Arădeanca Mădălina Petrean, la Bruxelles – pentru Botezatu și… Craiova
Creaţiile designerului Cătălin Botezatu au fost apreciate şi aplaudate de elita belgiană şi de capetele încoronate
Creaţiile designerului Cătălin Botezatu au fost apreciate şi aplaudate de elita belgiană şi de capetele încoronate
Eusebiu Pistru s-a simțit bine de Ziua Națională a României. Prezent la Palatul
Mircea Badea, realizatorul emisiunii În gura presei la Antena 3, este membru în marele juriu al competiţiei New York Festivals Television & Film Awards 2015,…
Seara de vineri a adus încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că arădencele sunt
O actriță a fost condamnată la 26 de ani de închisoare de către un tribunal pakistanez anti-terorist, sub acuzarea de „acțiuni malițioase”, relatează Independent.uk Veena…
Heather Locklear, cunoscută mai ales datorită serialelor „Dinastia” și „Melrose Place”, a împlinit luna trecută 53 de ani, dar în ciuda vârstei, una dintre sex-simbolurile…
Primul documentar despre viaţa lui Kurt Cobain realizat cu ajutorul familiei artistului va fi lansat în 2015 de televiziunea HBO, potrivit unui anunţ făcut de…
O pizzerie din satul clujean Sânnicoară a pus în vânzare la preţuri promoţionale, săptămâna aceasta, după aflarea rezultatelor la prezidenţiale, pizza „Iohannis”, care are ca…
Nicoleta Luciu are nevoie de o intervenție chirurgicală la ambii ochi pentru că suferă de miopie într-o formă avansată. Fosta vedetă Playboy și ProTV a…
Celebra locuinţă care a aparţinut clanului Corleone în filmul „Naşul / The Godfather”, regizat de Francis Ford Coppola şi lansat în 1972, a fost scoasă…
Ceea ce destui arădeni vorbeau pe șoptite – unii siguri pe ei, alții doar bănuitori – pare a se oficiliaza în aceste zile. Este vorba despre…
Actrița și cântăreața americană Brittany Murphy, cunoscută pentru rolurile din filmele „Liceenele din Beverly Hills/ Clueless”, „Sin City” și „8 Mile”, a murit la vârsta…
Ca în fiecare an, Angels Organization a reunit cei mai talentați artiști în materie de design vestimentar din județele vestice ale țării, la Festivalul Tinerilor Designeri…
Finala Festivalului Tinerilor Designeri din Vestul României va alinia cei mai talentați artiști în materie de
Eleganța și rafinamentul, în adevăratul sens al cuvântului, au fost reprezentate ieri seara la ceremonia de premiere a firmelor arădene, „Topul Firmelor”, printr-o paradă a modei feminine,…
Bud Spencer (nume real: Carlo Pedersoli), mai cunoscut publicului român sub numele de „Piedone” împlinește astăzi, 31 octombrie, 85 de ani. Actorul, un fost înotător…
Leslie Hawke, mama celebrului actor Etan Hawke, a fost Fred Astaire, iar Maria Gheorghiu, Marlyn Monroe la „Halloween Charity Ball” ce a avut loc aseară la…
Hello Kitty, pisicuţa japoneză albă cu fundă roz în păr, un simbol al ideii de „kawai” sau „drăguţ” în limba japoneză, împlineşte, pe 1 noiembrie,…
Aflați undercover într-un restaurant cu nume de dac, în Arad, nu ne-am mirat deloc să-l vedem pe cetățeanul român de origine maghiară Levente Bognar, viceprimarul municipiului, cu…
Acuma… ne cerem scuze oficial că nu suntem la zi cu subiectele despre viitorul președinte al Americii, Justin Bieber. Faza următoare, prezentată mai jos, s-a…
Make-up artista Andreea Bilă a mai apărut acum trei luni într-un articol pe Special Arad. Atunci, a câștigat locul 2 la un concurs internațional de…
Baietii din trupa One Direction sunt cei mai bogati cinci cantareti din Marea Britanie. Aproape 100 de milioane de euro au strans Harry Styles si colegii…
Vineri, 17 octombrie, la Oradea s-a desfășurat unul dintre cele mai mari concursuri de frumusețe
Inna a fost dată în judecată pentru plagiat de artistul spaniol Robert Ramirez. Acesta susţine că piesa „Club Rocker”, lansată de cântăreaţă în anul 2011,…

Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Arad îi invită pe arădeni să se alăture evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Ambulanței Române, sărbătorită marți, 28 iulie 2026....
Deblocarea celor peste 7.600 de posturi vacante din sistemul sanitar rămâne, deocamdată, în așteptare. În ședința de Guvern de astăzi a fost aprobat doar un...
Negocierile pentru noua lege a salarizării au rămas blocate după discuțiile de la Palatul Cotroceni, unde partidele nu au reușit să ajungă la un acord...

Chiar dacă Turnul de Apă din Arad nu are prea multă treabă cu cel din Timișoara, mai precis cu cel din cartierul Iosefin de acolo,...
N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...
Imaginează-ți că nu există ecrane. Că nu te uiți la meciuri pe ele în plină noapte, încercând să nu adormi. Că te duci la stadion,...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Nu putem construi un viitor bazat pe aceleași mecanisme care au frânat dezvoltarea țării timp de decenii. Deblocarea situației actuale trebuie să înceapă cu schimbarea...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă ca un partid fără nicio responsabilitate...
Zona Pârneava–Boul Roșu se transformă vara de zici că este o suburbie de la marginea Parisului, unde poliția nu mai intră deloc. Paranghelii până la...

Context: În mediul online s-a iscat, în ultimele zile, o dezbatere legată de Turnul de Apă din Arad (care nu mai este deschis vizitatorilor), după ce...
Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...

Shein traversează unul dintre cele mai dificile momente din evoluția sa globală, chiar înainte de mult‑așteptata listare la Bursa din Hong Kong. Compania a raportat...
Spania trăiește unul dintre cele mai negre episoade din istoria recentă, după ce incendiile de vegetație au transformat regiuni întregi într-un peisaj apocaliptic. De cinci...
Președintele Volodimir Zelenski avertizează că Rusia se pregătește să primească aproximativ 30.000 de militari nord-coreeni, pregătirile fiind în desfășurare încă din luna iunie în regiunea...

Waze – aplicație deținută de Google – accelerează implementarea unei funcții mult așteptate: afișarea semafoarelor direct pe hartă, oferind șoferilor un plus de vizibilitate atunci...
Ford Motor se confruntă cu o nouă problemă de siguranță în Statele Unite, după ce autoritățile americane au identificat un risc major de incendiu la...
Industria auto din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Sectorul pierde, în medie, aproximativ 1.200 de angajați pe lună, iar...

Google a fost amendată de Comisia Europeană cu 890 de milioane de euro (aproximativ 1 miliard de dolari) pentru încălcarea Regulamentului privind piețele digitale (DMA),...
OpenAI recunoaște un incident fără precedent: modele autonome de inteligență artificială ale companiei au evadat din mediul de testare și au compromis infrastructura Hugging Face...
OpenAI a anunțat într-o postare de blog că a suspendat temporar accesul intern la unul dintre modelele sale experimentale, GPT-5.6 Sol, după ce acesta a...

Entuziasmul cinefililor bucureșteni pentru „Odiseea”, noul film epic al lui Christopher Nolan, a fost serios zdruncinat vineri, după ce proiectorul sălii IMAX de la Cinema...
Publicul arădean a avut ocazia de a viziona, miercuri seara, la Cinema Arta, cele două producții realizate la cea de-a treia ediție a atelierelor de...
Participanții atelierelor de cinema organizate în cadrul Festivalului Underground 2026 își vor prezenta filmele în premieră miercuri, de la ora 19:00, la Cinema Arta. Publicul...

Compozitorul arădean de muzică electronică mutat la Viena, Those Black Wires, a lansat recent un nou album, „After Dark”, care poate fi ascultat aici, iar...
Joi, 13 august, începând cu ora 20:00, KF va găzdui un nou eveniment dedicat iubitorilor de hip-hop. Sub numele generic ARAP, concertul va reuni pe...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...

Universul Marvel se pregătește pentru o nouă etapă spectaculoasă, după ce studioul a dezvăluit la Comic‑Con San Diego că Ryan Gosling va interpreta celebrul anti‑erou...
Marvel a lansat luni seara primul trailer complet pentru „Avengers: Doomsday”, un material exploziv în care X‑Men și Captain America apar alături de restul supereroilor...
Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

După luni de speculații și confirmări discrete, actrița Zendaya și actorul Tom Holland (cunoscuți pentru rolurile din „Spider-Man” și „The Odyssey”) se pregătesc să marcheze...
Vivienne Marcheline Jolie‑Pitt (18 ani), fiica lui Brad Pitt și Angelina Jolie, a depus o petiție la Tribunalul Superior din Los Angeles pentru a elimina...
Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant în timp...
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au surprins un tânăr de 28 de ani, din Șimand, în timp ce descărca ilegal deșeuri...
O tânără în vârstă de 26 de ani a fost trimisă în judecată, fiind acuzată că a deținut – la adresa acesteia de domiciliu din...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)