„Cu un ochi pe Moise”. Șeful de șantier: „Eu zic că în două luni vă invit la inaugurare”

    de Mihai Todoca | 13 mai 2022, 12:06 PM | Știri Arad | Topic special

    1

    La fel de mult ne dorim să scriem „de bine”, pe atât cât de multe sunt problemele acestui oraș

    Am ajuns în săptămâna trei de când am început – să-i spunem campania – „Cu un ochi pe Moise” , iar lucrările par să se miște într-un ritm alert susținut. Învățați să „nu spunem hop, până nu sărim gardul”, nu am știut mai exact ce vom găsi pe șantierul de la Moise, dar se pare că echipele de muncitori din Târgu Mureș chiar au de gând să muncească (poate învață și ai noștri câte ceva).

    Nu dorim să exprimăm laude gratuite, dar nu putem să nu observăm totuși că zicala „dacă se vrea, se poate”și-a găsit sălașul pe șantierul de la Moise. Pentru că nu suntem ingineri de profesie, noi putem face doar poze care să documenteze evoluția lucrărilor, iar acestea se văd. Pentru restul detaliilor tehnice, am decis să intrăm pe șantier și să vorbim cu șefu de șantier care știe ce se întâmplă zi de zi.

    Înainte de a-l lăsa pe inginerul Petrișor Coman de la Atlas Sport să ne spună despre șantier și lucrări, facem o paranteză și notăm câteva aspecte pe care le-am observat în „Săptămâna 2”, reiterându-le pentru aducere aminte:

    „Astfel, de la Primărie până la podul Decebal, pe mal, există un SINGUR coș de gunoi. Știm că acestea existau în trecut și am dori să le vedem montate înapoi.

    Apoi, scările care coboară către baza sportivă, deși în trecut erau din marmură, acum sunt făcute din „țement” și arată execrabil. Asta e, „atât s-a putut” vorba aia, nu credem că se mai poate interveni, însă dorim ca lucrarea să fie dusă până la capăt, să se curețe molozul rămas și dacă tot e făcută o potecă de bicicliști, să se intervină și să se facă și o rampă.”

    La o săptămână distanță, observăm că aceste chestiuni au fost rezolvate deja sau sunt în curs de rezolvare. Mai exact, coșurile de gunoi au fost amplasate, iar scările erau în proces de înfrumusețare chiar în momentul în care am trecut noi pe aceeași rută pe care am luat-o. Aprecierile sincere merg către Primărie și ne dorim să ne dea motive zilnice pentru a face acest lucru, pentru că la fel de mult ne dorim să scriem „de bine”, pe atât cât de multe sunt problemele acestui oraș.

    Mergem mai departe și scuipăm în sân de deochi, sperând ca așteptările șefului de șantier de la Moise să se fructifice. La ce ne referim, mai jos:

    „Termenul de execuție, da, e de șase luni de zile, începând cu datade 13 aprilie, dar cu siguranță nu ne vom întinde pe cele șase luni de zile. Vom termina mai repede, dar în funcție și de timp. Noi , din puct de vedere al execuției nu am întâmpinat probleme, a durat un pic până am identificat unele cabluri de curent care au fost prin pământ și conductele de termoficare, ca să nu le atingem și să nu le ocolim, în rest nu am avut probleme. Am primit bine amplasamentul. Recons a venit și și-a luat ce a a vut de luat de pe teren, coșurile vechi, porțile și ce-a mai fost, lăsând amplasemntul liber de orice sarcină. În Arad nu am mai avut lucrări, dar am avut în județ la Mândruloc și Horia, două terenuri de sport, finalizate anul trecut. 

    Noi lucrăm cu echipele noastre locale de la Târgu Mureș și pe partea de utilaje avem un subantreprenor de la care le-am închiriat. În rest, mâna de lucru și tot o facem prin forțe proprii, două echipe de patru oameni plus utilajele. 

    De săptămâna viitoare vom ajunge la partea turnării plăcilor de beton. Azi vom finaliza trasamentele, totul este pregătit pentru ca luni să trecem la turnare. Din punct de vedere al execuției va fi o infrastructură de balast de 30 de cm, peste care vom turna o placă de beton de  cm și vom veni cu un tartan special pentru terenurile de sport. Avem tartan 2S Conica Conipur cu o grosime de 13 mm. Două terenuri vor fi de baschet, și două terenuri de handabal pe care va fi și marcajul pentru volei.

    Avem câteva spații (verzi) în zone de recreere, în spate unde vom însămânța gazon și am primit solicitare de la Primărie să punem trifoi, că ar merge foarte bine, așa ne-au recomandat. Dar acum nu e perioada optimă, probabil la toamnă. Vor fi și bănci de rezervă, coșuri de gunoi, , bănci de odihnă, sistem wi-fi, stâlpi de iluminat ambiental (montați deja). Avem de montat și cișmea pentru apă și o toaletă automată cu autospălare profesională. 

    Din păcate nu avem plantare de arbuști că nu prea sunt zone. Vom avea o mică parcare pentru situații de urgență, dacă se întâmplă ceva să poată intra ambulanța și o rampă pentru persoanele cu dizabilități. În ceea ce privește gardul, toată împrejmuirea va fi refăcută, pe o parte am și început deja, cel dinspre Hotel Parc din temelii pentru că a fost foarte deteriorat. Revenind la arbuști, noi nu avem plantare de arbuști doar însămânțare de gazon, cei de la spații verzi, în funcție de locurile care au… eu nu am vrut să tai decât ce m-a încurcat la pistă, nu m-am apucat să tai tot.

    Pe viitor, sperăm să nu întâmpinăm probleme deoarece neprevăzute sunt. În alte județe, nu dau nume, când executam lucrarea în forță ba nu mai erau bani, ba nu mai sunt fonduri, ba guvernul, ba consiliul local nu aprobă și altele de genul. Aici m-a asigurat beneficiarul că nu vom avea probleme de genul ăsta, chiar dacă prețurile „sar” de la o zi alta, există buget aprobat și în urma autorizării de la Guvern ne vom încadra în parametri.

    Eu zic că în două luni vă invit la inaugurare”.

    Pe săptămâna viitoare!

    Erată: În articolul precedent, am notat că „Nu mai puțin de 12 plopi au fost tăiați. Așteptăm cel puțin atâția copaci puși în locul lor”.  În fapt, plopii erau pe terenul de la Hotel Parc, firma care execută lucrarea la Moise neintervenind în tăierea lor. Regretăm eroarea făcută.

    Citește și Săptămâna 1: „Cu un ochi pe Moise”. Ei au început lucrările, noi vom documenta săptămânal progresul sau stagnarea lor

    Citește și Săptămâna 2: „Cu un ochi pe Moise”. Cum evoluează lucrările în săptămâna doi

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.