Domnul viceprimar Călin Bibarț a crescut mare! S-a „născut”, oare, primul viceprimar al Aradului care are cohones?

    de Alin Olteanu | 18 iulie 2017, 1:11 PM | Culise

    5

    Colegii de la newsar au scris săptămâna trecută, bazându-se pe niște informații venite din interiorul Primăriei Arad, sau poate din altă parte. Nici nu contează asta, contează adevărul. Și, da, aveau dreptate colegii nostri amintiți mai sus, e lucru cert că ruptura dintre Gheorghe Falcă și Călin Bibarț, primarul și viceprimarul muncipiului, se adâncește pe zi ce trece.

    Chiar dacă nu credeam să ajungem să spunem așa ceva, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului: Bravo, domnule Bibarț! Sunteți primul viceprimar al Aradului, în această perioadă de 13 ani, care i se opune lui Falcă și nu-i acceptă toate inepțiile, și în plus nu-i mai semnează absolut toate documentele cu ochii închiși (vezi Dekany, vezi Pistru) doar pe baza unui ordin verbal, fără temei legal în spate. Nu știm dacă refuzul viceprimarului în a-i satisface lui Falcă toate „bazaconiile penale” vine din frica de cătușe sau pur și simplu din coloana vertebrală a fostului prefect, pentru că pur și simplu nu l-am cunoscut personal. Nici nu contează de fapt, doar se știe că frica te păzește de rău…

    Pe de altă parte, primarului îi e cam frică de colgul său. Poate din cauză de Coldea, poate are alte motive, dar e cert că doar când Bibarț părăsește sala în care se desfășoară ședințele operative de la Primăria Arad, Falcă începe să de în el și să-i ștribească din autoritate.

    Așteptăm cu interes prima reacție publică (deși cu privire la aceasta nu suntem convinși că va exista…) a domnului Bibarț, în care să ne spună ce se petrece cu adevărat în spatele ușilor închise de la Primăria Arad, să aflăm și noi cum îi să fii viceprimar cu cohones în fața unui primar aflat într-o clară cădere de popularitate, nu  numai în sondaje ci și printre colegii din aparatul administrativ.

    Revenim, dar nu promitem când cu exactitate, cu exemple ale documentelor pe care vicele Călin Bibarț a refuzat să le semneze ca… primarul.

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Da, disputa există, dar firul narativ e un pic invers. Florian nemaifiind cu pita şi cuţitu-n mână, lui Falcă nu-i mai trebuieşte Bibarţ. Aşa că l-a forţat să semneze neşte ceva ca să-l aibă la mână. Laurenţiu n-a pus botu’, dar nici Falcă nu se aştepta ca acesta să o muşte. Dar i-a dat prilej lui Falcă să vorbească prin partid şi să promită funcţia de vice altora. C-aşa face el.
      Cât despre Laurenţiu, el nici ca prefect n-a făcut paşi greşiţi, a ştiut tot timpul ce semnează!
      De urmărit, oricum, această dispută!

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad