ICIM în vizită la „Moise Nicoară”! Modele pentru o școală model!
Vicecampioane ale României, fetele de la ICIM au fost în aceatsă după amiază în vizită la Colegiul „Moise Nicoară”, una dintre cele mai bune școli…
Vicecampioane ale României, fetele de la ICIM au fost în aceatsă după amiază în vizită la Colegiul „Moise Nicoară”, una dintre cele mai bune școli…
Liga Desavoia și-a mai consumat o etapă în acest weekend, la toate cele trei nivele de competiție. În Liga 1, lupta pentru titlu este ca…
Arădeanul Marius Copil a urcat zece poziții în calasamentul ATP. Săptămâna trecută, la Madrid, el l-a învins pe Marcel Granollers, iar apoi a fost extrem…
Barcelona s-a împiedicat în deplasare, pe terenul lui Elche, iar Atletico nu a putut trece pe teren propriu de Malaga! La Liga a înnebunit, niciuna…
UTA BD și Progresul Pecica continuă lupta pentru accederea la barajul pentru promovarea în eșalonul al treilea, de această dată cea care este în pole-position…
Duminică a fost mare animație pe arena Șega din cartierul Bujac. Zeci de copii se întreceau pe patru terenuri de minifotbal în competiția organizată împreună…
„Nu sunt priceput la toate”, spunea președintele Băsescu când se afla printre membrii corului de la Filarmonica din Arad. se referea la faptul că nu…
Cine nu și-o mai amintește pe Emilia Eberle? Probabil dacă nu ar fi existat Nadia, acum vorbeam de Emilia, sau de Trudi cum îi spun…
Ceea ce se întâmplă la UTA lui Marțian știe toată lumea, toată țara. Este un circ parcă fără de sfârșit, un circ care a dus…
Raliul Aradului 2014 și-a consumat deja prima probă specială. Ea s-a desfășurat în pădurea din raza localității Frumușeni, de unde piloții au plecat spre Șiștarovăț,…
După demisia lui Dan Stupar, Ionuț Popa a luat decizia de a nu mai continua nici el în funcția de director tehnic al grupării Național…
Partida de mâine dimineață dintre UTA și Mioveni ar putea fi ultima pe care echipa lui Adrian Marțian o dispută pe arena Francisc Neumann. Scriem…
Simona Halep a trecut ieri de Sabine Lisicki cu 5-7, 6-3, 6-2, într-un meci încheiat aproape de miezul nopţii în România. Azi, ea joacă pentru…
Cu trei etape înaintea finalului, Steaua și-a asigurat matematic titlul de campioană. Are 10 puncte peste Petrolul, de pe poziţia a doua. Steaua a câștigat…
Comisia de competiții din cadrul AJF Arad a reprogramat meciul dintre UTA BD și Semlecana, meci la care oaspeții nu s-au prezentat invocând probleme cu…
Arădenii au făcut cunoștință în această seară cu cele 38 de echipaje care vor face spectacol în acest weekend la Raliul Aradului. Pilotul Rashid Al…
Jucătorii echipei UTA nu vor să treacă peste episodul pe care l-au trăit la Satu Mare. Cei 17 jucători care s-au deplasat la meciul cu…
Arădeanul Marius Copil a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din carieră în turul secund al Mastersului de la Madrid. Tenismenul român a pierdut…
S-a ajuns în cele din urmă și la asta… Primăria scoate clubul FC UTA SA de pe stadionul Francisc Neumann. „De mâine nu mai avem…
Gruparea de baschet feminin ICIM Arad trebuie să mai aștepte cel puțin un an pentru a câștiga al zecelea titlu de campioană din istorie. Deși…
Ultimele două rezultate ale fostului lider al ligii a treia, Național Sebiș, a creat un cutremur la nivelul băncii tehnice. După victoria de la Cugir,…
Ca să ne amintim puțin despre cum trăiam în perioada comunistă (n.r. asta pentru cei care au prins această perioadă), vă prezentăm ilustrat cum a…
Caz incredibil legat de clubul FC UTA. Cel care se erijează în afi patronul clubului, Adrian Marțian, nu vrea să-și lase echipa să evolueze în…
Jucătorii echipei FC UTA se află la Satu Mare și ar dori să evolueze astăzi, împotriva echipei locale Olimpia. De ce spunem că ar dori?…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Tarifele vamale majorate la 50%, impuse de SUA pentru importurile de oțel și aluminiu, au intrat în vigoare în această dimineață, în ceea ce este...
În Franța, utilizatorii nu vor mai avea acces la filmele pentru adulți pe trei platforme celebre: PornHub, YouPorn și RedTube. Compania mamă, Aylo, se opune...
Compozitorul basarabean Eugen Doga, în vârstă de 88 de ani, a murit azi, 3 iunie, scrie ediția din Republica Moldova a Europei Libere, care citează...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
Din 6 iunie, cinematografele românești vor găzdui proiecțiile filmului „Muzica Apusenilor”, un documentar de lung metraj liric cu un puternic mesaj ecologic. La Arad, va...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
Ca printr-un miracol, bustul rabinului Aaron Chorin a revenit din nou acasă, după o înstrăinare de trei decenii, iar comunitatea evreiască din Arad a cinstit...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
CE FAIN: TRENUL TRECE SI PRIN CARACAL CU ACEASTA OCAZIE SE POATE VIZITA SI FABRICA DE VAGOANE ARAD DE LA CARACAL CE FAIN
Da, Clubul Sportiv Baschet Arad este același cu echipa cunoscută anterior sub denumirea FCC ICIM Arad. De-a lungul timpului, echipa de baschet feminin din Arad a trecut prin mai (...)
Club sportiv baschet Arad e FCC Icim?