marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bugetul Aradului a fost interesant doar pentru trei arădeni! (GALERIE)

    de Lucian Dănilă | 10 februarie 2015, 6:03 PM | Administraţie

    0

    Sala Ferdinand a fost gazda unei dezbateri care a avut ca temă bugetul municipiului Arad pentru anul 2015. Deși mulți își dau cu părerea după, cei care au făcut-o ieri au fost doar trei cetățeni ai urbei… Să fie curioși doar trei arădeni cum se cheltuiesc banii orașului în acest an?

    Sala a fost relativ plină, în majoritate cu directori de instituții subordonate Primăriei, cu angajați din Primărie, cu jurnaliști și alte câteva persoane care se pot vedea în galeria foto. Pe lângă faptul că ne așteptam să fie prezenți mai mulți curioși din oraș, dar și de reprezentanți de la alte partide politice, am constatat că bugetul nu este interesant pentru prea mulți dintre noi.

    Inițial părea un monolog. După ce a fost prezentat pe secțiuni de directorul Tamaș din Primărie, primarul Gheorghe Falcă a preluat inițiativa și ne-a spus părerea sa despre cum se vor cheltuii banii orașului în anul în curs. Părea un monolog, unul în care Falcă nu a ratat ocazia de a reaminti relația cu… Capitala. „Nu avem un buget spectaculos. este vitregit din cauza relației cu Capitala. Bugetul de stat nu are o relație corectă cu Aradul. Din această cauză nu depășim bugetul anilor 2010, 2011, 2012…”

    Cine sunt cei trei arădeni curioși de felul în care se duc banii orașului?

    Deși sala era aproape plină, la cuvânt s-au înscris doar trei persoane. Dorina Lupșe de la ULAL, Adela Cristea, reprezentanta Mișcării Arădene și consilierul local PSD, Gheorghe Săplăcan. Cei trei au făcut propuneri, dar au și cerut unele explicații.

    Dorina Lupșe: „Nu putem plăti pentru că alții manageriază prost…”

    Reprezentanta ULAL, Dorina Lupșe, a făcut unele propuneri în ceea ce privește durerea arădenilor, plata cheltuielilor, mai ales căldura. „Propun un preț de 272 de lei/Gcal pentru o perioadă determinată, pierderile să fie acoperite din subvenții”, a început ea, după care a spus un mare adevăr. „Nu putem accepta ca doar populația să sufere din cauza managementului prost de la CET Hidrocarburi. Până la renovarea CET dorim subvenționarea pe perioadă determinată la căldură, mai ales că lucrările de renovare trebuiau să fie deja încheiate”, spune ea.

    Adela Cristea a cerut răspunsuri. Nu a primit niciunul…

    Reprezentanta Mișcării Arădene a cerut unele explicații prin patru întrebări pe care le înșirăm mai jos:

    1. Cum e posibil să avem excedent bugetar de 32 milioane de euro pe 2014 (caz cred unic în lume!) când există atâtea proiecte și instituții subfinanțate (cultură, sport, educație), respectiv cum e posibil să menținem cel mai ridicat nivel de taxe din România dacă nici măcar nu putem cheltui banii pe care-i colectăm de la contribuabili?

    2. Care e baza legală a alocării bugetare pentru o parcare supraterană în locul terenului de sport din fața CN Moise Nicoară, dat fiind că PUZ-ul prevede explicit o interdicție în acest sens?

    3. De ce se alocă din nou fonduri din taxele arădenilor pentru blocul 1 de pe str. Tarafului (cel cu probleme majore la doar câțiva ani de la darea în funcțiune) și nu se execută garanția constructorului (sau dacă ea nu există de ce nu se impută asta cuiva).

    4. De ce organizăm două concursuri de idei pentru reconversia Cetății (unul local în acest an și unul internațional la anul) și nu facem un singur concurs, mai de amploare, internațional, care să grupeze toate aceste idei și căruia să-i acordăm importanța cuvenită unui obiectiv de o asemenea importanță?

    5. De ce nu se respectă Masterplanul orașului, respectiv cele 5 locații pentru parcări noi prevăzute acolo de experții germani?

    6. De ce solicitările repetate ale arhitecților care sunt autorii PUZ-ului pentru zona protejată, solicitări prin care notifică Primăria că proiectul lor a fost falsificat prin adăugarea celor 2 amendamente ilegale (pentru care inclusiv Prefectura a atacat Primăria în instanță), nu au primit nici până azi nici un răspuns?

    Gheorghe Falcă a răspuns evaziv, folosindu-se în mod ironic de faptul că Adela Cristea a predat timp de 15 ani economia în învățământul universitar. „Despre parcarea de la Moise Nicoară așteptăm să ne spună specialiștii”, a răspuns edilul. Tot el a continuat prin a aminti că Prefectura a atacat proiectul privind zona protejată, ceea ce a dus la un blocaj în Arad. „Din această cauză, în acest moment niciun arădean nu mai primește certificat de urbanism în această zonă”, a spus el.

    Adela Cristea nu s-a declarat deloc mulțumită de răspunsurile acestuia, spunând că se va adresa prin întrebări trimise în scris Primăriei. „Nu mi s-a răspuns la nicio întrebare”, a fost concluzia reprezentantei Mișcării Arădene.

    CELE MAI MARI INVESTIȚII ÎN ARAD ÎN 2015

    1. Stadionul UTA – 11 milioane de euro

    2. Renovarea Filarmonicii – 10 milioane de euro

    3. Reabilitarea iluminatului public – 9 milioane de euro

     

    URMEAZĂ SĂ POSTĂM ȘI IMAGINI VIDEO DE LA DEZBATERE

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.