Flaviano, patron al unei fabrici de încălțăminte din apropiere de Arad, a fost omorât în bătaie după un incident în trafic!
Bătut cu brutalitate de un tânăr în timp ce se afla în trafic, patronul unei fabrici de încălțăminte din județul Timiș, a decedat după o săptămână de agonie în spital. Bărbatul, Flaviano Pampagnin, în vârstă de 64 de ani care locuia în Timișoara, de origine italiană, se deplasa la volanul autoturismului său pe Bulevardul Eroilor de la Tisa și, din neatenție, a atins oglinda unui alt autoturism.
Șoferul acestuia din urmă, un tânăr de 27 de ani, s-a enervat și i-a tăiat calea patronului, cerându-i socoteală. Nu s-au înțeles însă asupra modalității de acoperire a pagubei, iar discuția a degenerat în ceartă. La un moment dat, italianul s-a urcat în mașină și a vrut să plece. Tânărul însă s-a urcat și el pe bancheta din spate și, în timp ce patronul apăsa pedala accelerației, a început să-i care pumni în ceafă, scrie renasterea.ro.
După câteva momente, italianul și-a pierdut cunoștința, iar mașina a rulat câteva sute de metri singură, până s-a izbit de alte două ce se aflau parcate pe marginea bulevardului.
Comentariile portalului
Cea mai tare a fost cu patinoarul acela izolat care nu a fost pornit anul acesta cica "temperaturi ridicate". In Oradea si Timisoara au functionat. Deja sunt enervanta comparatiile cu (...)
Aveți mai sus, la comentarii, un link, unde vă puteți documenta. De altfel despre lucrarea din Piața Catedralei au apărut nenumărate articole în Special, aveț (...)
Adriana Barbu este noua noastră colegă la Special Arad (deja de un an), după ce a fost redactor șef la Aradon. Mai multe detalii, aici: https://specialarad.ro/un-bun-venit-mai-special-noii-noastre-colege-adriana-barbu/