„Cu un ochi pe Moise”. Lucrările stagnează, iar termenul de execuție se apropie vertiginos





Din nefericire, articolul de azi din seria „Cu un ochi pe Moise”, nu aduce nimic nou în ceea ce privește lucrările la șantierul de pe terenul de sport. Lucrurile au rămas la fel ca săptămâna trecută, nefiind notabilă nici o intervenție.
Putem menționa că nici vremea nu a fost una care să le permită muncitorilor să facă mare lucru, însă acum lasă impresia că l-au abandonat. Termenul este puțin forțat, dar având în vedere cât mai este de lucru, temerile noastre au toate șansele să se adeverească. Mai exact neterminarea lucrării, în condițiile în care se vorbea de finalizarea ei înainte de termen cu aproximativ două luni. A spus-o și șeful de șantier, dar și politicienii care au tras „o fugă” până acolo, cât să țină o conferință de presă sau „un rond”.
Astfel, nu ne rămâne decât să așternem aici ce a mai rămas de făcut în aceste două săptămâni până la inaugurare: montare bănci de rezervă, coșuri de gunoi, bănci de odihnă, sistem wi-fi, cișmea de apă și o toaletă automată cu autospălare profesională. Asta pe lângă însămânțarea spațiilor verzi și trasarea terenurilor.
Însă nici atunci nu va fi gata, deoarece mai este nevoie de montarea coșurilor de baschet și aducerea porților de fotbal/handbal, sarcină ce le cade celor de la Recons.
Rămâne de văzut dacă se va reuși respectarea termenului de execuție.
Pe săptămâna viitoare!
Celelalte articole asociate:
„Cu un ochi pe Moise”. Cum evoluează lucrările în săptămâna doi
„Cu un ochi pe Moise”. Șeful de șantier: „Eu zic că în două luni vă invit la inaugurare”
„Cu un ochi pe Moise”. Rămâne cum s-a stabilit pentru săptămâna patru
„Cu un ochi pe Moise”. Ce s-a mai făcut, ce mai este de făcut
„Cu un ochi pe Moise” intră în vacanță. Ce ne spune șeful de șantier
„Cu un ochi pe Moise”. Mai sunt trei săptămâni până la predarea lucrării
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)