Facebook și-a dezvăluit adevărata față la Scienta, prin cartea lui Teodor Baconschi

    de Raluca Medeleanu | 24 aprilie 2015, 4:55 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    În această lume imensă în care suntem împrăștiați, am putea fi de părere că rețeaua de socializare este un fel de entitate binefăcătoare, care ne apropie, ne încurajează să fim cât mai prietenoși și deschiși. Într-adevăr, dacă e să fie privit dintr-un anumit unghi, acest „Dumnezeu” al rețelelor de socializare, Facebook, care a devenit în ultimii ani omniprezent și omniscient, pare că are doar aceste trăsături pozitive, în beneficiul comunității.

    Însă, dacă e să aruncăm o privire peste cartea lui Teodor Baconschi, pe care acesta a lansat-o la Arad, astăzi după-masă, la librăria Scienta, ne dăm seama destul de repede că situația nu e întru totul roz, ci cam albastră. Chiar dacă, la suprafață, dictonul Facebook-ului este de a împărți momente de viață cu alții și de a-ți dezvolta relațiile de prietenie (rețeaua mergând până acolo încât oferă doar un buton de apreciere, ducând lipsa unuia de depreciere), situația reală este că atunci când Zuckerberg a deschis Facebook-ul, a deschis și cutia Pandorei, odată cu el. Oamenii, prin definiție, sunt ființe defectuoase, iar în adâncul sufletului, fiecare dintre noi avem un oarecare dram de vanitate. Fiecare dintre noi căutăm din răsputeri să fim acceptați, admirați, luați ca exemplu, chiar dacă recunoaștem sau nu. Fie că ne place, sau nu. Iar Facebook este rampa ideală de lansare a unei vieți artificiale. Prin Facebook, putem să ne modificăm viața după bunul nostru plac. Să selectăm și să arătăm din ea doar ceea ce dorim. De aici și titlul „Fabrica de narcisism” .

    După cum a explicat însuși autorul, nu trebuie să uităm că există o viață și după Facebook, „există posibilitatea de a evada din rețea și de a construi întâlniri veritabile, în viața reală, deși tot mai mult ne lăsăm răpiți în cerurile acestea digitale, pentru că acolo totul e posibil, pentru că acolo nu ni se văd defectele, vârsta, ridurile, ticurile, obsesiile, momentele de prostie, de amnezie, de agresivitate, însă, oricât am fi de pregătiți pentru ceremonia acestei deghizări digitale, ceva din noi înșine, așa cum suntem, cu toate limitele noastre, persistă și se autodenunță, într-un final, pe rețeaua de socializare. Pe măsură ce te obișnuiești cu un om pe care nu îl cunoști direct, dar căruia îi citești postările toată ziua, îți dai seama totuși că, capacitatea lui de a se idealiza e destul de limitată și, până la urmă, după două-trei săptămâni de coabitare virtuală îți dai seama cine ascunde cu greu niște urme de proastă creștere, cine are niște dificultăți ortografice, cine este în situația de a simula un fel de filantropie pe care, de fapt, nu o respectă…”

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.