Condamnare în prima instanță pentru polițiștii traficanți de droguri, Flavius Cosma și Bobby Babotă

    de Special Arad | 7 martie 2018, 1:17 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Flavius Cosma și Bobby Babotă, doi polițiști din cadrul IPJ Arad, precum și un civil, au fost ridicați de procurorii DIICOT Arad pentru trafic de droguri pe 1 octombrie, anul trecut. Tribunalul Arad anunță astăzi că aceștia au fost condamnați fiecare la peste doi ani de închisoare, în prima instanță.

    În toamna anului trecut, doi dintre cei trei au fost prinși în flagrant și arestați în timp ce încercau să recolteze din cultura de cannabis, în timp ce al treilea a fost „săltat” de acasă.

    Astăzi, doi dintre inculpaţi au fost condamnați la câte o pedeapsă de doi ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 şi art. 396 alin. 10 Codul de procedură penală, anunță Tribunalul Arad.

    Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 şi art. 396 alin. 10 Codul de procedură penală, instanţa a condamnat pe unul dintre inculpaţi la doi ani de închisoare, pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc.

    De asemenea, instanţa a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

    Pe durata şi în condiţiile art. 65 Cod penal, instanţa a  interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

    În baza art. 404 alin. (4) lit. b) Cod procedură penală şi art. 399 alin. 10 Cod procedură penală, instanţa a menţinut măsura preventivă a arestului la domiciliu împotriva celor trei inculpaţi.

    Sentinţa penală de mai sus nu este definitivă, împotriva acesteia se poate formula apel în termen de 10 zile.

    Citește și Polițiștii Flavius Cosma și Bobby Babotă în arest, respectiv arest la domiciliu! Filmări de la Tribunalul Arad

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.