mintea noastră. În bezna în care trăiesc zilnic nevăzătorii nu există nici plating¸nici rochii superbe, nici fețe drăguțe sau decoruri minunate, în lumea lor frumosul vine din interior, doar din interior…

Și am început să mâncăm. Sentimentul de nesiguranță parcă era peste tot, iar supa ne tremura în lingură panicați puțin de gândul că băgăm ceva în gură și nu știm ce. Papilele gustative ne-au devenit ghid, dar, pe nevăzute, mințile noastre au născocit tot felul de lucruri când am fost puși să scriem fiecare ce am servit la masă. Deși în mod normal să-ți coordonezi mișcările poți chiar și în întuneric, în acea beznă mi s-a întâmplat să mă împung în nas cu furculița… Și nu am fost singurul.

În acea beznă am auzit o voce: „Puteți să vă dați jos eșarfele”. Am smuls-o repede de pe ochi și am auzit un oftat general: uăăău!!! Am dat cu toții de o lumină orbitoare și brusc am simțit parcă o durere fizică în ochi. Ne usturau și stăteam cu ochii mici ca să ne readaptăm la normalitate. Suntem norocoși. Dintr-o dată vedeam cu toții.

Lumina din interiorul sălii de la Ibis Style era foarte palidă comparativ cu lumina care mi-au transmis-o la figurat acești oameni care trăiesc într-o beznă veșnică. A fost o seară în care am învățat să apreciez mai mult faptul că sunt sănătos, să mă bucur că pot să văd linia orizontului, că pot să mă bucur de albastrul cerului, de apusul soarelui, de galbenul frunzelor, de fiecare formă sau culoare, că pot să mă plimb în voie fără ajutorul cuiva sau fără a mânui acel baston alb. Acești oameni m-au învățat că frumosul spiritual este oricând mai presus decât frumosul material, decât frumosul fizic… Acești oameni mi-au arătat că trebuie să mă bucur de orice, că orice vis este realizabil și că orice problemă poate fi depășită.

A fost o lecție de viață, una care ne-a arătat că uneori trebuie să coborâm în întuneric pentru a învăța să trăim în lumină.

Vă mulțumesc vouă, oamenilor frumoși!

Rezultatele Festivalului concurs de muzică uşoară şi folk, Vasile Snacoveanu

Sectiunea muzica usoara

Locul I. Rump Maria Emanuela – Arad,

Locul II.Calancea Andrei Constantin – Vaslui,

Locul III. Iacobescu Mariana – Bucuresti.

Sectiunea folk:

Locul I. Cosmin Toma – Buzau,

Locul II. Iacobescu Mariana – Bucuresti,

Locul III. Uhrec Stefan Cornel – Arad

Premiul special – Trofeul Vasile Snacoveanu

Farcas Gheorghina Sabina – Bacau.