Johnson & Johnson va începe în iulie să testeze pe oameni un vaccin antiCOVID-19





Johnson & Johnson a anunțat miercuri că va devansa cu două luni începerea testelor clinice pe oameni ale potențialului vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de companie, urmând ca studiile să înceapă în a doua jumătate a lunii iulie, relatează Reuters, citat de HotNews.
Compania a semnat deja acorduri cu guvernul Statelor Unite pentru dezvoltarea capacității necesare pentru a produce peste 1 miliard de doze a vaccinului până în 2021, înainte de a exista dovezi că acesta va funcționa.
Studiul J&J va presupune testarea vaccinului pe 1.045 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, precum și a celor trecuți de 65 de ani, pentru a evalua siguranța vaccinului și răspunsul sistemului imunitar.
Testele vor avea loc în Statele Unite și Belgia iar un reprezentant al companiei a anunțat că „pe baza datelor preclinice pe care le avem până acum și a interacțiunilor cu autoritățile de reglementare, am reușit să accelerăm dezvoltarea pentru faza clinică”.
Compania se află în discuții cu Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA pentru a decala și testele în stadiu avansat pe scară mai largă, în funcție de rezultatele studiilor inițiale.
În prezent există în jur de 10 vaccinuri antiCOVID-19 aflate în faza de testare pe subiecți umani.
Sursa: hotnews.ro
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==