Mi-a acordat zeci de interviuri, am scris alte zeci de articole în cei 25 de ani de când l-am cunoscut. Toate demersurile jurnalistice erau făcute în speranţa că îşi va recăpăta proprietăţile pe care le confiscaseră autorităţile statului comunist de la familia sa. În zadar. Acum două luni, doar, îmi mărturisea că nici în ziua de astăzi nu şi-a pierdut speranţa, deşi era deja destul de bolnav.  Procesele sunt încă pe rol.

Ca o ironie a sorţii, în anul Centenarului, de pe casa părintească, cea care a găzduit, sub conducerea bunicului său Ştefan Cicio Pop, Consiliul Naţional Român, care a fost, de fapt, creierul înfăptuirii Marii Uniri dela 1918, a dispărut până şi placa memorială. Deh, era din cupru.

Aurel Birtolon a fost un om care obliga la respect, chiar dacă nu-i cunoşteai descendenţa admirabilă. În pofida deceniilor de exil, când a fost nevoit să vorbească alte limbi ale ţărilor adoptive, franceză, italiană, engleză, şi-a păstrat vorbirea şi scrierea unei limbi române impecabile, uneori marcată chiar şi de cuvinte venite din altă epocă, Aşa cum îi era şi comportamentul. De la privirea năucitor de caldă şi respectuoasă, dar şi născocitoare în acelaşi timp şi până la gesturile dirijate de maniere pierdute prin vremurile de glorie ale respectului faţă de cei care îl cunoşteau, dar mai ales faţă de cei care îşi iubeau neamul şi ţara pe care o făurise bunicul lui. Pe lângă generozitate, Aurel Birtolon cultiva şi un spirit european bazat pe respectul între naţiunile care compun comunitatea continentală. Până şi faţă de vinul pe care îl producea din viile sale purta un respect deosebit, considerându-l ca un membru de familie.

Plecarea lui Aurel Birtolon din această lume încheie trist un ciclu centenar al istoriei României. Dacă în urmă cu 100 de ani bunicul său Ştefan Cicio Pop se bătea în Parlamentul ungar pentru cauza românilor din Ardeal, astăzi autorităţile locale l-au ameninţat cu amenzi pe nepotul său pentru starea deplorabilă în care se află casa ce ar fi trebuit să găzduiască un muzeu al Unirii, iar autorităţile centrale nu ştiu nici măcar să aniverseze reuşita politică din 1918.

Ani de-a rândul, după întoarcerea în ţară în 1990, şi după redobândirea treptată a casei părinteşti (la început a primit doar o cămăruţă, în care locuiseră servitorii familiei), Aurel Birtolon organiza de unul singur, la fiecare 1 decembrie, câte o agapă la care oferea câte un pahar de vin oricărui cine îi trecea pragul, fiind curios de istoria cares-a scris între acei pereţi ai casei de pe strada care astăzi poartă numele bunicului său. La 100 de ani nu ne va mai fi gazdă. O să închinăm noi un pahar de vin în memoria lui şi-l vom ruga pe Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Slujba de înmormântare va fi oficiată miercuri, 12 septembrie 2018, ora 12:00, la Biserica greco-catolică de pe Calea Aurel Vlaicu (Zona UTA).