Un fost șef al secției penale de la Tribunalul Arad s-a cerut și o să fie președinte al Judecătoriei Gurahonț
Știri Arad. Încurcate sunt căile domnului… Florentin Vlad, judecător, fost șef al secției penale din cadrul…
Știri Arad. Încurcate sunt căile domnului… Florentin Vlad, judecător, fost șef al secției penale din cadrul…
Știri Arad. Festivalul folcloric „Ioan T. Florea”, organizat de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, în colaborare cu Primăria Comunei Covăsînţ, a ajuns…
Știri Arad. Conducătorul autoturismului marca Mercedes (producător german), înmatriculat în Arad, circula din direcția de mers sens giratoriu Grădiște către cartierul Grădiște, pe Calea Zimandului,…
Știri Arad. Judecătorul arădean Ștefan Lucaciuc este noul purtător de cuvânt al Consiliului Suerior al Magistraturii.
Pe data de 24 mai 2004, în comuna buzoiană Mihăileşti a avut loc o explozie puternică la un tir încărcat cu azotat de amoniu, în…
„Caravana Marii Uniri”, iniţiată şi condusă de dr. Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean, a poposit marţi, 23 mai, la Căminul Cultural din oraşul Curtici….
În data de 23 mai 2017, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, domnul președinte Gheorghe Seculici a primit vizita Excelenței Sale, domnul…
De trei luni, revista „Altfel” apare și la Arad. Sub sloganul „arădenii citesc altfel”, revista de lifestyle și fashion, distribuită gratuit în puncte strategice ale orașului,…
Știri Arad. De foarte multe ori iubirea face victime, cu atât mai mult când amorezii sunt niște adolescenți plini de hormoni. Un elev de clasa…
Știri Arad. Primăria Municipiului Arad informează că în perioada 22 – 26 mai, echipe de lucrători din cadrul sectorului canal al Companiei de Apă Arad…
Știri Arad. Primăria Municipiului Arad informează că începând de azi, 23 mai 2017, intersecția străzilor Abatorului cu Ion Rațiu (Pădurii) este semaforizată. Proiectul în valoare…
Comunicat Compania de Apă. În cadrul Proiectului Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad, cofinanţat din Fondul de…
Sărbătoarea Vecinilor, eveniment marcat în mai multe țări europene, în fiecare an, la sfârșitul lunii mai, va fi organizată din nou și la Arad, fiind…
(P). Un camion plin cu gresie și faianță a oprit ieri în fața magazinului din curtea fostului Vin-Alcool, pe Calea Timișorii. Acum e plin cu…
Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române atenționează că astăzi, 23 mai, până în jurul orei 14:00, se vor asfalta benzile unu şi de urgenţă pe autostrada…
Știri Arad. Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale desfășurată în zona de competență, 14 cetăţeni din…
Știri Arad. O angajată a Regiei Autonome Zona
Știri Arad. Primăria Municipiului Arad informează că au început lucrările de reparații pe strada Mihai Eminescu. Este vorba de tronsonul cuprins între Spitalul TBC și…
Știri Arad. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Nădlac, Curtici şi Borş au depistat cinci bărbaţi pe numele cărora erau emise mandate…
Știri Arad. Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o femeie, cetățean român, care a încercat să iasă ilegal din ţară folosindu-se de un document de identitate…
Știri Arad. Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au depistat în zona de competenţă doi cetăţeni români care transportau…
Știri Arad. La data de 20 mai a.c., polițiștii postului de poliție Săvârșin au depistat în trafic, un bărbat care conducea un autovehicul sub influența…
Știri Arad. Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un bărbat pentru săvîrșirea mai multor infracțiuni pe raza municipiului. Polițiștii au depistat în trafic, la sfârșitul…
Știri Arad. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează o femeie pentru furt calificat. Polițiștii au depistat în flagrant delict, la sfârșitul săptămânii trecute, o femeie de…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Rafal Trzaskowski, primarul Varşoviei și candidatul formaţiunii liberale de guvernământ a premierului polonez Donald Tusk, a câştigat duminică, 18 mai, primul tur al alegerilor prezidenţiale...
Joe Biden, fostul președinte al Statelor Unite, a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer de prostată, a anunțat, duminică, 18 mai, biroul său....
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Filmul „Emilia Perez“ (r. Jacques Audiard) câștigător a numeroase premii și nominalizări la festivalurile internaționale, printre care două premii Oscar și două premii Cannes, va...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Filmul „Joy“ (r. David O. Russell), insiprat din viața unei femei de afaceri din America, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul îi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Subcarpați, Coma, Kaleo, Silver...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
Aradul se pregătește să vibreze în ritmuri internaționale! De astăzi, 9 mai, începând cu ora 19:00, Parcul Mihai Eminescu găzduiește World Music Festival, un eveniment...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Diferența uriașă în doar trei ore. Imediat după 21, se autoproclama câștigător al alegerilor și promitea , a câtă oară, cooptarea lui Georgescu Pinocchio la conducerea țării. Iar (...)
Cum a rămas cu rușii ? Când atacă ? Sau acum că USR și-a luat țara înapoi și am devenit "pro-europeni" / colonia Franței, suntem "salvați" ?
Ți-a spus că își ia un consultant fizician? Daca câștigă duetul Scrantitul+Golanul urmau vremuri ușoare🤣