vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fashion interbelic de Macea, prezentat la Scienta de „Ziua Iei Românești”

    de Raluca Medeleanu | 25 iunie 2015, 2:50 PM | Cultură | Macea | Știri Arad | Video

    0

    Știri Arad: Pe 24 iunie, de Sânziene, românii din toată țara și din străinătate au sărbătorit Ziua Internațională a Iei. La Arad, în cadrul întâlnirii Ligii Scriitorilor Români – filiala Arad, care a avut loc la librăria Scienta, soția scriitorului Ardelean Ioan Alexandru a făcut o paradă a modei în straiele populare specifice localității Macea. Hainele i-au rămas moștenire de familie de la bunica ei și au fost croite de aceasta în perioada interbelică.

    Așadar, doamna Ardelean ne-a pus în temă cu moda de ultimul răgnet pe care orice domnișoară respectabilă din Macea trebuia să o poarte dacă dorea ca toți bărbații de la horă să își întoarcă capul după ea. Din „arsenalul vestimentar” erau de nelipsit rochia cu zaghie de mătase și cu patru rânduri de poale din mătase, tor și pânză de in, iar în picioare era musai să poarte sandale din piele neagră, făcute de șușterii de la Macea.

    Urmărind înregistrarea vă veți familiariza cu denumirile specifice fiecărui element vestimentar în parte, cât și cu materialele textile folosite și cu tehnica pentru confecționarea lor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.