Condamnare în prima instanță pentru polițiștii traficanți de droguri, Flavius Cosma și Bobby Babotă
Flavius Cosma și Bobby Babotă, doi polițiști din cadrul IPJ Arad, precum și un civil, au fost ridicați de procurorii DIICOT Arad pentru trafic de…
Flavius Cosma și Bobby Babotă, doi polițiști din cadrul IPJ Arad, precum și un civil, au fost ridicați de procurorii DIICOT Arad pentru trafic de…
„Mulți mă știu… dar puțini mă cunosc”, este un citat postat cu câteva zile în urmă de Gabriela Luca, tânăra găsită împușcată la Târnova alături…
În sala mare a Consiliului Județean Arad a avut loc, ieri, o întâlnire care a pus oficial bazele unui parteneriat între Arad, Timișoara și Novi…
Atenția mi-a fost atrasă de o postare pe FB a unui articol din presa locală la care a comentat un amic de al meu, unul…
Nu știm cum arată stadioanele, nu știm nici care sunt regulile jocului, dacă este cu sancțiuni sau cartonașe galbene și roșii, dar sunt convins că…
Bogdan Ţigan nu este la prima experienţă cu o expoziţie personală peste hotare, având antecedente vernisate la Viena şi la Toulouse, în anul 2012. Însă…
În perioada 9-11 martie 2018, la S.C. VERBIȚĂ S.R.L. se deschid porțile programului RABLA 2018 pentru DACIA și RENAULT. Clienții ce își cumpără un autoturism…
La această oră, polițiștii efectuează 89 de percheziții pe raza a 23 de județe și în Municipiul București la sediile unor societăți comerciale și locuințele…
Deja pare un subiect fără sfârșit. An de an, administrația locală pare să găsească un singur mijloc de a rezolva problema alarmantă de la CET:…
Leo de la Strehaia, cel supranumit „Prințul țiganilor”, a fost reținut în această dimineață de către polițiștii arădeni. Primele informații arată că acesta a încercat…
Au trecut aproape 36 de ore de la numirea în funcția de director tehnic la UTA Arad a lui Ionuț Popa. Cel mai de succes…
Chiar dacă într-un mediu mai restrâns decât la lansarea primului volum din decembrie 2016 (la Boeme Teatru) și de data aceasta fără participarea autorului, Nelu…
Comunicat. În urma presiunilor efectuate prin mai multe mijloace asupra asociațiilor de proprietari, cu privire la semnarea contractului de prestare a serviciului de salubrizare a…
Ca să nu fiu acuzat de deformarea voită și tendențioasă a realitătii, precizez că dimnineața asta, pe la șapte și un sfert, am zărit în…
Comunicat. Luni, 5 martie începe “Curăţenia de primăvară” 2018. Acţiunea Primăriei Arad se va desfăşura până în data de 6 aprilie şi va cuprinde toate…
Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea dezbaterii publice, miercuri, 07.03.2018 de la orele 1500, în sala ”Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ, având ca temă următoarele proiecte…
Dunkirk, sau Dunkerque – în franceză, este localitatea, de pe coasta de vest a Franţei, în care armata britanică şi aliaţii ei francezi au suferit…
În 2018 explorează o nouă lume plină de culoare, arome și miresme apetisante și bucură-te de și mai multe zile lungi și relaxante la Street Food…
Modelul celor de la DRDP Timișoara (CNAIR Vest- Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere ) ar trebui luat ca și exemplu peste tot în…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat că în aceasta dimineață paznicul unei firme din apropierea bălți Ghilin a apelat serviciul 112 și a…
După o muncă asiduă, iată că Nelu Stratone a dus la bun sfârșit – cu sprijinul editurii Hyperliteratura – cel de-al doilea volum din aclamata…
Vestea morții conferențiarului universitar dr. Florin Moldovan a căzut ca un trăznet prin birourile Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Până în urmă cu…
Nu m-am putut uita la „Darkest hour” decât cu gândul la cealaltă ecranizare, din urmă cu 10 ani, al lui Thadeus O’Sullivan, cu Brendan Gleeson,…
România tremură sub un cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, emis de Agenția Națională de Meteorologie, valabil pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea,…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, în cadrul misiunii de pre-poziționare din Franța. Misiunea modulului național specializat în...
Retailerul online german Zalando a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a prelua compania rivală About You. Executivul UE a anunțat miercuri că tranzacția nu ridică...
Un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat miercuri seara în apropierea insulei Bali, provocând moartea a patru persoane. Alte 38 sunt date dispărute,...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
În plină retorică de „tăiere a cheltuielilor” promovată de Guvernul Bolojan, Primăria Arad alocă aproape 100.000 de lei, prin „spălătoarea de bani” – Centrul Municipal...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)