Fostul primar al comunei Cărand, Pavel Cialma, a picat jos pe câmp și a decedat
Aflat cu un prieten pe câmp în zona Cărand, pentru a-i arăta ceva pe terenurile agricole, fostului primar al comunei, Pavel Cialma (62 de ani),…
Aflat cu un prieten pe câmp în zona Cărand, pentru a-i arăta ceva pe terenurile agricole, fostului primar al comunei, Pavel Cialma (62 de ani),…
Mi-a acordat zeci de interviuri, am scris alte zeci de articole în cei 25 de ani de când l-am cunoscut. Toate demersurile jurnalistice erau făcute…
Trebuie să ai nervii tari odată întrat în perimetrul Vămii Nădlac cu dorința de a ieși din țară. Mulți dintre românii sosiți în luna august…
Înscrisă în ultimul moment în cursa pentru cea mai importantă funcție din DNA, Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, în prezent…
Doamnelor și domnilor, am trăit să o „vedem” și pe asta. În loc să se certe, doi dintre exponenții celor mai mari partide din Arad,…
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a dat ordinul de începere a lucrărilor de burdușiri și reparații pentru Drumul Național 7, între Arad și…
Am mai spus cu alte ocazii că la Șiria se întâmplă lucruri importante. Au trecut doar câteva zile de când un grup de milionari elvețieni…
Mi s-a întâmplat să mă aflu pe stadionul „Dan Păltinișanu” la ultima victorie a echipei UTA la Timișoara. Mai bine de o oră credeam că…
Lunea viitoare va începe anul școlar 2018-2019. În acest context, îți prezentăm azi cele mai importante drepturi și obligații ale elevilor, cu accent pe cele…
Artiștii părului din Arad și-au mai pus odată priceperea în slujba binelui. „Vinovații” sunt aceiași, Corina Palage, Alex Stănescu și soția lui, Alina. A fost…
După ce pesta porcină africană a dus la sacrificarea a peste 140.000 de porci până în prezent, o nouă boală, la fel de gravă, amenință…
O superbacterie rezistentă la toate antibioticele cunoscute se răspândeşte, nedetectată, în spitalele din toată lumea, avertizează oamenii de ştiinţă din Australia, potrivit Digi24. Cercetătorii de…
Nu am intenționat câtuși de puțin să fie un titlu de tipul „click-bait” doar ca să vă determin să citiți rândurile următoare. Din contră, el…
Roger Federer şi-a demonstrat încă o dată valoarea, la turneul de la US Open, unde a reuşit un punct ireal, care a ridicat publicul în…
Toamna a venit doar din punct de vedere calendaristic. În realitate, temperaturile vor indica zilele acestea o vară veritabilă, chiar caniculară în sudul României, unde…
Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat calendarul de desfăşurare a examenului de Bacalaureat în anul şcolar 2018-2019. Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2019 începe luni,…
Poliţia olandeză a anunţat că presupusul autor al atacului cu cuţitul din gara centrală (Central Station) de la Amsterdam este un afgan în vârstă de…
Pacienții vor avea acces, de la 1 septembrie, la trei noi scheme de tratament fără interferon, arată Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ce precizează…
Stadionul UTA-Francisc Neumann. Am pus punct imediat după ce am scris numele unei arene care parcă refuză să se nască, travaliul la nașterea acestui stadion…
ULAL Arad încurajează proprietarii din condominii să continue colectarea uleiului uzat sau nefolositor din bucătărie, în orice tip de recipient, de preferabil în bidoane. Este…
Au mai rămas doar două săptămâni până la mult așteptatul festival „Arad Open Air” (pe scurt, AOA), ce va aduce în premieră în orașul nostru,…
Comunicat. Primăria municipiului Arad anunţă că în această seară va fi demarat tratamentul de combatere a ţânţarilor prin stropiri terestre. Timp de trei nopţi consecutive, …
Accident cu urmări tragice petrecut în urmă cu aproximativ o oră în satul Susani, comuna Ignești, din județul Arad. Șoferul era venit în concediu, din…
Județul Arad a fost unul din cele mai prospere din partea de Vest a României datorită funcției industriale; arhitecturii întruchipată, în cea mai mare parte,…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alpinista cehă Klara Kolouchova a murit în timpul unei ascensiuni pe Nanga Parbat, supranumit „muntele ucigaş” situat în nordul Pakistanului şi al nouălea cel mai...
O pană de curent de amploare a afectat, vineri, rețeaua națională de electricitate a Cehiei, potrivit unui anunț al operatorului de rețea CEPS, citat de...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Mulțumesc
Bună ziua, e necesar pentru că e vorba despre o lucrare publică, într-un spațiu public, care este folosit de arădeni, care se modernizează pe bani publici, nu pe (...)
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)