Trupa AC/DC a început turneul european fără solistul Brian Johnson. Spectatorii l-au văzut în premieră printre membrii formaţiei pe AXL Rose
Trupa AC/DC a făcut spectacol la primul sau concert din turneul european programat în acest an, arată B1 TV. La show-ul trupei rock de la Lisabona au asistat 60.000 de spectatori, care l-au putut vedea în premieră printre membrii formaţiei pe AXL Rose, cel care l-a înlocuit pe solistul Brian Johnson, nevoit să se retragă din cauza unor probleme de auz.
AC/DC și-a început turneul european la Lisabona, avându-l ca solist pe Axl Rose de la Guns N ‘Roses. Aproximativ 60.000 de oameni au asistat la primul concert al trupei rock, din cele 12 programate în Europa.
AC/DC susține aceste concerte fără solistul Brian Johnson, cel care s-a retras din cauza unor probleme de auz. Johnson a fost avertizat de medici încă de acum doua luni că riscă să rămână surd dacă va continua să urce pe scenă, forțând grupul să amâne o serie de concerte în Statele Unite ale Americii. În aceste condiții, locul lui Johnson pe scenă a fost luat de AXL Rose. Mulţi dintre fanii AC/DC nu au fost însă de acord cu înlocuirea făcută şi au cerut să li se returneze banii plătiţi pe bilete la concertul de la Lisabona.
Trupa rock a trebuit să se despartă şi de bateristul Phil Rudd, condamnat în Noua Zeelandă pentru amenințări cu moartea și posesie de droguri.
Comentariile portalului
D-mnul Valer,au subordonat politic prin punere în functii în Institutiile de Control ale Statului de oameni slab pregātiti,obedienti,santajabili,cupārātori de diplome(ex Min Interne, (...)
Prima imagine este cu Domnul Riviș-Tipei junior chiar la începuturi după ce a ajuns consilier. Iar poza aceea de la Bruxelles cu soborul de preoți, oare ce ilustrează?
Nu mă flatați, mai sunt și alții. Chiar aici la Special...dar nu numai. E drept, prin alte părți mai așa, printre rânduri...