Vremea ironiilor, a vorbelor de șagă a trecut.

Situația este dramatică, riscând să degenereze din grotesc în penibil.

Dacă nu se va face ceva, nu se vor lua măsuri demne de importanța chestiunii în discuție, cei care vin după noi vor avea dreptul să spună că ne-am meritat soarta, ne-am făcut-o cu mâna noastră.

Este vorba despre cererea Ministerului Culturii ca, după aproape zece ani – primul termen de amplasare a monumentului a fost 2009! – de tergiversare, corupție și bătaie de joc, Consiliul Local arădean să voteze amplasarea monumentului lui Florin Codre în Piața Catedralei Vechi, mai precis în piața care de când ne știm a fost piața mare a orașului.

Nu discutăm aici despre monument în sine, am facut-o cu vârf și îndesat (Vă place, nu vă place, Monumentul Marii Uniri va fi pe lac în 2017… pentru că așa vrea corifeul Falcă, normal!), fiind cam singurii din presa arădeană care ne-am ocupat de problemă pe măsura importanței și semnificației sale.

Observăm doar în treacăt că obeliscul împletit de 25 de metri, dacă există undeva, pentru că nu l-a văzut nimeni până acum, reprezintă o concepție depășită despre arta monumentală, o copie lipsită de har a Coloanei fără sfârșit a marelui Constantin Brâncuși.

Dar chiar și așa, chiar dacă se acceptă că este ceva maiestuos și impresionant – nu este! – locul său n-are cum să fie într-un scuar de secol XIX, o piață înconjurată de clădiri în stil neoclasic, nici una mai înaltă de zece metri, sau neobaroc – așa cum este Catedrala Veche, singura clădire care o concurează la înălțime – și care, dincolo de asta nu oferă spațiul necesar perspectivei de care are nevoie un obelisc atât de înalt.

Ajunge să ne uităm la amplasarea genialului model în Târgu Jiu, sau la imitațiile recunoscute ale lui Santiago Calatrava, arhitectul și sculptorul spaniol devenit celebru prin lucrările sale legate de Olimpiada de la Barcelona.

Coloana de 136 de metri despre care spune deschis că este un omagiu adus lui Brâncuși este așezată în Madrid într-un spațiu postmodern, iar obeliscul din Haifa într-unul care îl valorifică prin perspectivă.

Cu alte cuvinte, nu vom găsi nicăieri în lume o axă verticală abstractă așazată într-un spațiu tradițional, pentru că, să cităm un personaj celebru: dă ca dracu!

Iar amplasarea unui astfel de obiect în oraș nu este doar problema primarului atotputernic și cu atât mai puțin a Consiliului subordonat total voinței sale, este chiar problema locuitorilor săi, a celor care vor trăi în preajma ororii, încercând să explice copiilor și nepoților de ce n-au ridicat vocea atunci când trebuia s-o facă.

Și trebuia de mult pentru că orașul a fost împânzit în cei 25 de ani și ceva trecuți de la debarcarea prin exterminare a lui Ceaușescu de adevărate bătăi de joc sub pretenția de artă sculpturală.

Citește și: Monumentul Marii Uniri, în fața Primăriei? Revin în discuție toate variantele bune și proaste, iar Falcă așteaptă după Ministerul Culturii…

Ajunge să ne gândim la „orangutanul în redingotă”, cum a denumit istoricul si criticul de artă Horia Medeleanu „monumentul” care își bate joc de memoria lui Vasile Goldiș între liniile de tramvai sau obeliscul de cimitir sărac din mijlocul scuarului din fața Primăriei.

Cine dorește însă un exemplu de palmă aplicată direct pe față culturii române poate admira bustul de pe soclul pavat cu gresie a lui Eminescu din fața clădirii centrale a Poliției arădene.

Să trecem așadar dincolo de calitatea artistică mai mult decât discutabilă a concepției lui Codrea, să revenim la spinoasa chestiune a amplasării.

După ce am stabilit că n-are cum să fie amplasat într-un spațiu clasic, să vedem cum s-a ajuns aici.

Sculptorul ar fi dorit inițial instalarea coloanei împletite în mijlocul pieței Podgoria, ideea fiind problematică oricum, dar devenită irealizabilă datorită amplasării Catedralei Noi acolo. S-a optat atunci pentru varianta„peste lac”, nu neapărat o idee de aruncat, având în vedere și amenajările ulterioare care se puteau face acolo, nemaivorbind de oportunitatea extinderii pe terenul fostei fabrici Tricoul Roșu, devenit liber și de vânzare între timp.

De altfel în 2014 Consiliul Local a ajuns la o hotărâre privind executarea unui studiu de fezabilitate pentru amplasamentul cel nou (ne întrebăm aici dacă s-a realizat acel studiu, cine l-a făcut și cu cât a fost plătit?), până nu demult ideea părând bătută-n cuie, având acceptul atât al asociației pentru monument, cât și al Ministerului Culturii, nemaivorbind de autor, cel care cu jumătate de gură a acceptat și el ideea.

De ce s-a schimbat modificarea nu știm, avem însă bănuieli destul de urât mirositoare.

De fapt, luat la amănunt, nimeni dintre cei implicați în aceasta afacere tenebroasă nu și-a făcut datoria, aruncând oul fierbinte unul de la altul, iar în final peste gardul bunului simț.

Asociația care a venit cu inițiativa și care trebuia să fie forul ultim în toate deciziile s-a făcut preș în fața Ministerului Culturii, cei de la minister, așa cum era de așteptat, și-au facut micile jocuri de impostori șmecheri, iar în final Primăria, cea care, văzând că lucrurile se îndreaptă spre hazna, s-a așezat în postura idiotului care așteapta să-i cadă în gură para mălăiață. Pe de o parte.

Pe de alta, cu nimic mai calificată și hotărâtă, dedicată, s-a făcut de ani de zile că plouă, permițând celor implicați să împingă chestiunea în situația de acum care pare fără ieșire.

De fapt, impostura si iresponsabilitatea la toate nivelurile se relevă tocmai acum, când 1 Decembrie 2018 bate la ușă, iar pilații se spală pe mâini, acceptând cele mai scabroase soluții, mizând pe lipsa de reacție a populației oricum plictisite și scârbite de incompetența lor vinovată.

De fapt aici este sau nu este soluția!

Dacă opinia publică rămâne pasivă, nu mai e nimic de făcut, dacă însă realizează răul care e pe cale de a se înfăptui și le interzice hoților și impostorilor să-și bată joc până și de simbolurile în numele cărora se pun în fruntea sa, atunci poate vom mai apuca să zărim luminița de la capătul tunelului.

Iar cu privire la locul unde ar putea fi amplasat acest monument – în fond, până acum, au fost cheltuite cel puțin cinci milioane de euro! – sunt soluții destule care pot împăca și capra și varza.

Dar despre asta vom scrie joi!

Ilustrațiile din galeria articolului prezintă creațiile monumentale considerate cele mai originale din ultima vreme. De remarcat printre ele și monumentul din Onești dedicat lui Eminescu, opera unui sculptor amator, de altfel contestat de cei ca Domnul Codre, Eremia Costel Grigorescu.

Este singura creație din România intrată în acest top de 25 realizat în 2014 și care a fost mult citat atunci înclusiv în presa românească.

Fotografiile din text prezintă amplasamentul Coloanei brâncușiene si replicile spaniolului Calatrava din Madrid, respectiv Haifa, Israel.

Imaginea introductivă, prin repetiție, ilustrează originalitatea spectaculoasă a monumentului din Onești.

Galerie foto: