vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Oscar Special (12) „The Darkest Hour” nu m-a făcut să trăiesc cele mai întunecate ore ale secolului trecut

    de Ovidiu Balint | 28 februarie 2018, 7:08 PM | Film | Oscar Special | Recomandările editorilor

    5

    Nu m-am putut uita la „Darkest hour”  decât cu gândul la cealaltă ecranizare, din urmă cu 10 ani, al lui Thadeus O’Sullivan, cu Brendan Gleeson, în rolul lui Churchill, care îmi pare că avea şi un titlu mai inspirat: „Into the storm”. Dar, mi-am pus prejudecăţile pe o masă, la distanţă de mintea care încerca să-mi influenţeze părerea.

    Filmul, regizat de Joe Wright, începe ca un documentar. Bun, dar documentar. Mă introduce în nişte informaţii pe care oricum le cam ştiam, fără să mă tragă în lumea Celui de-al Doilea Război Mondial. Până şi dialogurile par să fie concepute doar pentru a furniza nişte date sau informaţii istorice. Nici măcar imaginea nu îmi creează nici o stare, până şi aceasta fiind lipsită de tensiune. Începusem să mă simt ca la un serial de televiziune preluat de National Geografic. Adică un documentar istoric, care utilizează metode artistice de prezentare a informaţiilor. E chiar o modă în acest domeniu şi sunt deja chiar foarte multe filme de succes.

    Soţia lui Churchill (interpretată de Kristin Scott Thomas) e prost pusă în pagină, deşi se ştie că a fost cel mai important susţinător al celebrului premier britanic, având chiar un rol esenţial în evoluţia evenimentelor istorice. Nici măcar Regele George al IV-lea (Ben Mendelsohn) n-ar convinge pe nimeni să stea de vorbă cu el.

    MV5BMTg1NDQ5NjAwNF5BMl5BanBnXkFtZTgwNTgzODA1NDM@. V1 SY1000 CR0014981000 AL

    Garry Oldman face un Churchill plin de ticuri verbale şi fizice, părând mai mult un bătrânel simpatic, decât un feroce lider politic, în jurul căruia se învârtea lumea anilor ’40 ai secolului trecut. Ce-i drept, Oldman încearcă un rol de compoziţie, dar pe peliculă nu mai e nimeni în afară de el şi atunci totul pare fără sens. Nici măcar gros-planurile şi prim-planurile nu conving, deşi în orice film aceste cadre sunt folosite tocmai pentru a crea sau a sublinia tensiunea, intriga, ori starea actorului. Or, Winston Churchill era un personaj plin de expresivitate şi de charismă. Apoi, mie mi s-a părut prea vioi pentru un bătrânel cu baston.  Întâlnirea dintre Churchill şi Rege este o caricatură istorică. Până şi soţia îl ia în glumă, tratându-l ca pe un beţiv drăguţ într-o dimineaţă oarecare. Asta mi s-a părut o altă greşeală penibilă, punându-l pe Goldman să îl joace pe Churchill veşnic cu un pahar de wiskey în faţă, ceea ce exagerează chiar adevărul istoric, transformând plăcerea premierului într-un viciu.

    MV5BMTUxNzA0Nzk4M15BMl5BanBnXkFtZTgwMTgzODA1NDM@. V1 SY1000 CR0014991000 AL

    Montajul lui Valerio Bonelli şi imaginea lui Bruno DeBonnel sunt excelente pentru documentarele artistice, după cum am mai spus.

    Cu alte cuvinte, filmul „Darkest hour” nu m-a făcut să trăiesc cele mai întunecate ore ale marii conflagraţii mondiale.

    Cu o muzică banală în urechi, m-am uitat la un final îmbrăcat în aceeaşi lumină cu care a început filmul, de această dată cu un Churchill la fel de plictisitor şi plin de ticuri, în acelaşi cadru al unui Parlament britanic plictisitor. Ca şi producţia al cărei regii a semnat-o Joe Wright.

    Nota autorului:

    Patru stele din şapte, doar datorită lui Garry Oldman.

    NOTE OSCAR SPECIAL lalaland

    Surse foto: IMDb

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Citesc uneori această rubrică deorece rareori mai gasesti recenzii de film în presa românească.
      Părerea mea este ca Gary Oldman a jucat foarte bine acest rol și merită o nominalizare la cel mai bun actor nu stiu daca a și primit-o, sunt de acord ca The Shape of Water nu este o capodoperă cinematografică și nu inteleg ce i-a fascinat pe critici de a primit atât de multe nominalizări.
      Au fost multe filme de calitate în 2017 care nu au primit expunerea sau recunoașterea cuvenită între ele aș vrea să le mentionez:
      Marshall
      Mudbound
      Detroit
      Good Time
      Wind River
      Dunkirk
      Ar mai fi câteva la capitolul notabile:
      It comes at night
      Okja
      The Lost City of Z
      The Foreigner
      Hangman
      I Don’t Feel at Home in This World Anymore.
      Suburbicon
      Logan Lucky
      Iar dintre cele promovate și super
      comerciale
      Murder on the Orient Express
      Bright
      Dark Tower
      Molly’s Game
      American Made
      Roman J. Israel, Esq.
      Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
      Cam astea ar fi filmele bune din 2017 în opinia mea cu mici concesii.
      Nu mentionez filmele din seria Marvel care deși au încasări uriase toate au același scenariu sunt o vaca de muls pt. marile studiouri pt. Încă o perioadă de timp pana când lumea va fi sătulă de remake-uri și filme după benzi desenate.
      Cred ca genul filmelor indie,adică independente vor căpăta o tot mai mare amploare în următorii ani și cu un mare sprijin în platforma Netflix, care cred eu va reuși în câțiva ani să aibă un cuvânt foarte important în ce se va produce la Hollywood.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.