Încetinitorul de particule – Aradul între vechituri și dărâmături





Acum câteva zile, la unul din articolele subsemnatului, un comentator se întreba de ce nu se duc candidații la Primăria Aradului la Ocica. La Piața de Vechituri, cum ar veni, locul unde se adună adevărații arădeni în week-end și nu numai. Acolo unde își bea Dani Dascălu cafeaua de sâmbăta în timp ce se introduce în atmosfera arădeană de când e lumea.
Da, să nu uităm, locația actuală a orașului este piața pe care au organizat-o turcii pe malul drept al Mureșului – clădirea turcească, fostă cea mai veche casă din Arad, din piața Heim Domokos, demolată în 2008, adică în timpul primului mandat al liderului Gheorghe Falcă –, vizavi de fortificația pe care au construit-o, cea înlocuită după plecarea lor de vestita cetate austriacă, cea despre care unul dintre candidați tocmai zicea că e în regulă, s-a rezolvat.
Foto: Aradul de Altădată
Aradul de dinaintea turcilor era mai încolo, mai spre sud, sud-est, tot lângă Mureș, dar cam pe unde e acum Vladimirescu, comuna care azi-mâine se va uni cu orașul și va prelua conducerea treburilor, din moment ce toți cei mai răsăriți din Arad stau mai nou pe acolo.
Zic de piețe fiindcă da, în acest sfârșit de săptămână s-a dus și Bibi la Ocica.
AUR a fost de mult, doctorul Wiener acum o săptămână sau două, uite că a venit și rândul lui Bibi. Cu alte cuvinte, comentatorul meu nu a fost prea atent, da, ai noștri mai breji ca ai lor știu cât de importantă este piața pentru arădeni și uite, s-au și dus acum după declanșarea, e drept, încă neoficială, a campaniei electorale.
Chiar e o întrebare aici, ascunsă și cu dichis: de ce nu s-a dus Bibi în piața cea nouă a Catedralei? Te pomenești că mai așteaptă, că de fapt lucrările nu sunt terminate de tot, finalizate, cum se spune, prin birouri.
În ceea ce mă privește, eu aștept cu nerăbdarea prezența lui Bibarț la inaugurarea pieței noi din fața catedralei vechi. Că, nu-i așa, este și una nouă la Podgoria. Precizez astea așa cum face doctorul Wiener în videoclipurile sale electorale. Îl înțeleg și pe el, arădean adevărat, ține la denumirile tradiționale ale comunității.
Dar, cum spuneam, aștept ca actualul primar, încă înainte să devină primar din nou, să ne spună cât a costat pe bune Piața Catedralei. Nici nu știu cum să formulez aici: reconstrucția, modernizarea? Greu de spus, fiindcă dacă te iei în serios, realizezi că nu este niciuna dintre cele pomenite.
Îl înțeleg că nu prea are el treabă cu asta. Se și vede, de altfel, cel care trecea regulat pe acolo era Lazăr Faur, cel cu pălăria pe ureche, Bibi doar așa, colateral, având în vedere că proiectul e unul vechi, o găselniță dintre cele de demult ale lui Gheorghe Falcă. Cel care de atunci vizionează în piața cea „modernizată” statuia Regelui Mihai. Nu știm încă dacă va fi călare sau în una dintre mașinile sale preferate.
Foto: thenorthernecho.co.uk
Revenind la costuri, să reținem bugetul spre 6 milioane de euro cheltuiți pe ce se vede deja de pe acum în Piața Catedralei. Fără să avansez calcule sau alte cele, spun doar atât: mi se pare cam mult pentru ce s-a făcut acolo. Și am fost reținut.
Și dacă tot suntem în campanie electorală, să trecem dincolo de sloganele vânturate de dimineața până noaptea târziu pe toate site-urile de socializare, să vedem pe bune, ce ne promite actualul și, așa cum speră el și acoliții, viitorul primar. La Ocica sau prin alte locuri, pe Malul Mureșului, împărțind fluturași și zâmbete care nu-l obligă la nimic.
Să le luăm așadar pe rând. După ce ne prezintă bugetul exact al cheltuielilor pentru Piața Catedralei, să ne spună: pe când prima parcare subterană în Arad, având în vedere că cea de sub Piața Catedralei s-a pierdut? Iar mai nou, așa cum se vede, când e cazul și ocazia, arădenii mai deștepți și cu pile parchează și în fața clădirii teatrului inaugurat de Franz Iosif.
Ce se va întâmpla cu Teatrul Vechi? Nu de alta, dar vândut la unguri cu 200 de mii de euro, e în continuare în ruine.
Și dacă tot veni vorba, ce se va întâmpla cu cinema Studio, unul dintre primele cinematografe construite în zonă?
De cinema Mureșul, fostă sală a Hotelului Ardealul, un loc cu o istorie locală deosebită, nici nu mai pomenim, având în vedere că treaba e tot cu ungurii, tot aceia care au cumpărat Teatrul Vechi și de ani de zile o lasă în paragină. Și de la cei care nu te poți aștepta acum la nimic bun, având în vedere situația mai mult decât complicată și tulbure din țara vecină.
Iar în cele din urmă ajungem și la Cetate. Da, ne-am prins, Domnule primar! După ce ați tăcut mâlc ani la rând, acum, în campanie, vă aruncați în problemă. Ideea este că se va face, se va drege. Problema este că auzim asta de peste 20 de ani, iar Cetatea este tot cum au lăsat-o austriecii.
Asta ca să nu mai pomenim de Gavrilo Princip, atentatorul de la Sarajevo, deținut o vreme în Cetatea Aradului…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)