Cercul de Canto al Palatului Copiilor, pe podium la Oradea
Festivalul Internațional „The Sound of Music” organizat la Oradea a adus Palatului Copiilor Arad două locuri pe podium. Solistele care au reuşit această performanţă au fost Maria Anastasia Solomie în vârstă de şapte ani şi jumătate care a ocupat locul II şi Ecaterina Dan în vârstă de 11 ani care s-a clasat pe poziţia a III-a. Ele sunt îndrumate de prof. Laura Ruşu, coordonator al Cercului de Canto.
„Mă bucur de succesul solistelor deoarece aceste premii reprezintă rezultatul muncii lor. Fetele au pus pasiune în tot ceea ce au făcut şi prin urmare talentul lor a fost apreciat”, a spus prof. Laura Roşu.
Fetiţa cu voce de aur
Maria Solomie a câştigat numeroase premii la concursurile muzicale, cunoaşte foarte multe melodii din repertoriul naţional şi internaţional şi este prezentă la toate concertele si spectacolelecare se organizează la Palatul Copiilor. Printre pasiunile Mariei se numără şi jurnalistica. Deşi e doar în clasa I, Maria a obţinut două locuri I, unul la Concursul Naţional ,,Icoana sufletului de copil” iar celălalt la Concursul Judeţean ,,Copilărie,bucurie şi jurnalism”, în cadrul Cercului de redacţie presă pe care îl frecventează de doi ani.
Comentariile portalului
Bibart cu Falcă o să plateasca. Dar doar politic din partea populatiei, la alegeri vor fii aruncati in uitare
Poza e foarte sugestivă generalii care nu au luptat în nici un război, apoi politicienii parveniți și arteziana surpată iar în fundal activul de partid și câțiva (...)
Organizarea unor tururi cu cetățeni din afara penitenciarului într-un penitenciar de maximă siguranță poate avea mai multe impacte negative asupra deținuților. Iată câteva dintre acestea: - (...)