„Ex-East”, deci exist! Pornind din acest joc de cuvinte, Fundația Art Encounters prezintă, începând de astăzi, 5 februarie, în spațiul expozițional „Espace Niemeyer” din capitala Franței, o expoziție de artă modernă și contemporană care își propune crearea unui pod peste istorii, generații și geografii. De la Constantin Brâncuși la Geta Brătescu, de la Tristan Tzara la Adrian Ghenie, de la Victor Brauner la Ana Lupaș, o serie de lucrări iconice sunt expuse într-un context special și simbolic – un eveniment unic în context parizian. Evident, nu putea să lipsească din această ecuație avangardistă românească nici Kinema Ikon din Arad!

Exact așa cum modernitatea și avangarda au provocat dorința de a anihila granițele și referințele naționale, ideea evenimentului „Ex-East” s-a născut din dorința de a anihila – prin universalitatea artei – granițele teoretice dintre Est și Vest, respectiv de a elimina stereotipurile, preconcepțiile care se blochează în referințe istorice, care au existat și, din păcate, în viziunea vestică, încă definesc partea de Est a Europei. Totodată, evenimentul este un omagiu adus artiștilor români de avangardă din ultimul secol, de la Brâncuși la zilele noastre.

Expoziția „Ex-East” marchează Sezonul Cultural România-Franța din 2019 și a fost inițiată de Ami Barak (curatorul evenimentului), unul dintre cei doi promotori ai bienalei Art Encounters de la Timișoara. Aceasta este, de altfel, prima expoziție de artă organizată în clădirea emblematică a Partidului Comunist Francez, spațiul proiectat de Oscar Niemeyer, o clădire modernistă remarcabilă.

Long story short… Paris + Arad = Paradis *

Pentru orașul nostru, evenimentul este cu atât mai important cu cât tutela de artă experimentală arădeană Kinema Ikon va fi prezentă la „Ex-East”, printre operele lui Constantin Brâncuși, Tristan Tzara, Ion Grigorescu, Jacques Hérold, Dan Perjovschi, André Cadere sau SIGMA. La fel și artistul născut la Arad și stabilit la București, Călin Dan (membru al grupului SubReal)!

Instalația concepută și expusă de Kinema Ikon e constituită din trei elemente: „survival ki”, „authors” și „Long Story Short” (imaginea de mai sus), care împreună formează un concept și un conglomerat artistic deopotrivă în formă fizică, teoretică și virtuală, asemenea operei conceptuale „One and Three Chairs” a artistului Joseph Kosuth, expusă la Muzeul Artei Moderne (MoMA) din New York (vezi imaginea de mai jos). Utilitatea și scopul acestei lucrări marca Kinema Ikon ține însă de istorie. Da, vorbim de „istorie”, pentru că în termenii artei experimentale în România, Kinema Ikon reprezintă o mișcare de avangardă. De altfel, Kinema Ikon se pregătește deja intens pentru semicentenarul său: anul următor va împlini 50 de ani de la înființare.

One and Three Chairs, 1965, MoMA © Joseph Kosuth. Foto: dailyartmagazine.com

Călin Man, liderul Kinema Ikon a explicat pentru Special Arad ce reprezintă instalația care este expusă, începând de astăzi, la Paris, la expoziția „Ex-East”.

Așa cum scaunul din lucrarea lui Kosuth este elementul fizic, Kinema Ikon are arhiva „survival ki” pe un hard disk, pe care e salvată o parte semnificativă din totalitatea operelor Kinema Ikon. Acesta este primul din cele trei hard disk-uri „survival ki”, care a „expirat” în 2015. Al doilea a „expirat” anul trecut, al treilea fiind, deocamdată, în lucru.

Ideea cu „termenul de expirare” provine de la Călin Man, care consideră lucrările digitale asemenea… tăițeilor. Toate au o perioadă de garanție. Desigur, contextul este unul pur teoretic, care precizează doar o perioadă anume, care se încheie la un moment dat.

Însă nimic nu se pierde, doar se transformă. Cum toate operele Kinema Ikon sunt predominant digitale, atunci când e vorba totuși de vreo instalație, aceea e, de fapt, un obiect de „unică folosință” și nu mai contează dacă aranjamentul va fi sau nu același la o reexpunere. Contează ceea ce rămâne „salvat” pe un suport fizic, deoarece acesta îndeplinește atât rolul de arhivă, cât și un conținut artistic care poate fi „refolosit” (proiectarea înregistrărilor, respectiv părțile digitale ale unor lucrări mai vechi).

În paranteză fie spus (pentru că doar primul „survival ki” este expus acum la Paris), al doilea hard disk are un exoschelet construit din Lego și e conectat la o platformă touchscreen (asemănător unui Lightbox), pe care e afișat întregul timeline Kinema Ikon și pe care lucrările pot fi selectate și vizionate pe un ecran atașat, apăsând pe titlul lucrării dorite. Lightbox-ul a fost expus la sfârșitul anului trecut pe holul Filarmonicii Arad, atunci când Complexul Muzeal Arad – din care face parte și Kinema Ikon – a sărbătorit 125 de ani de la înființare (vezi imaginea de mai jos).

Al treilea hard disk va fi pe un suport fizic ce va fi construit cu ajutorul unei imprimante 3D, iar conținutul digital va avea inclusiv o parte de realitate augmentată.

Urmează partea digitală din așa numita instalație expusă la „Ex-East”, care se aseamănă din punct de vedere conceptual cu scaunul din fotografia lui Kosuth. Pentru Kinema Ikon, această parte digitală e conținutul hard disk-ului, respectiv filmul „Long Story Short” difuzat pe un televizor. Un film care înglobează toate filmele avangardiste create la începuturile Kinema Ikon (din anii ’70 până în ’90), cât și înregistrările și lucrările de artă digitală ale evenimentelor marca Kinema Ikon din ’90 (era Hypermedia) până în anii 2000, aproape până în prezent (erele Hybrid media și Internet of Things).

Partea teoretică, asemenea afișării cuvântului „scaun” din DEX din opera lui Kosuth, sunt dosarele cu autorii Kinema Ikon (care au fost expuse, printre o sumedenie de alte lucrări, și la Media Art Festival: R.E.M.X. de la Atrium Mall, din 2015).

* „Paris + Arad = Paradis” e numele unei lucrări mai vechi realizate de ReVoltaire (Călin Man), un „ghid turistic” ghiduș în care Parisul și Aradul au hărți comune, combinate. Sintagma „Paris + Arad = Paradis” a fost folosită prima dată cu ocazia proiecțiilor Kinema Ikon la Centre Pompidou în 1995.

În cadrul expoziției „Ex-East” mai sunt expuse o sumedenie de lucrări importante de Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Victor Brauner, Geta Brătescu, Constantin Brâncuși, Cornel Brudașcu, André Cadere, Benjamin Fondane, Ion Grigorescu, Jacques Hérold, Marcel Janco, Isidore Isou, Ghérasim Luca, Ana Lupaș, Florin Mitroi, Paul Neagu, Mihai Olos, Decebal Scriba, Arthur Segal, SIGMA, Tristan Tzara, Liliana Basarab, Anca Benera & Arnold, Estefan, Rudolf Bone, Mircea Cantor, Adrian Ghenie, Teodor Graur, Mi Kafchin, Aurora Kiraly, Victor Man, Olivia Mihălțianu, Alex Mirutziu, Anca Munteanu Rîmnic, Ciprian Mureșan, Vlad Nancă, Ioana Nemeș, Miklos Onucsan, Dan Perjovschi, Lia Perjovschi, Pusha Petrov, Lea Rasovszky, Șerban Savu, Andra Ursuța și SubReal (compus din bucureștenii Iosif Király, Dan Mihaltianu și arădeanul Călin Dan).

„Ex-East” va rămâne deshisă până în data de 15 martie 2019.

Ce este Sezonul Cultural România – Franța?

Născut dintr-o voință politică comună, la cel mai înalt nivel al celor două state, Sezonul România-Franța 2019, a cărui desfășurare coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, dar și cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârșitului primului Război Mondial, are pentru cele două țări vocația de a:
• Actualiza imaginea și percepția celor două popoare unul față de celălalt;
• Întări legăturile economice, științifice, culturale si de societate care unesc cele două țări;
• Arăta dinamismul și imaginația creatorilor și mediului de afaceri din cele două țări;
• Reafirma atașamentul celor două țări față de o Europă a păcii, a ideilor și a cooperării.

Cei doi comisari generali au propus structurarea Sezonului în jurul a patru teme:
• Două țări având culturi plurale și latinitate comună
• Un secol de schimburi, împărtășiri și cooperare
• Perioade recurente de transformări în oglindă de-a lungul unui secol (1918 – 2018)
• Orașe de mâine și noi teritorii – ce rol au cultura, știința, creatorii și societatea civilă în acest nou context național și european

Sezonul este orientat spre viitor, reprezentând un spațiu extins al exprimării și vizibilității pentru creatori contemporani ai generației emergente din cele două țări. De asemenea, Sezonul trebuie să folosească și să se joace cu stereotipurile existente, să fie provocator și curajos, ancorat în realitățile acestei perioade. În același timp, este imposibil să nu ținem seama de un trecut atât de bogat în relații culturale și istorice. De aceea, Sezonul este și ocazia de a construi un dialog între patrimoniu și contemporaneitate bazat pe o moștenire comună și pe un viitor ce urmează a fi construit împreună.