Viața e ca un joc de poker… Nu este ideea mea. Este un aforism celebru, unul de care ne aducem aminte de fiecare dată când luăm câte o palmă tocmai de la viață. Viața e ca un joc în care poți pierde chiar și cu cele mai bune cărți dacă nu știi cum să le joci…

Urmează o poveste tristă, o poveste a unui copil care… nu a fost cuminte. Iar pedeapsa îl va marca pentru totdeauna. Vorbim aici despre Florin Vizitiu, un adolescent de 19 ani care avea un vis: acela de a ajunge la Olimpiada de la Rio de Janeiro din 2016. În 2013 a fost declarat cel mai bun sportiv al Aradului.

Anul trecut a cucerit trei medalii la Europenele de juniori. A fost campion naţional de seniori la categoria sa şi ocupant al locului 6 la întrecerea continentală a seniorilor. Acum, în 2015, urma să vină încununarea eforturilor sale, a miilor de ore de la antrenamente, a tonelor ridicate alături de antrenorul său, fostul medaliat european și mondial Adrian Jigău. Era pe val… dar ce e val, ca valul trece – încă un citat care nu îmi aparține dar care se potrivește perfect în narațiune…

A fost nevoie de o alegere, cea mai proastă alegere din cariera lui. În urmă cu câteva săptămâni, Florin, împreună cu colegul său Adrian Linguraru, s-au dopat cu stanozolol. La un control de rutină, ambii au fost depistați pozitiv și verdictul Federației Internaționale de Haltere (IWL) a fost crunt: 4 ani de suspendare. Conform regulamentului Comitetului Olimpic din România, ambii sportivi sunt suspendați pe viață din circuitul olimpic.

De ce au ales calea aceasta? Cine le-a administrat substanța? Ce a fost în mintea lor? Sunt întrebări la care doar ei pot răspunde. Probabil din goana lor după succes. Mulți spun că în ziua de azi nu mai poți performa în sport „pe curat”. Avem atâtea cazuri. Acum îmi vin în minte doar Ben Johnson, Lance Armstrong, Floyd Landis, Albert Contador, Adrian Mutu sau Diego Maradona. Toți aceștia au greșit. Ben, Lance și Floyd a părăsit lumea sportului pe ușa din dos. Pentru ultimii trei pedepsele au fost mai mici și au avut parte de o a doua șansă. Apoi chiar de a treia în cazul lui Mutu. Nefiind atât de cunoscuți, arădenii Vizitiu și Linguraru au primit pedeapsa maximă…

Patru ani în acest sport este enorm. Este ca o sinucidere. Florin a murit din punct de vedere sportiv. Visul olimpic al campionului arădean s-a frânt definitiv. Este destinul unui copil care toată viața a ridicat haltera. A unui copil care provine dintr-o familie numeroasă, cu șapte frați, cu mama care muncește din greu ca să-i întrețină și cu el devenit cap de familie prin banii care îi câștiga luptându-se cu kilogramele.

Un deceniu de antrenamente, de competiții, de succese s-a dus pe apa sâmbetei. O clipă nefericită l-a lăsat pe antrenorul Adrian Jigău fără munca lui de mai bine de zece ani. Speranțele într-o prezență la Olimpiadă s-au transformat într-un coșmar.

Florin Vizitiu trebuie să se reorienteze. Este nevoit să își caute un rost. Copilul care toată viața a ridicat haltera se vede acum în ipostaza de a schimba macazul. Să se angajeze, să câștige bani ca să își poată susține numeroasa familie. Va fi greu pentru că a riscat totul pentru sport: copilărie, școală, tot… Acum trebuie să se reinventeze, iar acest lucru o poate face doar el, sprijinit de cei din jurul său. Pentru el viața abia acum începe!

Din păcate este povestea a încă unui pariu pierdut pentru sportul arădean. O lecție de viață dură și tristă…

PS: Acum mai că-l înțelegem și pe antrenorul Adrian Jigău care, interpelat telefonic de noi în urmă cu câteva săptămâni, ne spunea sec „nu știu nimic despre un astfel de caz”. A aflat între timp și chiar a dat declarații în acest sens la alte site-uri. A fost o lovitură dură și pentru el, sau mai ales pentru el… Munca lui s-a dus de râpă. Pentru că, nu-i așa?, viața este ca un joc de cărți…